O dramatică problemă de istorie literară CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (I)

Chestiunea paternităţii operelor shakespeariene are probabil o istorie continuă, ca subiect de dezbatere, mai îndelungată decît oricare altul. Este, de acum, veche de aproape două secole şi, în loc să dispară, a cunoscut în deceniile din urmă o nouă vigoare şi popularitate, de ambele părţi ale Atlanticului, ca şi în alte locuri. Chestiunea paternităţii operelor shakespeariene are ca obiect întrebarea dacă William Shakespeare, actorul născut în Stratford-upon-Avon în 1564 şi mort acolo în 1616, a scris de fapt piesele şi poemele care îi sînt atribuite. După cum se vede, este o extrem de neobişnuită chestiune, probabil că fără egal. Nimeni nu întreabă dacă Ben Jonson sau John Donne, contemporanii lui Shakespeare, au scris de fapt operele care le sînt atribuite sau dacă „Divina Comedie“ a fost, de fapt, scrisă de altcineva decît Dante Alighieri. Scriitori faimoşi, pe care îi cunoaştem, precum Voltaire, Mark Twain şi George Eliot, sînt pseudonimele literare ale unor persoane reale, însă adevăratele lor identităţi sînt bine cunoscute şi nu au fost niciodată puse sub semnul întrebării de cineva. În această problemă, Shakespeare este unic. Cineva poate indica motivele majore pentru această stare de lucruri. Mai întîi, William Shakespeare este unic, el nu este privit numai ca fiind cel mai mare dintre scriitorii de limbă engleză, ci, dată fiind hegemonia limbii engleze, drept cel mai mare dintre toţi scriitorii lumii. Statutul lui este, într-adevăr, cu mult deasupra celui de simplu dramaturg şi poet şi se aseamănă foarte mult cu acela al unei figuri spirituale care a fondat o religie majoră: în epoca noastră nereligioasă, Shakespeare şi-a asumat rolul unei cvasidivinităţi. Tot aşa cum toţi creştinii inteligenţi vor să afle mai multe despre „anii pierduţi” ai lui Isus, la fel practic toată lumea care este interesată de cultura occidentală vrea să afle despre „anii pierduţi“ ai lui Shakespeare şi, în general, despre orice aspect al vieţii şi carierei lui. Aceasta ne aduce la cel de-al doilea motiv al apariţiei chestiunii paternităţii: se cunosc uimitor de puţine lucruri despre viaţa lui Shakespeare, mai cu seamă despre cariera sa intelectuală, în ciuda eforturilor eroice ale unor întregi generaţii de savanţi şi cercetători. Pentru că William Shakespeare este probabil cel mai atent cercetat om din istorie, fapt ce face ca oceanele de spaţiu alb şi obscuritate privitoare la cele mai multe aspecte ale vieţii sale să fie cu atît mai misterioase.

În miezul chestiunii paternităţii operelor lui Shakespeare este extraordinara - mulţi ar spune incredibila - distanţă dintre modestia mediului din care a provenit Shakespeare şi măreţia realizărilor sale. Părinţii lui au fost analfabeţi. A crescut într-un mic orăşel de provincie, la o distanţă de 3 zile de mers faţă de Londra, cu numai o mînă de oameni cu şcoală şi, după toate probabilităţile, cu foarte puţine cărţi. Educaţia lui a luat sfîrşit la 13 ani. Nu există nici o dovadă directă că ar fi deţinut vreo carte. Nu există nici un manuscris despre care să se ştie cu certitudine că a fost scris de mîna lui. Singurele exemple ale scrisului de mînă al lui Shakespeare care au supravieţuit sînt 6 semnături, toate pe documente legale; 3 sînt scrise pe paginile testamentului lui şi acestea ar putea fi, de fapt, făcute de funcţionari. Dintre cele 75 de documente contemporane cunoscute în care Shakespeare este pomenit, nici măcar unul nu este în legătură cu presupusa lui carieră de autor. Cele mai multe sînt documente financiare şi legale care îl prezintă ca fiind un om de afaceri local şi întreprinzător imobiliar de succes şi, se pare, mai degrabă rapace. Ce va fi făcut William Shakespeare între căsătoria sa, impusă de o sarcină nedorită, cu Anne Hathaway, din 1582, şi apariţia sa ca actor şi presupus autor aproape 10 ani mai tîrziu, este mister total, reprezentînd aşa-numiţii „ani pierduţi”. Biografii lui Shakespeare l-au creditat cu tot felul de slujbe şi activităţi (ucenic măcelar, grefier, director de şcoală, tutore în case înstărite, soldat, călător pe continent şi ucenic actor). Nu există nici un fel de dovezi directe pentru a sprijini vreuna dintre aceste teorii. Pe la vîrsta de 47 de ani, după un sfert de veac în mijlocul uneia dintre cele mai măreţe renaşteri culturale ale lumii, Shakespeare - se pare - s-a retras permanent din Londra la Stratford, un sat de ţară cu 1.300 de locuitori, unde nu exista practic nici un om cu şcoală, trăind liniştit ca om de afaceri local pînă la moartea sa, la vîrsta de numai 52 de ani. Cele două fiice ale lui Shakespeare care i-au supravieţuit au fost analfabete şi nu erau în stare nici măcar să citească piesele şi poeziile tatălui lor. Testamentul lui Shakespeare, deşi furnizează frecvent instrucţiuni extrem de precise cu privire la terenuri şi la obiectele sale personale (precum al doilea cel mai bun pat, pe care i 1-a lăsat soţiei sale), nu conţine nici o menţiune despre cărţile sau manuscrisele sale, vreo indicaţie pe care ar fi avut-o cu privire la piesele de teatru sau vreo dorinţă referitoare la publicarea operelor sale. În 1623, la 7 ani după moartea lui Shakespeare, a apărut un enorm şi extrem de costisitor volum memorial, produs de cîţiva dintre foştii săi asociaţi din teatru şi cu poeme şi alte materiale introductorii de Ben Jonson, poetul laureat de facto, şi de alţii. Această lucrare, First Folio, conţinea aproape toate piesele lui Shakespeare, multe tipărite pentru întîia oară. First Folio nu menţionează şi nici măcar nu aminteşte de familia sa din Stratford, cu toate că pare de neconceput ca editorii lucrării să nu o fi contactat pe văduva lui (care a murit în august 1623, cu puţin înainte ca First Folio să apară) sau pe fiicele sale, pentru a vedea dacă Shakespeare nu lăsase familiei nişte lucrări publicabile. (Va urma)

WILLIAM D. RUBINSTEIN

Share |

Articol vizualizat de 1228 ori

29 Apr 2011