Fenomene PARANORMALE Fiecare om are un înger păzitor (VIII)

În clipa următoare, Carla a putut observa o umbră apropiindu-se, iar cînd şi-a ridicat privirea, în faţa sa se afla un concurent japonez. Era înalt, iar părul negru îi ajungea la umeri. Purta un slip de culoare neagră, cu dungi albe. Soarele care îi bătea din spate crea în jurul său un halou incandescent. A întins mîna şi, cu o voce caldă şi senină, a spus: „Poftim cheile“. Carla i-a mulţumit şi s-a întors pentru a scoate din poşetă ceva bani, ca să-1 recompenseze pe tînărul sportiv, dar, între timp, acesta dispăruse. „L-am căutat apoi peste tot, fără nici un rezultat”, spune Carla. „Mi-am adus aminte apoi de Opie. M-am dus la maşină şi l-am găsit stînd pe trotuar, plîngînd de durere. Călcase pe un calcan în apă şi fusese înţepat în talpă. În următoarele două ore, m-am ocupat de piciorul lui, folosindu-mă de trusa de prim ajutor pe care o aveam în maşină. Cînd s-a simţit mai bine, mi-a spus că vrea să mai prindă cîteva valuri înainte de apusul soarelui, dacă tot a pierdut concursul.

Am mers pe plajă şi am constatat că valurile erau minunate pentru surfing. Un grup de delfini se apropia de noi, în căutare de hrană. Cînd Opie s-a aruncat pe un val, am observat că un delfin îl urmărea. Era mai închis la culoare faţă de ceilalţi, iar pîntecul era negru cu dungi albe. Mi-am adus imediat aminte de surferul japonez al cărui costum de baie semăna atît de bine cu pîntecul acelui delfin care făcea acum salturi în jurul fiului meu. L-am putut observa chiar, de cîteva ori, cum întoarce capul în direcţia mea, ca şi cînd ar fi ştiut că îl privesc. În acea clipă, am realizat că, de fapt, nu eram singuri; tot timpul fusesem vegheaţi de o forţă superioară”.

* Nici acum, după o săptămînă de la experienţa de groază pe care a trăit-o pe propria sa piele, doamnei Dorina Pop, din Bucureşti, nu-i vine să creadă că încă se află în viaţă. „De cînd s-a petrecut incidentul, în fiecare noapte mă scol scăldată în sudoare. Apoi îmi aduc aminte că trăiesc, Bunul Dumnezeu a avut milă de mine şi m-a lăsat în viaţă”, spune, cu ochii în lacrimi, doamna D.P. Deşi cazul bucureştencei - care a trecut, efectiv, pe lîngă moarte - este de-a dreptul incredibil, ţinem să adăugăm că astfel de situaţii, e drept, extrem de rare, au mai fost menţionate de-a lungul vremii. „Tocmai îmi făcusem piaţa la Domenii (Piaţa 7 Noiembrie - n.a.) - eu stau în zona 1 Mai - şi mă pregăteam să traversez strada, pentru a-mi lua pîine proaspătă de la cuptorul turcesc de vizavi. Aveam o grămadă de plase şi plăsuţe şi tot încercam să-mi pregătesc separat banii de pîine, ca să nu pierd multă vreme la coadă.” Fiind preocupată să se scotocească prin buzunare după bani, doamna D.P. n-a observat că se îndrepta vertiginos spre mijlocul străzii şi, dinspre Griviţa, venea în mare viteză un autobuz. „Mi-am dat seama că maşina înainta ca un bolid abia cu cîteva secunde înainte de a mă fi lovit. Era foarte aproape şi, deşi şoferul pusese frînă, nu cred că ar fi oprit în timp util”, a relatat femeia, încă marcată de amintirea întîmplării. „Atunci s-a petrecut un fapt uluitor: m-am trezit că simt pe umăr o mînă puternică, ce mă apăsa extrem de tare. În locul acela aveam o senzaţie stranie de rece, ca şi cum porţiunea respectivă mi-ar fi îngheţat. Mîna m-a tras repede, cu forţă, înapoi cu vreo 6 paşi, adică exact cît trebuia ca să mă urc pe refugiul de tramvai”. Trei dintre persoanele care se aflau atunci în staţie au rămas, efectiv, cu gura căscată. „În primul moment, n-am înţeles de ce erau aşa de miraţi, pentru că eu credeam că vreun binevoitor şi-a făcut pomană şi m-a salvat de la un accident fatal. Cînd m-am uitat, însă, în urmă, în spatele meu nu se zărea nimic...” D.P. spune că, dacă n-ar fi văzut stupoarea din ochii celor care remarcaseră scena, ar fi crezut că poate a avut halucinaţii şi că ceea ce a crezut că i s-a întîmplat a fost, de fapt, o simplă părere. Vociferările şoferului înspăimîntat, care frînase cîţiva metri mai încolo, au convins-o însă pe femeie că se petrecuse ceva cît se poate de real. „Ce-ai, cucoană?, striga cel de la volanul autobuzului. Vrei să te sinucizi? Stai acasă şi nu mai umbla de nebună pe străzi, că îmbolnăveşti oamenii de inimă...” D.P. şi-a adunat cu grijă ce mai rămăsese din bagaje şi s-a întors epuizată acasă, unde a zăcut fără vlagă toată ziua. Incidentul se petrecuse în plină zi, la ora 14, şi la el asistaseră 7 persoane. „Poate aş fi crezut că am luat-o razna, că fabulez de spaimă. A doua zi, însă, cînd m-am sculat din pat, umărul mă durea îngrozitor şi parcă înţepenise. Cînd m-am uitat cu atenţie, am observat, în locul unde simţisem mîna aceea puternică şi rece, o vînătaie de toată frumuseţea. De fapt, uitaţi-vă şi dvs., ca să nu spuneţi că vă mint...” Şi, într-adevăr, pe umărul femeii se puteau observa clar urmele vinete a 5 degete imense... (Va urma)

TRAIAN TANDIN

Share |

Articol vizualizat de 1035 ori

06 Iul 2011