Femei spion Gabriele Gast, cea care a dansat cu lupul (X)

Cînd Gast a fost arestată, la 30 septembrie 1990, în Scharnitz, era în drum spre Karl-Heinz, care o aştepta în Innsbruck. Era şomer şi depindea financiar de ea. Cei doi s-au întîlnit abia un an mai tîrziu, în faţa celui de-al treilea consiliu al Tribunalului Bavarez Suprem, cînd acesta a ieşit basma curată pe spinarea ei. „Karlicek” şi-a lăsat fosta iubită să cadă şi nici măcar nu s-a interesat de ea în timpul detenţiei. Karl-Heinz Schneider a scăpat cu 18 luni cu suspendare, în timp ce Gast a primit 6 ani şi 9 luni, dintre care 15 luni detenţie solitară.

„Detenţia solitară, mai ales dacă este executată pentru mai mult timp, este o tortură. Ea deformează psihicul, schimbă personalitatea. Lasă în urmă răni sufleteşti eterne. Aceasta limitează-capacitatea defensivă, întrucît încalcă drepturile de apărare şi principiul nevinovăţiei. Este pedeapsa în forma cea mai primitivă: răzbunare pură. În cele 15 luni am aflat şi am trăit două tipuri de tortură psihică: prima e chinul care durează mai mult de o jumătate de an şi în care eşti lipsit de prezenţa oamenilor. La un moment dat, după 6 luni, obişnuinţa cu singurătatea a anulat această căutare spasmodică a apropierii umane. Acum începea chinul de a fi în preajma oamenilor, de a suporta paşii lor, vorbăria, rîsetele, zgomotele vieţii şi ale muncii. După un an s-a instalat o amorţeală interioară, care mi-a luat capacitatea de a munci, de a face ceva. Atunci m-am gîndit să mă sinucid, mă simţeam îngropată de vie. Dar tot atunci a fost şi momentul cînd am început să înţeleg că Justiţia era nedreaptă, iar acest fapt mi-a dat puterea să rezist”. După efectuarea a jumătate din pedeapsă a fost eliberată, dîndu-i-se 1.000 de mărci germane drept salariu pentru cusut. Avea un viitor incert şi un munte de datorii - mai exact 130.000 de mărci germane pentru avocat şi costurile procesului. Prietenii au ajutat-o să-şi găsească un loc de muncă la un birou de ingineri. Chiar şi această siguranţă materială nu-i putea înlocui cea mai mare pierdere - fiul adoptiv, Harry, care suferea de paralizie spastică. „Pierderea contactului, timp de atîţia ani, a distrus totul. Băiatul a fost manipulat psihic şi îndepărtat voit de mine. Acest lucru a zguduit baza noastră. şi acum, cînd e deja matur, sîntem străini”. Gast 1-a implorat pe Karl-Heinz s-o ajute. Spera că o să-1 ia pe băiat la el. În zadar. „Karlicek” nu a mai răspuns. Începuse o nouă viaţă, care s-a sfîrşit cu moartea sa, la începutul lui 2005. Într-o zi, Gast a mers să-1 vadă pe „Charly” Grofsmann. Fostul superior şi-a negat trădarea, pînă cînd ea i-a arătat declaraţia de la SFI. Ultima afirmaţie a pensionarului fostei Stasi a fost: „Am pornit de la ideea că SFI o să dea totul uitării şi că dumneavoastră nu vi se va întîmpla nimic”. Cu asta se încheia şi acest capitol.

Gabriele Gast trăieşte din nou în casa ei cu mobilă masivă şi pian în sufragerie. Din motive de sănătate, a renunţat la călărie. Dar şi acum se caţără pe stînci şi se lasă pradă pasiunii pentru sporturile de iarnă. Uneori citeşte cîte o carte politică şi o îngrijeşte intensiv pe mama ei bătrînă.

De trei ori pe an se întîlneşte cu alţi 24 de spioni ai fostei RDG, care trăiesc acum marginalizaţi şi care au creat în 1995 un „Grup de iniţiativă a spionilor păcii”. Luptă împreună împotriva condamnării lor („un cîmp de luptă politic”) şi cer să fie reabilitaţi. O formă actuală de luptă cu morile de vînt.

Ce-ar face, dacă ar lua-o de la început? Gabriele Gast nu stă pe gînduri: „Acelaşi lucru, dacă aş sta sub aceeaşi constelaţie.” Nu ea a fost cea care a trădat, îi spune vizitatorului pe drum, ci ea a fost cea trădată. E absolut sigură: pactul ei cu Securitatea RDG nu a provocat nici o victimă. Iar asta o ajută să doarmă liniştită. (Sfîrşit)

WILHELM DIETL

Share |

Articol vizualizat de 1363 ori

12 Mai 2011