Napoleon şi masonii

Despotismul modern cunoaşte 3 metode de persecuţie a masoneriei: interzicerea ei (Hitler, Pétain, Franco, regimurile comuniste)  aceasta fiind de departe cea mai frecventă soluţie; ,,renovarea” ei, prin intermediul unei structuri ,,de faţadă”, aflată la discreţia Puterii. Sau subjugarea masoneriei, prin implantarea unui nucleu dur în interiorul ei. Aceasta a fost metoda lui Napoleon. El s-a servit, în acest scop, de înalţi demnitari ai Imperiului, precum Ney, Kellerman, Soult, Masséna, Augereau, Lefebvre.
Pe aleile Templului, mai ales în Marele Orient, răsuna tropăitul cadenţat al cizmelor. E de la sine înţeles că, în conjunctura politică a acelor vremuri, masoneria militară cîştiga tot mai mult teren, pe măsură ce faima regimentelor creştea în ritmul cuceririlor.
De asemenea, Ordinul masonic devine, şi el, după chipul şi asemănarea Europei, o afacere de familie. Astfel, din anul 1805, Joseph, fratele mai mare al lui Napoleon, este instalat mare maestru al Marelui Orient, iar numeroşii membri ai familiei Bonaparte sînt onoraţi cu diverse grade masonice. În ceea ce-l priveşte pe Micul Caporal, el nu pare să-i ia în serios prea mult pe masoni: ,,Sînt nişte copii care se amuză  ar fi spus el, într-o zi , lăsaţi-i în voia lor şi supravegheaţi-i”. Desigur că, privit prin prizma principiilor sufragiului universal şi al participării politice, aşa cum sînt ele cunoscute astăzi, apare oarecum surprinzător faptul că masoneria se arunca, astfel, în braţele celor de la Putere. Dar, în Secolul XIX, alternanţa la guvernare nu se făcea decît de pe baricade. Cît despre masoneria imperiilor şi monarhiilor de atunci, aceasta urma, în general, linia ui Anderson, aşa cum o fac, şi în zilele noastre, obedienţele engleze, suedeze şi alte organizaţii masonice, zise ,,regulate”. Aceasta presupunea: fidelitatea  cel puţin afişată  faţă de tron, precum şi neutralitatea politică şi religioasă. Faptul că această ,,neutralitate” ascundea, în funcţie de lojă şi de circumstanţe, un conformism strict, o agitaţie secretă, sau chiar o înfruntare a extremelor  este o altă problemă.
Atunci, de ce să ne mirăm că, la declanşarea Restauraţiei, crinii au alungat vulturii? Încă din primele momente ale mişcării, din toate lojele masonice au fost scoase busturile împăratului şi, în locul lor, au fost instalate busturile noului rege. Apoi, mai trebuia ca Puterea să ,,protejeze” masoneria, fără a se amesteca, într-o manieră prea vizibilă, în treburile ei interne. Astfel, cînd Napoleon III încearcă să-şi impună propriul ,,mare maestru” la nivelul întregului ordin masonic, Marele Orient îi satisface numaidecît dorinţa. În schimb, Supremul Consiliu de Rit Scoţian îi ţine piept cu îndîrjire, salvîndu-şi, astfel, independenţa.
Din volumul ,,Europa societăţilor secrete”
Traducere din limba franceză de ANCA GRIGORIU

de pe ziarul tricolorul

Share |

Articol vizualizat de 735 ori

29 Noi 2011