Tricolorul nr 139

din 24 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Seriale Documentare

Cabbage Forte

Jurnalul secret al celui mai temut acolit al lui Stalin a fost făcut public De ce plîngea Stalin şi ce boală a ascuns dictatorul de medici (I)


După 50 de ani, în presa rusă au fost publicate extrase din jurnalul personal al elevului lui Iosif Stalin, Lavrenti Beria (şeful NKVD, Securitatea de stat sovietică), în care acesta relatează despre conducător. Astfel, au fost dezvăluite o serie de momente destul de intime. Spre exemplu, în timpul celui de-al doilea război mondial, Stalin a plîns de două ori în prezenţa lui Beria. În acelaşi timp, în presă au apărut extrase din notele medicului lui Stalin, Aleksandr Miasnikov, care a ajuns la concluzia că statul a fost condus de un om ale cărui trăsături patologice s-au acutizat din cauza bolii, scrie „Komsomolskaia pravda“. La începutul lunii mai 1941, Lavrenti Beria scria că, potrivit lui Andrei Jdanov, Stalin nu a crezut că Germania va declara război Rusiei. „I-am spus lui Andrei că este posibil, dar că informaţiile de peste hotare sînt destul de nasoale. Nimeni nu deplasează trupe doar aşa, de amorul artei. Apoi ei consolidează podurile de lemn cu oţel. Pentru ce? Pentru dezinformare? Se pregătesc serios”, dezvăluia Beria propriile lui îndoieli faţă de poziţia lui Stalin. În septembrie 1941, Beria visa la o vacanţă. „Aş lăsa totul şi m-aş duce, dacă s-ar putea. Dar nu, nu se poate. Controlez cele mai active locuri: ce se vorbeşte, ce se aude şi spatele. Lavrenti, vino aici, Lavrenti, du-te acolo. Tovarăşe Beria, trebuie, tovarăşe Beria, imediat!”. În aprilie, Beria scria despre arestarea fotbaliştilor clubului Spartak – fraţii Aleksandr, Nikolai, Petr şi Andrei Starostin. „La minge se pricep, dar ca oameni s-au dovedit de doi bani. Se consideră intelectuali”, nota Beria. Cei patru au fost arestaţi, potrivit diferitelor versiuni, pentru că ar fi pus la cale asasinarea lui Stalin, sau pentru că ar fi furat. Ei au fost eliberaţi după 2 ani de închisoare.  (Va urma)

OLGA POPESCU

 

Share |

Articol vizualizat de 1403 ori

Afisari

02 Mai 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.