Tricolorul nr 139

din 24 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Seriale Documentare

Cabbage Forte

Noul an şcolar, şi mai sărac (I)


După aproape 3 luni de vacanţă, şcolarii au revenit la cursuri în 12 septembrie, cu 3 zile mai devreme faţă de alţi ani. Elevii vor intra în vacanţa de vară cu o săptămînă mai tîrziu, dar vor avea liber 2 săptămîni în plus, după Sărbătorile de Iarnă şi cea de Paşte.

Semestrul I al anului şcolar 2011-2012 începe în 12 septembrie şi se finalizează în 23 decembrie. După 6 săptămîni de curs, elevii din clasele I-IV vor avea o scurtă vacanţă de o săptămînă, din 24 octombrie pînă luni, 31 octombrie. Dacă începutul de an începe mai devreme cu 3 zile, vacanţa de iarnă se prelungeşte cu o săptămînă, pînă în 15 ianuarie, pentru ca elevii să poată sta mai mult acasă după Sărbători. În noua configuraţie, semestrul I va avea 3 luni, din 12 septembrie pînă în 23 decembrie, iar al II-lea 5 luni, din 16 ianuarie pînă în 22 iunie, cu o vacanţă din 7 pînă în 22 aprilie. În schimb, vacanţa de vară va fi mai scurtă, pentru că va începe în 23 iunie 2012 şi se va încheia în 9 septembrie. Ceea ce înseamnă că anul şcolar viitor va începe cu alte 3 zile mai devreme decît acest an.

Autorităţile au dorit cît mai multe schimbări, care „să revigoreze” educaţia şi să scoată din amorţeală un sistem inert, obosit şi mult prea sărac. Noua Lege a Educaţiei, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, se doreşte un act modern, în pas cu vremurile, compatibil cu şcoala europeană şi lumea academică de top. Pentru susţinerea legii au fost elaborate zeci de metodologii, multe aplicabile în timp. Înainte ca schimbările din învăţământ să intre în vigoare, o dată cu începerea anului şcolar 2011-2012, ministrul Educaţiei a lansat acţiunea de stopare a fraudei la examenele naţionale, a plagiatului în cercetare şi a nepotismelor din funcţiile de conducere. Astfel, prima lovitură dată „sistemului corupt” a fost Bacalaureatul, la care nu s-a putut copia, elevii fiind monitorizaţi în săli cu camere video. Rezultatele obţinute de elevi au fost cele mai slabe din ultimele două decenii: peste 100.000 de absolvenţi picaţi în prima sesiune, alţi aproape 1.000 eliminaţi pentru copiere, şcoli fără nici un candidat admis. Deşi rezultatele ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă, iar numărul celor eliminaţi pentru fraudă şi prezenţa camerelor de supraveghere în clase erau argumente suficient de puternice pentru a nu mai copia la examen, nici în sesiunea a II-a, numită „de toamnă”, nu au lipsit „interesaţii”. Rezultatele nu au „spălat” situaţia dezastruoasă de la examenul din vară, arătînd în continuare lipsă de pregătire şi dezinteres. Şi pentru profesori a fost o vară fierbinte. Cei care au mizat pe avansarea sau intrarea în sistem pe uşa din dos au pierdut pariul. Regulile schimbate chiar în timpul concursului de suplinitor i-a pus în faţa realităţii dure: nu au mai putut copia. Şi cei pentru care erau puse de-o parte „locuri călduţe” şi-au pierdut speranţa. Totodată, profesorii care în ultimii 3 ani nu au participat la nici un concurs de titularizare sau care au fost prinşi copiind la examen nu au mai fost primiţi la catedră în noul anul şcolar.

Rezultatele catastrofale de la Bacalaureat, dar şi de la titularizare au pus sistemul de învăţămînt într-o situaţie jenantă. Ce au făcut miniştrii de pînă acum? Nu au ştiut de fraudă? Atunci au o problemă, pentru că toată lumea ştia cît de simplu se putea promova examenul Maturităţii copiind. Dacă au ştiut şi nu au făcut nimic, atunci au avut o problemă la fel de gravă. Pentru a suplini cadrele didactice care nu fac cinste şcolii, ministrul Educaţiei i-a invitat pe titulari să predea peste norma de bază, fiind plătiţi cu ora. Mai mult, le-a cerut inspectorilor generali să predea între 2 şi 4 ore, acolo unde este posibil. Cu toate aceste mişcări, şi anul şcolar 2011-2012 va avea procentul lui de necalificaţi, mai puţini însă faţă de ceilalţi ani, spune ministrul Funeriu. Mai mult, sistemul se descentralizează, iar directorii de şcoli vor manageria plata cu ora pentru suplinitori, pensionari şi asociaţi, dar şi concursurile de titularizare, care de anul viitor vor fi organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţămînt. (Va urma)

ELVIRA GHEORGHIŢĂ

 

Share |

Articol vizualizat de 835 ori

Afisari

12 Sep 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.