Fragmente din cartea „Hitler mi-a spus” Ora cafelei cu lapte şi prăjituri (IV)

Această nouă glumă avu darul de a dezlănţui veselia generală, şi Hitler, entuziasmat de propria maliţie, a expus măsurile pe care avea intenţia să le ia pentru a-i deposeda treptat, dar necruţător, pe evrei şi a-i alunga din Germania.

— Toate aceste proiecte vor fi executate. Nimic n-o să mă facă să renunţ.

Proiectele acestea au fost puse în aplicare cu precădere în 1938. Fără nici o îndoială, totul fusese concertat şi cîntărit cu grijă cu ani în urmă. Pogromul a fost cu totul altceva decît o reacţie de furie la asasinarea lui von Rath.

În anul 1933, după primul pogrom din Germania, Hitler se văzuse silit să atenueze rigorile la adresa evreilor, dar era cu atît mai atent să ţină trează furia antisemită. Ulterior, l-am auzit nu o dată pe Hitler exprimîndu-şi părerea despre evrei. O să revin asupra acestui lucru. Deocamdată, nu ating acest subiect decît pentru a sublinia strania impresie pe care mi-a lăsat-o această gustare la Cancelarie: o masă frugală paşnică printre mobile provinciale, camarazi politici veniţi de pretutindeni, cancelarul marii naţiuni germane primindu-i familiar şi, în această atmosferă intimă, iată despre ce se vorbea: despre ucideri, revolte, închisori, asasinate şi spolieri! Contrastul dintre mic-burghezul stîngaci şi neşlefuit, aflat printre alţi germani de condiţie mijlocie, şi ferocitatea reveriilor criminale în voia cărora se lăsa, de parcă ar fi fost ocupaţia lui cea mai firească, era grotesc. Adevărul e că aceşti mic-burghezi ajunşi la putere nu sînt deloc nişte buni provinciali placizi care, cînd se strîng laolaltă, fac pe semeţii şi se împăunează ca să se impresioneze reciproc, ei, nişte rataţi ai societăţii normale, care clocotesc de ură refulată, invidie şi gelozie. Ei se pregătesc realmente să devasteze lumea, se împopoţonează cu zdrenţele strălucitoare ale epocii păgîne celei mai barbare, sau se deghizează în briganzi ai Renaşterii. În realitate, nu există spectacol mai grotesc decît cel al şefului bandei printre ucigaşii săi cu simbrie: nici un cuvînt de entuziasm, nici un discurs moral, nici un gînd de solicitudine pentru posibilele griji ale oaspeţilor săi. „Ce-mi pasă mie de fericirea sau necazul celorlalţi?”, exclama într-o zi Hitler în faţa mea. „Faceţi ce vreţi! Descurcaţi-vă!” Apelul la violenţă, la ură, la răzbunare, la toate patimile primitive şi sălbatice, aceasta era învăţătura Führerului către colaboratorii săi şi singurul îndemn pe care ştia să-1 dea cînd îi trimitea să-şi îndeplinească sarcinile. (Sfîrşit)

HERMANN RAUSCHNING

(Fost şef nazist al Guvernului de la Danzig)

Share |

Articol vizualizat de 1342 ori

06 Iun 2011