Adauga la Favorite 
Seteaza pagina ca homepage
Contact
Seriale Documentare
O dramatică problemă de istorie literară CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (II)
Nu există nici o dovadă că vreun membru al familiei lui Shakespeare a deţinut vreodată un exemplar din First Folio, deşi sora lui, Joan Shakespeare Hart, a avut descendenţi care trăiesc pînă astăzi. Deşi se poate susţine că William Shakespeare este cel mai îndeaproape şi atent studiat om din istorie, nimeni nu ştie dacă întreaga lui viaţă a fost anglican conformist sau catolic ascuns, iar la ora actuală există două relatări contradictorii cu privire la felul în care a venit el la Londra.
Unul dintre principalele motive pentru acest vîrtej de ignoranţă şi supoziţie despre Shakespeare este acela că el nu a devenit poetul naţional englez pînă la mijlocul secolului al XVIII-lea, la mai mult de 200 de ani după moartea sa. Acest lucru nu este, probabil, înţeles şi apreciat pe cît s-ar cuveni: un motiv pentru a nu fi existat nici o „chestiune a paternităţii” operelor lui Shakespeare înainte de Secolul al XIX-lea este acela că el nu a fost privit ca regele regilor, poetul naţional englez, pînă la acel moment. Shakespeare a fost privit ca un poet şi dramaturg bun şi foarte cunoscut, dar nimic mai mult. În timpul vieţii lui Shakespeare, şi multe decenii după aceea, nimeni nu a avut nici cel mai mărunt interes în legătură cu viaţa sau biografia lui, în sensul în care sînt recunoscute astăzi, astfel încît nenumărate ocazii de a afla cele mai importante fapte ale vieţii sale şi ale presupusei sale cariere scriitoriceşti au fost pierdute, probabil că pentru totdeauna.
În septembrie 1634, spre exemplu, un oarecare locotenent Hammond a vizitat Stratford unde, în biserică, a remarcat un „monument arătos al faimosului poet englez, dl. William Shakespeare“. Dacă ar fi vrut, Hammond ar fi putut să rămînă suficient de mult în Stratford pentru a le vizita pe fiicele lui Shakespeare, Judith şi Susanna, sau pe sora lui, Joan Shakespeare Hart, şi familiile lor, care încă trăiau cu toţii în Stratford, ca şi zeci de oameni care cu siguranţă că îl vor fi cunoscut bine pe William Shakespeare. Dacă ar fi făcut asta, într-o zi sau două Hammond ar fi putut afla şi nota mai multe despre William Shakespeare decît au făcut-o toţi biografii lui de atunci încoace. Dar lui Hammond nu i-a trecut deloc prin minte să facă una ca asta şi vederea monumentului lui Shakespeare a fost singura parte a vizitei sale la Stratford pe care s-a ostenit să o menţioneze. Şi nimeni altcineva nu a călătorit pînă acolo pentru a fixa amintirile celor care îl cunoscuseră pe cel mai mare scriitor din istorie. De fapt, prima persoană care a cules presupuse întîmplări din viaţa lui Shakespeare nu a făcut asta pînă către 1657-1681, cînd Thomas Plume (care a notat, probabil în 1657, că Shakespeare a fost „fiul unui manufacturier de mănuşi“), John Ward (care a pretins că Shakespeare „cheltuia la nivelul a 1000 de lire sterline pe an“) şi mai cu seamă John Aubrey, în 1681, care a făcut mici încercări de a pune în scris unele evocări despre viaţa lui Shakespeare, între 41 şi 65 de ani, după ce a murit, cînd practic nimeni dintre cei aflaţi în viaţă nu ar fi putut să şi-1 amintească, au făcut aceste sumare menţiuni. Prima biografie a lui Shakespeare, de Nicholas Rowe, a apărut abia în 1709, la aproape un secol după moartea lui. Ea conţine prima afirmaţie potrivit căreia Shakespeare a urmat şcoala generală din Stratford „pentru cîtva timp”, dar mai spune şi că starea de sărăcie a tatălui lui Shakespeare 1-a obligat pe acesta „să-şi retragă fiul din acel loc”, un aspect adeseori omis de biografii lui Shakespere, care pun erudiţia dramaturgului pe seama educaţiei pe care a primit-o la şcoala locală. Biografia lui Rowe conţine şi cunoscuta poveste potrivit căreia Shakespeare a fost forţat să „se refugieze la Londra“ după ce a braconat căprioare pe terenurile lui Sir Thomas Lucy, o afirmaţie în general acceptată de toţi biografii, pînă recent, cînd această povestire a fost înlocuită de o alta, şi mai improbabilă, potrivit căreia Shakespeare s-a dus la Londra după ce a muncit ca adolescent în casele a două familii catolice din Lancashire. Testamentul lui Shakespeare, cu faimoasa lui menţiune că lăsa moştenire cel de-al doilea mai bun pat soţiei sale, Anne Hathaway, nu a fost citit de nimeni pînă în 1747, cînd a fost văzut pentru prima oară de un oarecare Joseph Greene (1717-1790), directorul şcolii primare din Stratford şi mai tîrziu vicar anglican. Testamentul nu a fost publicat nicăieri pînă în 1763, la aproape 200 de ani de la naşterea lui Shakespeare, cînd a fost tipărit într-o lucrare de referinţă numită Biographia Britannica. Cu alte cuvinte, a exista un asemenea slab interes pentru viaţa lui Shakespeare în sensul modern, biografic, încît nimeni nu s-a ostenit să caute cel mai important document care a supravieţuit privitor la starea sa lumească vreme de mai bine de 130 de ani după moartea sa. Cinci sau şase generaţii de scriitori notabili şi „biografi” ai lui Shakespeare, de la Ben Jonson la Alexander Pope (care a murit în 1744), au rămas astfel ignoranţi faţă de faptul că testamentul lui Shakespeare nu conţinea nici o referire la vreo carte sau manuscris pe care le va fi deţinut sau la orice dorinţă de a-şi păstra sau publica piesele. Prima încercare de a produce o cronologie a lucrărilor lui Shakespeare nu a fost făcută decît atunci cînd Edward Malone (1741-1812), un prieten al dr. Johnson, a scris Attempt to Ascertain the Order in Which the Plays of Shakespeare Were Written, publicată în ediţia lui George Stevens a pieselor, din 1778. (Va urma)
