O dramatică problemă de istorie literară CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (VI)

Edward Malone (1741-1812), primul adevărat biograf al lui Shakespeare şi editorul unei ediţii în 15 volume a operelor acestuia, a fost avocat pledant; Howard Staunton (1810 -1874), autor al unei ediţii în trei volume Shakespeare şi primul care a publicat o reproducere fotografică a volumului First Folio, a fost un ziarist care a reuşit să mai găsească timp - şi să obţină o faimă durabilă - şi drept cel mai puternic jucător de şah din lume în anii 1840. Chiar şi în prima jumătate a Secolului XX, unii importanţi cercetători ai lui Shakespeare erau de găsit în afara zidurilor universităţilor. E. F. Halliday (1903-1982), autorul extraordinar de utilei lucrări A Shakespeare Companion (iniţial 1952; ediţie revizuită 1964), a fost profesor în învăţămîntul preuniversitar la Cheltenham, înainte de a deveni scriitor cu normă întreagă. Semnificativ, omul care a fost şi probabil încă este cel mai important dintre toţi cercetătorii lui Shakespeare, Sir Edmund Kerchever Chambers (1866-1954), a fost un funcţionar public din Ministerul Educaţiei, care, pînă cînd s-a pensionat, în 1926, a întreprins cercetări în timpul liber. Pînă la primul război mondial şi chiar mai tîrziu, reviste precum The Fortnightly Review au publicat articol după articol despre Shakespeare, de amatori inteligenţi, adeseori profund învăţaţi şi în mod cert entuziaşti, care aveau ceva nou sau important de spus despre Bard. Dezvoltarea şi evoluţia chestiunii paternităţii trebuie să fie văzute cu aceste fapte în minte: aproape toţi autorii care se îndoiesc că Shakespeare din Stratford a scris lucrările atribuite lui au fost amatori, însă, pentru multe generaţii, la fel au fost şi toţi autorii care au acceptat total istoria ortodoxă a carierei sale. Probabil cel mai timpuriu cercetător shakespearean care a fost universitar în sensul modern al cuvîntului a fost Ernest Dowden (1843-1913), profesor de literatură engleză la Colegiul Trinity, din Dublin (Universitatea din Dublin), din 1867 şi pînă la moartea sa. Lucrarea sa din 1875, Shakspere (sic): A Critical Study of His Mind and Art, iniţial prezentată ca o serie de prelegeri universitare, a fost prima care a prezentat împărţirea carierei scriitoriceşti a lui Shakespeare în faze evolutive. Începînd cu 1920, însă, şi pronunţat din 1945, practic toţi autorii semnificativi care s-au ocupat de Shakespeare au fost profesori universitari. Există, desigur, unele excepţii - Eric Sams şi Ian Wilson, doi dintre cei mai bine cunoscuţi autori recenţi, nu au deţinut poziţii universitare, ca de altfel nici Clare Asquith, autoarea unei amplu discutate şi controversate explicaţii a motivelor pentru care Shakespeare a fost catolic ascuns, Shadowplay (2005), sau Irvin Leigh Matus, a cărui Shakespeare, In fact (1994) este adeseori citată drept una dintre cele mai bune apărări a opiniei ortodoxe privitoare la viaţa lui Shakespeare. Oricum, este important să spunem că 95% dintre cei care au produs cărţi sau articole despre Shakespeare pe parcursul ultimilor aproximativ 40 de ani sînt profesori universitari, care în general publică în reviste serioase sau la edituri universitare.(Va urma)

WILLIAM D. RUBINSTEI

Share |

Articol vizualizat de 1321 ori

05 Mai 2011