Fenomene stranii Luptă aeriană cu un O.Z.N. deasupra Teheranului (II)

Era posibil ca luminile să facă parte dintr-un obiect mai mare, pe care nu-1 puteam vedea. Nu aveam cum să ştim. M-am apropiat de el, poate la 110 kilometri, în timp ce cîştigam în înălţime. Brusc, a făcut un salt de aproximativ 10 grade la dreapta, într-o clipă! Zece grade... Şi apoi a sărit din nou 10 grade şi pe urmă încă o dată... A trebuit să virez 98 de grade dreapta de la direcţia mea de 70 de grade, astfel încît ne-am schimbat poziţia pe direcţia de 168 de grade către sudul capitalei. Am întrebat turnul dacă îl aveau pe radar. Operatorul mi-a răspuns: „Radarul nu funcţionează. Nu este operaţional în acest moment”. Brusc, copilotul din spatele meu, locotenentul Damirian, mi-a spus: „Domnule, îl am pe radar”. M-am uitat pe ecranul radarului şi am văzut ţinta. Am spus: „În regulă. Fixează-1 şi relocalizează-l”. Aceasta pentru a fi siguri că nu era un efect al solului şi că nu prindeam pe radar un munte. Am avut un semnal bun pe radar, se afla la 43,2 kilometri, 30 de grade stînga; viteza cu care ne apropiam de el era de 240 km/oră, în ascensiune. Am ţinut radarul fixat pe el. Pe radar apărea de dimensiunile unui avion-cisternă 707. În acest moment, m-am gîndit că aveam ocazia să trag în el. Însă cînd obiectul - sau ce-o fi fost - s-a aflat aproape de mine, armele s-au blocat şi legătura radio a fost dată peste cap. Ne-am apropiat şi mai mult, la 40 de kilometri, în linie dreaptă cu el. Brusc, a sărit înapoi la o distanţă de 43,2 kilometri de noi, într-o clipă. M-am întrebat ce putea să fie. Vedeam în continuare forma gigantică, strălucitoare, de diamant, cu luminile colorate care pulsau. Apoi, am fost surprins de un obiect rotund care a ieşit din primul şi a început să se apropie de mine direct, cu viteză ridicată, aproape ca şi cum ar fi fost o rachetă. Imaginaţi-vă o lună strălucitoare care apare deasupra orizontului - mie aşa mi s-a părut. M-am speriat serios, deoarece am crezut că lansaseră un proiectil în direcţia mea. Aveam opt rachete la bord, patru dirijate de radar şi patru termice. Radarul era fixat pe obiectul mai mare, în formă de diamant, şi a trebuit să iau o decizie foarte rapid. Mi-am dat seama că, dacă acest al doilea obiect, ca o lună, era o rachetă, trebuia să fie asociată cu căldura. Aşa că am selectat o rachetă termică AIM-9, pe care să o trag asupra lui. Am încercat să trag şi m-am uitat pe afişaj să am confirmarea alegerii rachetei. Brusc, nimic nu mai funcţiona. Panoul de control al armelor dispăruse. Şi am rămas fără instrumentele de bord şi fără radio. Afişaj ele indicatoarelor se învîrteau la întîmplare şi toate instrumentele fluctuau. În acest moment, m-am speriat şi mai rău. Nu puteam să iau legătura cu turnul şi trebuia să urlu ca să fiu ajutat de cel din spatele meu. Mi-am spus că, dacă se apropie la mai mult de 6,5 kilometri de mine, o să fiu obligat să mă catapultez înainte de impact, ca să evit să mă aflu în zona exploziei. Pentru a preveni toate acestea, am fost obligat să mă întorc. Am făcut un viraj uşor la stînga, ca să evit să fiu lovit de obiectul care se îndrepta către noi, pe care îl vedeam în poziţia orei 4. A ajuns la 6,5 pînă la 8 kilometri de aparatul nostru şi pe urmă s-a oprit acolo, în poziţia orei 4. M-am uitat scurt la stînga mea, ca să-mi dau seama unde mă aflam faţă de sol. O secundă mai tîrziu, cînd mi-am întors privirea la loc, obiectul nu mai era acolo! Am zis „Slavă Domnului”, dar locotenentul Damirian mi-a replicat: „Domnule, e la ora 7”. M-am uitat în spate la ora 7 şi l-am văzut. Am văzut din nou şi obiectul cel mare acolo, apoi obiectul mic a zburat uşor sub cel mare şi s-a contopit cu el. (Va urma)

General (retr.) PARVIZ JAFARI, Forţele Aeriene iraniene

Share |

Articol vizualizat de 933 ori

08 Iul 2011