OZN-uri gigantice deasupra Canalului Mînecii, în 2007 (VI)

Acest studiu intră în detalii extraordinare şi acoperă 175 de pagini, cu referiri la starea vremii, inversiunile termice, activitatea militară, deplasările navelor maritime de suprafaţă şi numeroase alte direcţii de investigaţie. Pe de altă parte, există un aspect semnificativ despre care nu pot să fiu de acord cu echipa, şi anume respingerea de către ea a traiectoriilor înregistrate de radar ca fiind posibile rezultate ale reflexiei de la o navă de transport maritim. De ce ar începe şi ar sfîrşi traiectoriile în mijlocul oceanului, exact în acelaşi moment, cînd ar trebui văzute părăsind sau revenind într-un port? Iar obiectul cel mai nordic îşi încheie traiectoria în ultimele momente survolînd farul de la Casquettes, scena a numeroase naufragii, inclusiv al navei SS Stella, la sfîrşitul Secolului al XIX-lea, care a produs pierderea a numeroase vieţi omeneşti. Avînd în vedere curenţii care, în această parte, ajung la 16 kilometri pe oră, în mod evident ar fi foarte nepotrivit, chiar o prostie, să navighezi cu un vas de marfă prin aceste ape! Indiferent care ar fi controversa şi chiar dacă numeroase observaţii ale piloţilor nu beneficiază de mai mulţi martori sau de înregistrarea traiectoriilor pe radare, îndemn echipajele să raporteze tot ceea ce văd, cît mai curînd cu putinţă, şi să îşi susţină observaţiile pentru a fi luate la cunoştinţă. Legile aviaţiei stipulează cît se poate de clar că, dacă echipajul de bord al unui avion observă un alt aparat de zbor într-un loc unde nu ar trebui să se afle, cu prima ocazie, întreaga observaţie trebuie să fie raportată autorităţilor de resort. În cazul meu, Autoritatea Aeronautică Civilă britanică a fost informată în 20 de minute de la observaţie despre ce văzusem, potrivit jurnalului de bord, care a fost transmis prin fax biroului de resort al autorităţii. În acelaşi timp, controlul traficului din Jersey a informat şi armata. Nu este vorba despre ceva opţional; este o obligaţie ca echipajele să reacţioneze în această manieră. De cînd am văzut cele două OZN-uri şi am raportat deschis, mi s-a tot adresat întrebarea la care toată lumea vrea un răspuns: „Bine, dar pînă la urmă ce ai văzut? Ce crezi că era?”. Adevărul este că nu am încă un răspuns care să mă satisfacă. Există mai multe întrebări de genul „Şi dacă?”, ce trebuie avute în vedere. De exemplu, şi dacă ar fi fost noapte? Sau, dacă nu ar fi existat plafonul de ceaţă dintre sol şi acele obiecte masive? Strălucirea lor extraordinară ar fi fost văzută, fără îndoială, de la sute de kilometri distanţă, de oamenii de la sol şi de toţi piloţii care le-ar fi survolat. Suprafaţa mării şi a solului ar fi fost luminată ca de doi sori în miniatură. De asemenea, 4 zile mai tîrziu s-a produs un cutremur în largul coastelor Comitatului Kent, la o distanţă de aproximativ 320 de kilometri. Este posibil să fi fost vorba despre lumini de cutremur, un fenomen rar, care coincide cu aceste mişcări telurice? Foarte puţin probabil. Aceste lumini nu sînt văzute deasupra apei, de vreme ce sînt descărcate direct din liniile de falie. Şi ar fi posibil ca o asemenea lumină să se manifeste ca un obiect staţionar, strălucitor, clar definit, cu o replică identică la o anumită distanţă? Extrem de îndoielnic. Sau strălucirea obiectelor a fost doar ceva colateral, de vreme ce, probabil, acestea făceau parte dintr-un experiment secret? (Va urma)

 Căpitan RAY BOWYER

Share |

Articol vizualizat de 1282 ori

04 Mai 2011