O dramatică problemă de istorie literară CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (IV)

În ultimii ani au apărut numeroase cărţi care susţin poziţia lui De Vere, inclusiv o biografie de 598 de pagini de Mark Anderson, Shakespeare by Another Name: The Life of Edward, Earl of Oxford - The Man Who Was Shakespeare, publicată de Gotham Books, New York, o editură generalistă, în 2005, cu un cuvînt înainte de Sir Derek Jacoby, faimosul actor (care, la fel ca Mark Rylance şi alţi distinşi actori, nu crede că Shakespeare din Stratford a scris lucrările atribuite lui). Sute de oameni cu lecturi întinse şi bună instruire cred la ora actuală că De Vere a scris operele lui Shakespeare, iar numărul lor a crescut cu certitudine în mod serios în anii din urmă. De Vere a fost propus pentru prima oară ca adevăratul Shakespeare în 1918-1920, de către un direcor de Şcoală din Gateshed, care a avut excentricul nume J. Thomas Looney (pronunţat „Loney“). Cartea sa, „Shakespeare Identified”, a apărut în 1920. Un distins sprijinitor timpuriu al oxfordianismului a fost Sigmund Freud, care credea că, în Hamlet, De Vere scria despre propriile sale relaţii cu tatăl său vitreg. Looney pretindea că el a ajuns la De Vere ca autor real, după ce întocmise o listă cu 18 caracteristici pe care adevăratul autor al lucrărilor lui Shakespeare trebuie să le fi avut. Unele dintre acestea sînt destul de rezonabile, de pildă presupunerea lui că autorul real avea „o educaţie superioară - clasică - asociată de obicei cu oamenii instruiţi” şi „un entuziasm pentru Italia”. Altele, însă, sînt foarte tendenţioase şi, pur şi simplu, nu pot fi deduse din nici una dintre scrierile lui Shakespeare, spre exemplu că adevăratul autor era „se pare excentric şi misterios”, „neconvenţional”, „din rîndurile înaltei aristocraţii”, „lipsit de prevedere în problemele băneşti” şi „nesigur şi întrucîtva conflictual în atitudinea sa faţă de femei”. Nu există absolut nimic în piesele lui Shakespeare din care ar putea fi deduse vreuna dintre aceste caracteristici; de fapt, în anumite cazuri este rezonabil să se ajungă la exact concluzia opusă. De pildă, departe de a fi excentric - indiferent ce ar însemna asta în contextul Angliei elisabetane - autorul operelor lui Shakespeare a avut, sigur, o neobişnuită înclinare spre afaceri, producîndu-şi cele 37 de piese cu o regularitate de ceasornic. Atitudinea lui Shakespeare faţă de femei apare ca fiind neobişnuit de progresistă, cu personajele sale feminine întotdeauna prezentate în termeni tridimensionali. Nu există absolut nimic în piesele lui Shakespeare din care se poate trage concluzia că el a fost „din rîndurile înaltei aristocraţii” sau „neprevăzător în problemele băneşti”. În orice caz, Looney a găsit binecunoscuta poezie a lui De Vere, „Women”, care începe cu „Dacă femeia ar putea fi dreaptă dar nu afectuoasă...”, într-o antologie de poezie, l-a căutat în The Dictionary of National Biography şi a decis că Edward De Vere era omul; deşi mie mi se pare foarte probabil că Looney mai întîi decisese asupra lui De Vere şi apoi şi-a întocmit lista cu trăsăturile caracteristice care i s-ar fi potrivit lui Shakespeare. Looney a trebuit, de asemenea, să treacă cu vederea faptul neconvenabil că datele lui De Vere sînt pur şi simplu nepotrivite pentru orice presupus Shakespeare: lucrările lui Shakespeare au fost scrise între, aproximativ, 1589-1591 (cînd De Vere avea în jur de 40 de ani) şi 1613 (cînd De Vere era deja mort de 9 ani). De Vere a fost cunoscut ca scriitor de comedii pentru scenă, care erau foarte apreciate (deşi nici una nu a supravieţuit), şi oxfordienii susţin că acelea au fost operele sale de tinereţe. La fel au fost şi poemele sale supravieţuitoare, care în mod clar nu seamănă deloc cu Shakespeare, lipsindu-le cu desăvîrşire complexitatea obişnuită a acestuia şi metaforele, care întotdeauna dau greş la orice comparaţie stilistică făcută pe computer cu Shakespeare, indiferent ce ar gîndi cineva despre aceste teste. Faptul că lucrări precum cele trei părţi ale lui Henric al VI-lea şi Titus Andronicus, scrise cînd Shakespeare avea 25-30 de ani, ar putea fi lucrările din tinereţe ale lui Shakespeare, este o concluzie respinsă de oxfordieni. Suporterii lui De Vere au o problemă încă şi mai mare cu lucrările tîrzii ale lui Shakespeare, mai cu seamă Furtuna, de obicei datată la 1611, care este invariabil considerată a se baza pe aşa-numita „Scrisoare a lui Strachey”, o relatare a faimosului naufragiu din 1609 scrisă în 1610 de William Strachey, secretarul companiei London Virginia despre voiajul fatal al navei Sea Venture, vasul companiei. În 1610, De Vere era mort de 6 ani. Explicaţia lui Looney pentru aceasta a fost că Furtuna a fost de fapt scrisă de altcineva. Oxfordieni recenţi au negat că Furtuna a fost influenţată de „Scrisoarea lui Strachey” sau că vreuna dintre operele presupus tîrzii ale Iui Shakespeare au fost în realitate scrise după 1604 (după cum, desigur, ar trebui). Unii autori oxfordieni au creat o nouă cronologie a operelor lui Shakespeare, potrivit căreia multe dintre lucrările acestuia au fost scrise înainte de 1589-1590. Spre exemplu, numeroşi oxfordieni îl datează pe Hamlet la începutul anilor 1580, arătînd că un Hamlet mai timpuriu (cunoscut ca Ur-Hamlet) a fost cu siguranţă jucat pe scenă nu mai tîrziu de 1589. Macbeth, de obicei datată în 1605-1606, se poate să fi fost o piesă anonimă pierdută, jucată în 1567-1568 sau probabil scrisă imediat după execuţia lui Mary Stuart din 1587 - şi aşa mai departe. Cel mai important element pozitiv din argumentaţia în favoarea lui De Vere se învîrte în jurul numeroaselor trăsături ale vieţii sale, care sînt, se pare, oglindite în lucrările lui Shakespeare, atît în piese, cît şi în multe dintre sonete. Potrivit oxfordienilor, aceste distincte ecouri autobiografice reflectă în mod clar viaţa lui De Vere, dar nu pot în nici un fel să îi fie aplicate lui William Shakespeare, actorul din Stratford. Aceste argumente vor fi prezentate mai jos. (Va urma)

WILLIAM D. RUBINSTEIN

Share |

Articol vizualizat de 1220 ori

03 Mai 2011