Fenomene Paranormale CORPUL VEŞNIC (III)

Tereza din Avila

În timpul vieţii, această mare mistică a dat dovadă de o intensă activitate intelectuală şi fizică, dar evenimentele miraculoase au continuat şi după moartea ei. Tereza din Avila, născută în 1515, a trăit 67 de ani şi jumătate şi a murit în 1582, la Alba. Mare mistică, a analizat ea însăşi toate miracolele legate de ea, mai puţin ultimul: neputrezirea cadavrului. Imediat după ce a murit, mireasma de flori a umplut camera unde odihneau rămăşiţele sale pămînteşti. A fost înmormîntată, fără să i se facă autopsie sau să fie îmbălsămată, într-un sicriu de lemn, într-o groapă adîncă, săpată sub grilajul corului, peste toate aruncîndu-se o mare cantitate de var şi de pietre înainte de sigilarea mormîntului. Pentru că mireasma care exala din mormînt surprindea şi uimea pe toţi cei care se apropiau de el, la 1 iulie 1583 părintele Graţian a făcut prima exhumare. Sfînta fusese îngropată numai de un an: hainele erau putrezite de umiditate, trupul fiind acoperit de muşchi şi de noroi, dar perfect intact. Carnea era moale, albă, flexibilă şi parfumată. Un fel de „ulei” curgea picătură cu picătură din toate membrele. Călugăriţele au spălat trupul, l-au îmbrăcat cu veşminte noi şi l-au pus într-o cutie de lemn foarte solid. Acest sicriu a fost coborît în aceeaşi groapă şi acoperit doar cu pămînt. În 1585, în urma deciziei episcopului de mutare a cadavrului la Avila, s-a făcut a doua exhumare (după 3 ani). Corpul a fost găsit la fel de intact, însoţit de acelaşi parfum. Ajuns la Avila, trupul a fost încredinţat unei călugăriţe, care 1-a spălat, 1-a îmbrăcat şi, din nou, a fost închis într-un sicriu (tapisat cu tafta) şi aşezat într-o raclă din sala consiliului canonicilor. Dar minunile nu au rămas multă vreme secrete... Regele a auzit şi el. A trimis, aşadar, un consilier care, însoţit de episcop şi de cîteva personalităţi, a pus să se deschidă sicriul. La 1 ianuarie 1586, aceste 20 de personalităţi au observat trupul sfintei. Era „întreg, intact, răspîndea o mireasmă cerească, încheieturile funcţionau şi carnea era suplă”... La sfîrşitul lunii august din acelaşi an, cadavrul a fost transferat de la Avila la Alba: alt examen, alte constatări identice.... În 1592 (după 9 ani), pentru examinarea canonică a cadavrului, episcopul, însoţit de medici „faimoşi”, a găsit trupul lipsit de orice putrefacţie; putea fi văzut astfel, întreg, fără să-i fi fost scoase nici intestinele, nici ficatul şi nici plămînii, pînă în aprilie. În 1594, cînd a fost pus într-un sicriu sigilat, s-a constatat doar neputrezirea. Un martor a remarcat sînge pe umăr... Mai tîrziu, cadavrul Sfintei Tereza a fost aşezat în racle, care au fost una după alta deschise (la 16, 22 şi 34 de ani după moartea ei). În sfîrşit, a fost pusă din nou în mormînt, într-un sicriu cu cercuri de fier. Acesta a fost redeschis în 1750, adică după 168 de ani, şi s-au făcut aceleaşi constatări într-un proces-verbal detaliat. Zece ani mai tîrziu, cadavrul a fost din nou transferat şi, în sfîrşit, şi-a găsit un mormînt definitiv, la 178 de ani de la moarte! În ceea ce priveşte inima Terezei din Avila, care a descris cum simţea „rana iubirii” - ca „o suliţă care o străpungea” -, ea prezenta, într-adevăr, la extracţia ei în 1592, o rană, un fel de ruptură transversală cu margini uşor arse. Interpretările în această privinţă sînt divergente. Medicii de azi (de exemplu profesorul Jean Lhermitte) sînt înclinaţi spre ipoteza unei dilatări a miocardului pînă la ruptură. Susţinătorii psihanalizei freudiene ţin să amintească faptul că suliţa are o formă falică. Credincioşii văd însă în asta dovada că a fost stigmatizată în inimă de intensitatea iubirii sale pentru Dumnezeu. (Va urma)

HÉLÉNE RENARD

Share |

Articol vizualizat de 569 ori

12 Aug 2011