O dramatică problemă de istorie literară CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (VIII)

Această atitudine, probabil tolerantă, a istoricilor universitari ar trebui să fie aşezată în contrast cu atitudinea probabilă a departamentelor de literatură engleză faţă de cei care ar putea pune sub semnul întrebării ortodoxia stratfordiană. Care este această atitudine a arătat Alan H. Nelson, fost profesor de engleză la University of California-Berkeley, care, în mod ironic, şi-a dedicat o mare parte a carierei studierii opiniilor antistratfordiene, mai cu seamă a oxfordianismului, şi este autor al cărţii Monstrous Adversary (Liverpool, 2003). Cartea este o biografie cuprinzătoare a lui Edward De Vere, cel mai important candidat la paternitate antistratfordiană. Lucrarea atacă acest „mit creat de apologeţii lui”. După ce notează că „eu însumi nu am ştiinţă de nici măcar un singur profesor de engleză dintre cei 1.300 de membri ai Shakespeare Association of America care să pună sub semnul întrebării identitatea lui Shakespeare”, Nelson admite că „există, într-adevăr, profesori de drept, matematică, medicină, psihologie, sociologie, ba chiar şi de teatru în rîndurile celor care nu cred”, dar apoi declară deschis că: „Antistrafordienii atribuie această aliniere inegală disciplinei profesionale interne: oricui exprimă o rezervă (referitor la Shakespeare ca autor), i se va refuza permanentizarea pe post, va fi forţat să părăsească profesia, să se întoarcă la viaţa civilă. Sînt de acord că opoziţia din interiorul profesiei faţă de dezbaterea paternităţii este atît de mare, încît unui oxfordian declarat i-ar fi la fel de dificil să fie angajat sau să obţină definitivare pe post ca şi unui creaţionist declarat să fie angajat sau să fie definitivat pe post într-un departament de biologie dintr-o universitate“.

Relatări despre zidul de ostilitate, nu numai faţă de dezbaterea chestiunii paternităţii printre profesorii de literatură engleză, ci şi faţă de recunoaşterea faptului că există o asemenea chestiune, sînt numeroase şi legendare printre antistratfordieni. Pe cel mai important site web universitar al grupului de discuţii, „Shaksper” (sic!), orice chestiuni referitoare la William Shakespeare, lucrările sale sau mediul său cultural pot fi discutate liber, cu o singură excepţie, care sare în ochi. Chestiunea paternităţii este verboten (interzisă) şi tabu şi nici un mesaj referitor la ea nu va fi afişat. !ncercările făcute de profesori universitari de a afişa, pur şi simplu, anunţuri pentru conferinţe antistratfordiene, la care majoritatea vorbitorilor erau profesori universitari din alte domenii decît literatura engleză, au fost şi ele automat refuzate. Articole serioase referitoare la chestiunea paternităţii au fost, iar şi iar, respinse, adeseori cu dispreţ. Profesorii din departamentele de engleză ale universităţilor au rareori (sau, de fapt, probabil că niciodată) pregătire de istorici. Ei sînt, în primul rînd, instruiţi să citească şi să analizeze texte şi cea mai mare parte a criticii literare generale a încercat în mod specific, pe parcursul ultimilor 70 de ani, să „detaşeze” textul, care se bucură de o independenţă şi integritate autosuficientă, de contextul lui istoric. Profesorii de literatură engleză mai sînt renumiţi şi pentru că se lasă captivaţi de toate curentele intelectuale excesive, preţioase şi prezumţioase care apar - marxism, feminism, postcolonialism etc. Cei mai mulţi profesori universitari de istorie privesc departamentele de literatură engleză ca pe o lume aparte, la fel de neînţeles ca şi departamentul de fizică cuantică al universităţii şi cam tot la fel de folositor cercetărilor lor istorice. Se poate spune cu certitudine că cei mai mulţi profesori universitari de literatură engleză nu au, în esenţă, nici un interes pentru William Shakespeare ca personaj istoric sau în oricare dimensiune posibilă a chestiunii paternităţii. Deşi acesta nu este neapărat un lucru rău, detaşează autorul şi viaţa lui de operele sale şi exclude majoritatea cercetărilor asupra lui Shakespeare care nu sînt legate de chestiunile textului şi de înţelesurile lui.

Refuzul profesorilor universitari de literatură engleză de a lua în considerare posibilitatea ca oricine altcineva, în afara lui William Shakespeare, să fi scris de fapt operele atribuite acestuia este complicat enorm de natura naivă a celor mai multe materiale antistratfordiene produse de autori amatori, care sînt adeseori rău scrise şi/sau nesatisfăcător argumentate. Nimeni nu poate citi un număr mare de lucrări antistratfordiene, fie din trecut, fie din prezent, fără să tragă concluzia că multe dintre teoriile avansate nu ar supravieţui unei analize riguroase. Coduri secrete din canonul shakespearian, istorii ascunse, adesea presupunînd un secret, copilul nelegitim al Reginei Elisabeta, presupuse referiri autobiografice presărate prin piese şi sonete şi indicii disimulate cu privire la adevărata identitate a autorului constituie materialul de lucru familiar al antistratfordienilor. Unele precizări importante, însă, pot fi făcute chiar şi aici: de-a lungul ultimelor cîteva decenii, nivelul scrierilor antistratfordiene ale oxfordienilor s-a îmbunătăţit în mod evident şi acum există puţin material, sau poate deloc, în surse antistratfordiene, precum bine editata revistă The Oxfordian: The Annual Journal of the Shakespeare Oxford Society, care să fie în mod manifest lipsite de sens, aşa cum era cazul în surse echivalente din urmă cu două generaţii. În al doilea rînd, trebuie distins între a-1 pune la îndoială pe William Shakespeare ca autor, o zonă în care dovezile efective sînt atît de puţine încît este sigur că pot apărea îndoieli şi pot fi puse întrebări, şi a furniza dovezi în favoarea unui anumit candidat precum De Vere.  Iar acest lucru întotdeauna include o cantitate serioasă de pledoarii speciale şi o neputinţă de a menţiona sau de a explica faptele stînjenitoare şi neconvenabile privitoare la candidatul cuiva. Argumentele împotriva lui Shakespeare ca autor sînt mult mai puternice decît argumentele în favoarea oricăruia dintre binecunoscuţii candidaţi la paternitate. (Va urma)

WILLIAM D. RUBINSTEIN

Share |

Articol vizualizat de 1292 ori

07 Mai 2011