„INOCENTA” - O ECUAŢIE CU MULTE NECUNOSCUTE (III)

Nici una, nici alta, Fronea a luat o piatră şi i-a aruncat-o în cap. Ba mai mult, înainte cu o lună de a se comite crima, avusese un incident chiar cu victima. Aceasta se îndrepta spre şcoală, purtînd cu sine un radio-tranzistor. Din direcţia opusă venea Fronea călare. Speriat pesemne de sunetele radioului, la un moment dat calul se smuceşte, trîntindu-1 pe Fronea. Acesta, înfuriat la culme, se scoală şi pălmuieşte profesoara, care-1 ameninţă că-1 va reclama la Miliţie. N-o face însă. La un moment dat, informaţiile despre Fronea se completează cu un amănunt preţios: în ziua crimei, cînd toată lumea din sat, aflînd vestea, se îndrepta curioasă spre locul faptei, el şi cu un prieten al său, Fotea, mergeau într-o direcţie opusă. Erau acum suficiente motive ca ofiţerii din grupa operativă să-1 abordeze direct pe Fronea. Ceea ce au şi făcut. Dialogul a pornit de la pasiunea acestuia pentru cuţite.

- Ştiu unde vreţi să ajungeţi - le-a replicat Fronea, scurt şi dezinvolt. La chestia cu profesoara. Ei bine, aflaţi că eu am o bănuială. Imediat după crimă m-am întîlnit cu prietenul meu Fotea. Avea mîinile pline de sînge şi le spăla la izvorul din marginea satului. „Am tăiat o găină a vecinei mele”, mi-a zis el imediat. A doua zi însă, întîmplător, am aflat că vecina lui nu tăiase nici o găină în ajun. Tare mi-e teamă că el a omorît profesoara.

Ofiţerii angrenaţi în soluţionarea cauzei au schimbat o privire fugară. E cazul oare să imprime o nouă turnură investigaţiilor? Se prea poate. În orice caz, trebuia audiat neîntîrziat şi Fotea. Nu era prea simplu. Îşi satisfăcea stagiul militar într-o subunitate dislocată temporar în Insula Mare a Brăilei, în vederea campaniei agricole de recoltare. Interceptat direct, aşa, ca din întîmplare, Fotea tăgăduieşte vreun amestec, adoptînd o figură de om tîmp. În succinta sa declaraţie sînt însă evidente cîteva mici contradicţii. Ofiţerii le „reperează” de îndată şi i le pun în faţă. Este momentul psihologic culminant al anchetei.

- Daţi-mi o ţigară... - cere Fotea. Iată cum s-au întîmplat lucrurile. În ziua aceea, Fronea şi cu mine eram cu vitele cooperatorilor la păscut. Către amiază, am dat o fugă pînă la sediul cooperativei, să ne luăm banii. Eu mă şi cherchelisem un pic. Cînd ne întoarcem din Mînjeşti, lîngă tufa de salcîmi ne-am întîlnit cu profesoara. Am privit-o amîndoi, dar ea a trecut pe lîngă noi ca şi cînd nu ne-ar fi văzut. „Da ce, fă, nu ştii să dai bună ziua? Nu vezi că sîntem doi?”, i-a strigat Fronea în ureche. Şi cît ai clipi a scos cuţitul şi i 1-a înfipt în gît (din care cauză victima nu a mai ţipat după ajutor - n.a.). Fata s-a prăbuşit în şanţ. „Ia cuţitul şi mai dă-i şi tu una - mi-a poruncit Fronea. Altfel te omor. Uite, am un cuţit şi pentru tine”. Ce era să fac? M-am executat. Şi întrucît profesoara mai mişca, Fronea a străpuns-o în inimă. Am dat să fugim, dar am rămas pironiţi locului. De noi se apropia un om - bătrînul F. I., unchiul prietenului meu: „Fugiţi şi nu suflaţi vreun cuvînt. De restul am eu grijă...”.

Peste cîteva clipe, a fost chemat şi Fronea în birou. Cînd a dat cu ochii de Fotea şi-a pierdut subit aerul său dezinvolt şi sigur. Îl ştia departe pe prietenul său. Şi-apoi, dintr-o privire, şi-a dat seama că acesta vorbise. Pleoştit, abia reuşi să îngăime: „Cred că acum ştiţi totul”. Într-adevăr, dar cît a fost de greu să se afle adevărul! (Sfîrşit)

TRAIAN TANDIN

Share |

Articol vizualizat de 710 ori

31 Aug 2011