O dramatică problemă de istorie literară CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (XX)

Brenda James este istoric cultural cu o diplomă obţinută cu nota maximă, care a fost împiedicată, din motive de sănătate, să urmeze o carieră profesorală universitară. La momentul potrivit, am fost iniţiat în părerea, niciodată pînă atunci avansată în lunga istorie a teoriilor antistratfordiene, că Sir Henry Neville (cca. 1562-1615), un om de aleasă naştere, cu bună educaţie, membru al Parlamentului elisabetan şi pentru scurt timp ambasador în Franţa, între 1599-1601, a scris lucrările lui Shakespeare. La fel ca marea majoritate a oamenilor, m-am gîndit la început că nu mai auzisem niciodată de Sir Henry Neville, dar se pare că de fapt îl menţionasem în articolul meu din History Today, citînd spusele lui Michell că numele său se afla în fruntea manuscrisului Northumberland, şi afirmaţia (inexactă) că a fost „nepotul lui Bacon şi asociatul său apropiat”. Îl căutasem, de fapt, pe Neville în Dictionary of National Biography şi observasem apropierea datelor sale de cele ale lui Shakespeare, dar descrierea sa, destul de greşită, ca diplomat - ceea ce el a fost pentru mai puţin de 2 ani - a însemnat că nu i-am studiat cariera mai cu atenţie. La scurt timp, m-am întîlnit cu Brenda James şi i-am citit manuscrisul original în care îşi prezenta cazul. Cu cît citeam mai mult din dosarul lui Neville, cu atît deveneam mai convins că ea, miraculos, găsise adevărul, că Sir Henry Neville era într-adevăr autorul lucrărilor lui Shakespeare şi, fără discuţie, cel mai puternic candidat la paternitate care fusese avansat vreodată. Am colaborat cu Brenda James la o carte convingătoare, în care am prezentat cazul lui Neville, publicată în 2005 de Pearson Longman sub titlul de The Truth Will Out: Unmasking the Real Shakespeare şi în Statele Unite în 2006 de HarperCollins. În vreme ce această carte prezintă argumentele pentru Neville în detaliu, merită să reluăm aici pe scurt principalele fapte legate de viaţa sa şi motivele pentru care noi credem că el a scris lucrările lui Shakespeare. Sir Henry Neville provenea, pe linie paternă, din ilustra familie Neville; era un descendent al lui John de Gaunt şi al fratelui lui, Warwick, Făcătorul de Regi. Mama lui, însă, era nepoata lui Sir Thomas Gresham, marele negustor londonez şi fondatorul Colegiului Gresham. Neville a trăit în principal la Billingbear Park, la vreo 10 kilometri distanţă de Windsor. A învăţat la Colegiul Merton din Oxford, mentorul lui acolo fiind Sir Henry Savile, marele învăţat. Între 1578 şi 1582, Neville 1-a însoţit pe Savile şi pe alţii într-o călătorie de 4 ani pe continent, inclusiv în Italia, unde au adunat manuscrise şi s-au întîlnit cu învăţaţi de frunte; Neville era deja bine cunoscut pentru marea sa cultură. A fost ales în Parlament în 1584 şi a servit ca membru al forului legislativ pînă la moartea sa, cu excepţia unei perioade de 3 ani, cînd a fost încarcerat în Turn. Proprietatea mamei lui Shakespeare fusese deţinută de familia Neville, ceea ce ar putea da un indiciu despre felul în care au ajuns ei să se cunoască. Ca membru al Parlamentului şi ca odraslă a unei familii cu legături la curtea regală, Neville nu îşi putea produce în mod deschis primele piese istorice sub propriul nume şi a ajuns să se folosească şi să se bizuie pe provincialul William Shakespeare ca om al său de faţadă şi producător-regizor. Neville 1-a „ucis” pe Falstaff, cel mai popular personaj, în 1598-1599, cînd a devenit ambasador în Franţa. În 1601, pe cînd era încă ambasador, Neville s-a implicat în rebeliunea lui Essex şi a fost condamnat la închisoare pe termen nedefinit în Turn şi la o amendă uriaşă. Şi-a petrecut anii 1601-1603 în Turn, împreună cu apropiatul său prieten, Southampton, căruia numeroase sonete îi sînt în mod clar adresate. A scris Hamlet la începutul încarcerării sale în Turn; este „despre” rebeliunea lui Essex. Neville şi Southampton au fost eliberaţi de Iacob I la începutul anului 1603. Neville a devenit treptat liderul Opoziţiei parlamentare împotriva lui Iacob pe parcursul anilor 1600. El a devenit, de asemenea, unul dintre directorii companiei London Virginia, publicînd Shakespear’s Sonnets practic în aceeaşi zi în care autorizaţia de înfiinţare a Companiei a fost oficial acordată. Lucrarea îi era în mod clar dedicată lui Southampton, dedicaţia ei fiind de fapt scrisă de Neville însuşi. Neville a fost profund afectat de pierderea vasului Sea Venture în Bermude, în 1609-1610, şi a construit Furtuna în parte pe acest eveniment. În ultimii ani de viaţă a fost prieten apropiat cu Jonson, Beaumont şi Fletcher şi a murit în 1615. Ben Jonson a fost, se pare, rezident la Colegiul Gresham cînd a scris materialul introductiv pentru First Folio în 1623; noi credem că i s-a dat acest post acolo de către familia Neville, pentru a produce materialul din Folio. Acest scurt rezumat nu face decît să treacă în revistă un consistent material despre Neville examinat în The Truth Will Out.

O întrebare care este invariabil pusă cu privire la dezbaterea paternităţii operelor lui Shakespeare este: „ce contează?”. „Cui îi pasă cine a scris operele lui Shakespeare?” şi „ce importanţă are?” sînt refrene permanente ale celor doar tangenţial familiarizaţi cu această întrebare. La un anumit nivel, nu are nici o importanţă: piesele rămîn aceleaşi şi vor continua să fie admirate. La un alt nivel, însă, contează, într-adevăr, foarte mult. Dacă identitatea autorului real ar fi cunoscută cu certitudine, practic fiecare vers din opera lui Shakespeare ar trebui să fie reinterpretat, pentru a-1 plasa în contextul social, politic şi istoric al vieţii adevăratului autor. Se poate presupune, de asemenea, că multe mistere în legătură cu piesele ar fi rezolvate, ceea ce viaţa în mare măsură inadecvată şi nesatisfăcătoare a lui Shakespeare, actorul din Stratford, ne împiedică să facem. (Sfîrşit)

WILLIAM D. RUBINSTEIN

Share |

Articol vizualizat de 1298 ori

21 Mai 2011