Femei spion Gabriele Gast, cea care a dansat cu lupul (VIII)

În curînd, noua angajată trebuia să se dedice cursurilor. După 6 săptămîni, îi era clar cum funcţiona SFI şi cum te puteai pregăti singur. Cursul de bază avea loc într-o clădire stil castel a SFI, situată la sud de Seeshaupt; Gast era singura femeie dintre participanţi, situaţie cu care se mai confruntase şi în trecut. Pe vremuri un refugiu pentru militarii anticomunişti şi conservatori, SFI era accesibil acum şi femeilor. Cînd coaliţia social-liberală a preluat conducerea în Bonn, iar Horst Ehmke a fost numit şef al SFI de către Willy Brandt, tot mai mulţi academicieni au fost aduşi la bord, iar printre ei şi femei. Iniţial le găseai în administraţie şi evaluare, apoi şi în sectorul operativ. Gast îşi aminteşte de începuturile sale: „Primele două şefe ale diviziei au eşuat. Nu mergea nimic bine şi peste tot domnea opoziţia faţă de femei în poziţii de conducere. Femeile, aşa suna dogma, nu pot face aşa ceva!”. Şi în SFI s-au cristalizat cîmpuri de sarcină specifice femeilor şi bărbaţilor. Aşa-zisul sex slab avea cunoştinţe mai bune de limbă, capacitate mai mare de a juca teatru şi de a se adapta la situaţii noi. Mult timp nu s-au făcut angajări din rîndurile femeilor în evaluările militare, pentru că acestea nu erau suportate de bărbaţi. Gast, despre primii paşi în SFI: „Nu minţi niciodată! Cu timpul însă te obişnuieşti. Poţi învăţa acest lucru”. Nevoie de obişnuinţă era şi în relaţiile cu colaboratorii de sex masculin, care erau de părere că trebuiau să se poarte într-un mod special cu colegele lor. Era un dans permanent, pentru că ambele părţi îşi construiseră faţade false”. Gast, mai degrabă integră şi discretă, scrie în memoriile ei: „Acest mers pe sîrmă m-a împovărat mult mai mult decît viaţa dublă la care mă obligase, sau mai degrabă mă îndemnase spionajul”.

Cînd Gast a fost numită şefa departamentului, SFI, închis ermetic în Camp Nicholas în Pullach, era compus din 10-15% femei. Procentajul feminin al SFI în 2005 este ţinut secret, în mod surprinzător. Prin asta nu se deosebeşte deloc de timpurile restrictive din timpul Războiului Rece. Greşeala nu a fost îndepărtată nici cînd SFI a acordat un interviu revistei pentru femei „Brigitte”, prin intermediul unei angajate numite Dorothee Schmidt („Timp de 24 de ore sînt cu totul altă persoană”). Interesantă e însă şi motivaţia agentei de a alege această meserie neobişnuită: „Aventura. Teatrul. Fiorii. Asta m-a ajutat să urc în ierarhia SFI. Îmi place provocarea de a avea acces la informaţii la care alţii nu ajung. Să lucrezi în toată lumea. Să fii independentă şi responsabilă pentru munca ta. Iar varietatea temelor e foarte interesantă: terorism internaţional, crimă organizată, dezvoltări politice si militare. Prin activitatea mea particip indirect la luarea deciziilor de către guvernare”. Un text ca dintr-o reclamă.

Gast a urcat pe scara profesională pentru că a fost harnică şi cea mai bine informată în domeniul său. Nici măcar ultimul ei şef, Hans Georg Wieck, preşedintele SFI din 1985 pînă în 1990, nu-i poate nega calităţile: „Era o analistă bună şi foarte ambiţioasă. Foarte rar mi s-a părut exagerat de precaută în evaluarea evenimentelor din URSS”. De ce a trebuit să se expună aşa de mult şi să ajungă în lumina rampei Serviciului? Gast a muncit sîrguincios pentru a reuşi, iar asta nu se explică doar prin sarcinile primite din RDG. La început a evaluat informaţii politice legate de politica Europei de Vest faţă de URSS, iar la sfîrşitul anilor ’70 - politica URSS faţă de SUA şi strădaniile Moscovei de a cuceri inima şi raţiunea statelor musulmane. Mulţi ani a făcut parte din departamentul care redacta rapoarte pentru Biroul Cancelarului sau pentru Ministerul de Externe. Din 1987 pînă la arestarea sa la graniţa cu Austria, a cercetat, ca şefă locţiitoare a Referatului 32b, „Problemele fundamentale ale politicii sovietice” şi relaţiile dintre URSS şi statele Pactului de la Varşovia. Din 1987, a lucrat pentru 7 luni la Biroul Cancelarului din Bonn.

În rutina de zi cu zi, transforma informaţii, primite separat, în comunicate. O făcea cu propriile cuvinte, fără a schimba conţinutul documentelor. Originea datelor trebuia să fie în continuare un secret. Faptele erau urmate de completări comentate, ordonate în date generale, apreciindu-le verosimilitatea şi valoarea politică. Nu trebuia să se strecoare nici un comentariu personal. Comunicatele primeau note de la 1 la 6, ca la şcoală. Calitatea surselor era exprimată în litere de la A (document) pînă la E (nou, neîncercat).

Era un balans extrem de complicat să îndeplineşti această sarcină valoroasă şi extenuantă şi, pe deasupra, să şi mulţumeşti ambele părţi în aceeaşi măsură. „Mi-am făcut treaba cu angajament în SFI şi cu inima pentru RDG”, explică Gast. În Pullach cîştiga 5 500 de mărci germane pe lună în calitate de şefă a departamentului. De la Stasi nu acoperea nici măcar cheltuielile de călătorie. Banii nu au interesat-o niciodată. Încă din tinereţe credea că independenţa se poate obţine. Şi mai tîrziu? „Nu aveam nevoie de DRASM ca să-mi pot permite un concediu.” Mult mai importante erau recunoaşterea din partea Securităţii şi sentimentul că putea participa la crearea unei Germanii mai bune. După ce s-a servit mereu din tot ce avea, nu rare erau momentele cînd nu ştia ce documente să trimită în Est, mai ales în Departamentul Central - o ţară a Canaanului pentru spionii celeilalte părţi. „Am citit mereu pe diagonală şi am reflectat ce să dau mai departe. Cea mai importantă acţiune a fost, cred, să avertizez un ofiţer KGB descoperit. După ce am efectuat această procedură, m-am simţit fericită că am făcut-o. Apoi îmi amintesc de o scrisoare a lui Reagan către Pakistanul lui Ziaul Haq pe tema înarmării atomice. Am primit-o datorită explorării noastre electronice.” (Va urma)

WILHELM DIETL

Share |

Articol vizualizat de 1346 ori

10 Mai 2011