„Flautul fermecat”, de Mozart: Un mesaj codificat? (IV)

Mozart şi Schikaneder au decis să înfăţişeze, în această operă, iniţierea comună a unui bărbat şi a unei femei. O mare îndrăzneală pentru acea epocă! Într-adevăr, francmasoneria feminină, zisă „de adopţie”, este organizată de bărbaţi. În mod sigur, Mozart a citit, sau, în orice caz, avea cunoştinţă de lucrarea lui Louis Guillemain de Saint-Victor, „Adevărata masonerie de adopţie”, apărută în 1779, care stabileşte regulile masoneriei feminine. Gradele şi simbolurile acesteia sînt adaptate la sensibilitatea feminină, iar valorile ei sînt legate de maternitate, fidelitate şi caritate. Masoneria organizată de bărbaţi pentru femei le dădea acestora din urmă posibilitatea de a fi iniţiate aproape în acelaşi mod ca ei. Dar acest „aproape” îl deranjează pe Mozart, care, pe plan iniţiatic, era un partizan al egalităţii între sexe. În Secolul XVIII, o atare concepţie nu se bucura de o susţinere unanimă. Unii autori au mers chiar pînă într-acolo încît să sugereze că Ignaz von Born preconiza să fondeze un nou Ordin masonic mixt, inspirat de societatea secretă „Iluminaţii din Bavaria”. Imaginaţia acestora merge chiar mai departe, ei susţinînd ideea că Mozart ar fi fost otrăvit pentru că urma să înfiinţeze acest nou Ordin, considerat ca fiind unul subversiv... Ipoteză, sau realitate? Faptele istorice nu ne permit să tragem o concluzie. Dar un lucru e sigur, şi anume că Mozart era, în această privinţă, un vizionar. Va fi nevoie, într-adevăr, să mai treacă un secol pînă ce, în Franţa, va fi iniţiată, în cadrul unei loji masonice masculine, prima femeie: Maria Deraisme (1882). Ea va fonda, 11 ani mai tîrziu, Ordinul masonic mixt „Dreptul uman” (1893), care, şi astăzi, reprezintă principalul ordin de obedienţă mixtă internaţională. Mozart va folosi ultima sa mare operă, „Flautul fermecat”, pentru a-şi expune propria concepţie universală asupra iniţierii. Tamino şi Pamina reuşesc să treacă, împreună, toate probele, intrînd, astfel, în Templul Înţelepciunii. Inspirat de ideile filozofice ale Iluminismului, compozitorul îşi imaginează un om nou, care reuneşte partea masculină şi partea feminină din fiinţa sa, un om care reuşeşte să reconcilieze forţele opuse care îl animă, devenind, astfel, un iniţiat perfect, purtător de Lumină. Opera se termină cu un cor, care celebrează victoria luminii asupra întunericului. Cele 3 acorduri finale răspund primelor 3 acorduri din Uvertură. Ele sînt urmate de o ultimă notă, care ţîşneşte ca un salt spre înalturi, ca un strigăt de speranţă. (Sfîrşit)

PH. BENHAMOU

(Traducere de Anca GRIGORIU)

Share |

Articol vizualizat de 1238 ori

24 Iun 2011