Fiecare om are un înger păzitor (X)

* Marion McAdam-Beal se afla în drum spre casă, cînd maşina sa s-a lovit de un tren... de două ori. Iată ce s-a întîmplat, după cum povesteşte Marion: „Trecerea peste calea ferată nu era semnalizată, era întuneric complet, cînd am văzut trenul drept în faţa mea. Nu am putut să-1 evit. După impact, cred că am leşinat. De atunci, nu mai ştiu nimic”. Iată reconstituirea accidentului, făcută de Poliţie. După primul impact, maşina a fost tîrîtă în lungul căii ferate, mai mult de 7 mile, apoi s-a desprins de tren. Acesta s-a dus la un depou din apropiere, apoi s-a întors pe acelaşi drum, lovind maşina din nou, în plin. De astă dată, însă, mecanicul a sesizat impactul, a oprit şi a anunţat Poliţia. Cînd ajutoarele au sosit şi au văzut caroseria diformă, n-au crezut să mai aleagă ceva din amestecul acela de fiare. Au rămas perplecşi cînd au reuşit s-o scoată de acolo pe Marion, în stare de inconştienţă. Iar cînd, la spital, au constatat că are doar un braţ şi un picior fracturate, s-au crucit cu toţii! „E inexplicabil! au spus uimiţi. Femeia asta are noroc cu carul. Să supravieţuieşti la două ciocniri cu un tren e un miracol”. În schimb, Marion nu pare mirată. „Am ştiut întotdeauna că, mai presus de orice, este o forţă divină care veghează asupra mea. Nu putea să mi se întîmple ceva rău, nu-i aşa?”, îşi exprimă ea credinţa de neclintit.

* Lyon, Franţa. Cei însărcinaţi cu anchetarea unui accident au fost de-a dreptul şocaţi cînd au aflat că autobuzul implicat a dispărut complet cu cîteva secunde înainte ca un tren ce se apropia în cea mai mare viteză să-1 lovească. Martorii afirmă că autobuzul, care s-a împotmolit pe şina de cale ferată cînd trenul de navetişti se afla la cîteva zeci de metri de el, a dispărut pur şi simplu timp de 30 de secunde. A reapărut apoi, la cîteva secunde după ce a trecut ultimul vagon. Şoferul şi copiii, de vîrste între 8 şi 16 ani, le-au spus poliţiştilor că au fost „într-un loc foarte luminos” în timpul straniului moment de absenţă.

* Ştia că singura speranţă pentru fetiţa ei era operaţia. „Chiar dacă ultimul lucru pe care l-am dorit a fost să se opereze, totuşi era cel mai bine pentru ea”, povesteşte mama ei, Tina, 24 de ani. Fetiţa, de 3 ani, Kira, se născuse cu un semn mare pe faţă şi avea nişte pete similare pe suprafaţa creierului. Starea sa, cunoscută sub numele „Sindromul Sturge-Weber”, îi cauza sute de crize epileptice şi tremurături ale capului. „Kira era aşa de bolnavă, încît nici un medicament nu-şi făcea efectul. Avusese foarte multe crize: partea dreaptă a timpanului ei era paralizată, nu putea vorbi şi nici nu se dezvolta normal. Slăbise, iar medicamentele o făcuseră somnoroasă, obosită şi tot timpul cu senzaţie de greaţă. În ultimul timp, îi mergea din ce în ce mai rău. Avusese peste 20 de crize spasmodice, în ciuda faptului că lua mai multe medicamente ca un adult. Operaţia era singura soluţie pe care o mai aveam pentru ca fetiţa să ducă o viaţă cît de cît normală”. Astfel, Kira a fost operată la Mandsley Hospital din Londra, deşi medicii nu îi garantaseră reuşita intervenţiei. Trebuia îndepărtată partea bolnavă a creierului. Exista riscul, totuşi, ca fetiţa să paralizeze, să devină amnezică sau chiar să-şi piardă viaţa. Era posibil să nu mai poată merge niciodată sau să orbească. „După operaţie, am aşteptat să se trezească. În timp ce asistenta o striga pe nume, Kira a deschis ochii, spunînd: «Taci, nu mai ţipa!». Nu ne-am putut abţine şi am izbucnit în hohote de plîns, dar de bucurie. Refacerea Kirei a fost rapidă, fapt care i-a consternat pe medici. Apoi, într-o noapte, cînd Paul, soţul meu, o ţinea în braţe, fetiţa s-a trezit, a coborît din pat şi a început să meargă. Astfel, a avut loc miracolul. După 3 săptămîni, Kira a început şcoala. Şi-a revenit în totalitate, vorbea, mergea şi gîndea normal. Nu am crezut niciodată că va mai trăi o viaţă normală. Este un miracol”, spune mama Kirei, fericită. (Va urma)

TRAIAN TANDIN

Share |

Articol vizualizat de 910 ori

08 Iul 2011