LEAC DE CRIZĂ (I)

Cu cît se accentuează criza aceasta economică şi financiară, care ne bîntuie de atîta vreme fără s-avem speranţă a scăpa aşa de curînd, cu atît mi se lămureşte mai bine amintirea lucrurilor de pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenţia să pricep economia politică şi, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică şi starea în care se afla ţara noastră pînă în ajunul marelui război. Ştiu însă că lumea toată se plîngea tot aşa de amar ca şi astăzi de lipsa banilor pe piaţă.

O sumă de negustori mari scrîşneau, văzîndu-şi apropiata cădere; iar cît despre negustorii mici, aceia erau mai leşinaţi decît muştele apucate pe neaşteptate de o toamnă aspră şi timpurie – de-abia îşi mai trăgeau sufletul. Cînd ajunsese criza în toiul ei şi lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, în poziţie principală în Podul Mogoşoaiei; îl ştiam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoţ şi casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vîrf.

- Ai auzit? Război! îmi zice băcanul cu un ton cu totul altul decît al mîhnirii.

- Atîta ne mai trebuia, nene Matache!, îi răspunsei eu. Războit ne mai trebuia, ca să ne prăpădim de tot.

- Las’ că-i bine, adăugă omul cu tonul şi mai accentuat, frecîndu-şi palmele cu multă satisfacţie. Iei ceva? Fac eu cinste.

A făcut cinste şi, pe cîtă vreme beam un păhăruţ de pelin, mi-a ţinut o lecţie de înaltă economie politică:

- Criza, vezi dumneata, drăguţă, este paregzamplu, cum să zic? Pardon ca o boală, ca o bubă... Coace, coace, mereu; coace pe dedesubt şi te prăpădeşte. Carevasăzică, dacă o spargi, te-ai uşurat...

Apoi, cu multă nerăbdare:

- Ei! Cînd începe? Cînd începe? Pe urmă cu mult dor:

- Aah ! Să-i mai văz o dată pe amicii noştri, fraţii noştri, naşi brat maladeţ! Că de mult nu i-am mai văzut!

Am înţeles îndată cu cîtă nerăbdătoare dragoste aştepta neica Matache pe pravoslavnicii noştri amici şi, ca să-i fac plăcere, i-am răspuns:

- Apoi, nene Matache, îi aşteptăm; mult-mult peste vreo 4-5 zile trebuie să-i vedem.

- Să te-auză Maica Precista!... Apoi nici nu mai mergea, domnule!... Ne prăpădeam de tot!... Să vezi dumneata ce-o să curgă peste cîtăva vreme în Bucureştiul ăsta pîrlit: lapte şi miere, drăguţă!

Mai înainte de 5 zile, primele regimente ruseşti au apărut; întîi, veneau cîte puţine, apoi din ce în ce mai multe, pînă ce, pornind în grămadă mare către Dunăre, au umplut Bucureştii. Şi, într-adevăr, previziunile băcanului meu s-au izbîndit cu vîrf şi-ndesat. Sfinte Nicolae! Ce ploaie, ce torente binefăcătoare de carboave şi de poli asupra ţării şi capitalei! Ce berechet! Ce belşug! Dacă armatele imperiale or fi datorit în parte succesul lor peste Dunăre armatelor noastre româneşti, nu puţin au datorat acel succes şi binecuvîntărilor sărăcimii şi sărăciţilor din ţară şi din capitală. Averi întregi aproape de pieire au fost salvate; altele s-au făcut din nimic. Fireşte că aşa trebuia să se-ntîmple. De unde lumea toată sta cu mîinile-n sîn, deodată s-a pornit pe o activitate nebunească, imediat şi enorm de scump plătită. Un litograf avea numai o biată presă, la care tipărea cărţi de vizită, cîteva sute pe săptămînă. Îndată şi-a instalat 5 prese şi s-a pus să tipărească etichete de băuturi de lux: Martell, 3 stele, Champagne Veuve Cliquot, Xeres, şcl. şcl. Şi aşa toţi litografii şi tipografii. Pe cînd ei trăgeau etichetele, căruţaşii cărau în goană sticle la pivniţele cîrciumarilor, prefăcute în tot atîtea laboratoare pentru prepararea conţinutului: mii şi sute de braţe nu biruiau să pritocească şampaniile, vinurile, coniacurile şi lichiorurile fine, în vederea cărora lucrau presele. (Va urma)

I.L. CARAGIALE

Share |

Articol vizualizat de 1136 ori

29 Iun 2011