Fiecare om are un înger păzitor (VI)

„«Petele de lumină» erau gloanţe, acelea pe care eu le-am auzit şuierîndu-mi la urechi, tocmai atunci cînd îngerul m-a împins. E clar că, dacă nu s-ar fi întîmplat aşa, cele două gloanţe m-ar fi nimerit în plin, în frunte şi în obrazul drept”, a mai declarat Voegel, care a prezentat fotografiile şi clişeul şi altor experţi. „Nu vreau să susţin cu tot dinadinsul că e un înger, dar pur şi simplu nu există altă explicaţie”, a declarat Gerhardt Reich, şeful Laboratoarelor Minick, una dintre cele mai mari companii fotografice din lume, despre instantaneele luate de Kurt Voegel.

Tewksbury este un tîrguşor situat la 50 de kilometri vest de Durban, în Africa de Sud. Un oraş liniştit, ca atîtea altele în regiunea unde, la începutul anilor ’50, negri şi albi coabitau în pace, fără să se frecventeze prea mult. Aici locuia şi Calvin Basehart, un băiat de 14 ani, care mergea zilnic la ciclism. În acea zi de mai, el pedala pe bicicletă, ţinînd ghidonul cu o singură mînă. Dar, deodată, roţile s-au oprit şi el a căzut într-o parte, neînţelegînd ce s-a întîmplat. Calvin s-a uitat în jur, încercînd să descopere ce anume i-a oprit bicicleta. Nevăzînd nimic, şi-a continuat drumul. De data aceasta, ţinea ghidonul cu ambele mîini. Din nou, ambele roţi s-au blocat în acelaşi timp, însă băiatul n-a mai căzut. Avea impresia că cineva s-a aşezat în faţa lui şi-1 împiedică să înainteze. Trecătorii care asistau la această scenă l-au văzut pe băiat cum încearcă fără succes să pedaleze pe o bicicletă ţintuită la pămînt! Plin de sudoare, Calvin „a simţit”, la un moment dat, că acum putea să plece, că nimic nu-1 va mai împiedica. A pedalat cu putere, aşa cum nu mai făcuse pînă atunci, şi a bătut recordul de viteză! Calvin le-a povestit colegilor săi, dar aceştia au rîs de el. De atunci, băiatul n-a mai îndrăznit să spună nimic nimănui, nici chiar părinţilor. Nu va mai vorbi despre această întîmplare decît 3 săptămîni mai tîrziu, la 10 iunie, cînd, în oraşul său, au avut loc evenimente similare. În sinea lui, Calvin este convins că a lovit o fiinţă invizibilă, care a evitat accidentul blocîndu-i bicicleta. La 9 iunie, un negru repara acoperişul casei sale, într-un alt cartier din Tewksbury. Obişnuit cu această muncă, el lucra complet deconectat, stînd de vorbă cu un vecin. Deodată, omul alunecă, simţindu-se tras spre pămînt. Se prinse cu mîinile de olane, dar acestea, nefiind încă fixate, i-au alunecat din mînă. Într-o ultimă încercare disperată, degetele sale s-au crispat pe streaşină, care nu era nici ea fixată. Cu toate acestea, ea rămase prinsă de marginea acoperişului. Negrul a reuşit în cele din urmă să se reechilibreze, în timp ce vecinul său se urca pe scară pentru a-i veni în ajutor. Amîndoi au constatat, un minut mai tîrziu, că a fost o adevărată minune că streaşină a ţinut, salvînd viaţa omului. De altfel, ea a căzut îndată ce el şi-a desprins mîinile şi era în afară de orice pericol. Ambii prieteni au avut sentimentul că cineva nevăzut a ţinut streaşina, salvînd viaţa celui care o repara. Cum au rezistat olanele şi streaşina fără să le ţină cineva? Este un adevărat mister, pe care nimeni nu-1 poate dezlega. Un alt miracol. Un copil a fost salvat în timp ce trecea pe un pod suspendat. Băiatul se afla la mijlocul podului, cînd legăturile sale au cedat. O mînă invizibilă a ţinut frînghiile, timp de 30 de secunde, pînă a trecut copilul, şi, îndată ce acesta a pus piciorul pe pămînt, frînghiile au căzut şi podul s-a prăbuşit. La 29 iunie, o tînără femeie a fost împinsă şi trîntită la pămînt de o mînă invizibilă, în timp ce era să fie izbită de un camion care venea cu mare viteză. Despre astfel de evenimente vorbesc (sau inventează) toţi locuitorii din Tewksbury. În curînd nu va mai fi nimeni în acest oraş care să nu afirme că a fost apărat de cel căruia îi spun Salvatorul. Tewksbury este un oraş-minune, un loc ales de o fiinţă superioară? Dacă nu este vorba de un înger păzitor... Episcopul din Johannesburg urma să vină la Tewksbury, ca reprezentant al Romei şi al Papei. Primise instrucţiuni din partea Vaticanului să nu vorbească despre miracole. Analizînd aceste cazuri, s-a ajuns la concluzia că este vorba despre un om invizibil, care le vine în ajutor. Nu este vorba despre o intervenţie miraculoasă, ci despre o intervenţie invizibilă. În septembrie, o doamnă în vîrstă care s-a urcat într-un pom fructifer a alunecat cu scara, însă scara n-a căzut, ci a revenit în poziţia iniţială. Patru persoane au fost martore la această scenă. Mai mulţi martori au existat şi în cazul fetiţei care a alunecat de pe cal, rămînînd prinsă cu un singur picior în scări, dar reuşind să-şi revină şi să se aşeze din nou în şa, ca şi cum ar fi fost ajutată de nişte braţe salvatoare. Dar un om invizibil nu există! Oamenii de ştiinţă serioşi, în prezenţa atîtor mărturii din Tewksbury, consideră că este posibilă o metamorfoză fizică, astfel încît un corp ar putea să devină invizibil pentru cei din jur. Nimic, nici cel mai mic indiciu, nu justifică o astfel de posibilitate. Şi dacă, într-adevăr, ar exista un om invizibil, de ce nu le vorbeşte celor pe care-i salvează? La sfîrşitul anului 1954, Papa Pius al XII-lea, care a refuzat mereu să se intereseze de ceea ce se întîmpla la Tewksbury, în ziua morţii sale, fiind înconjurat de cîţiva credincioşi, a avut puterea să rostească aceste cuvinte: „L-am văzut pe Salvatorul nostru! Este invizibil, dar l-am văzut!”. Apoi, a închis ochii şi a murit. De atunci, nici o persoană n-a mai fost salvată de acea fiinţă misterioasă. În sat au început să aibă loc multe accidente şi nimeni n-a mai vorbit despre omul invizibil. (Va urma)

TRAIAN TANDIN

Share |

Articol vizualizat de 1052 ori

04 Iul 2011