Femei spion Gabriele Gast, cea care a dansat cu lupul (VI)

A primit un paşaport fals şi era cunoscută acum drept „Gisela Gehlert”, „Zidul Berlinului”. Era numele şefului local al Securităţii, Siegfried Gehlert. O măsură de protecţie împotriva controalelor Poliţiei Federale de Graniţă, explică Schiefer, care se numea de fapt Schramm. În plus, mai avea şi o geantă de mînă cu un compartiment secret pentru al doilea paşaport. Pentru angajaţii Serviciului, acest bagaj se numeşte container. În cele din urmă, i s-a explicat recepţia emisiei radioului şi descifrarea mesajelor secrete. Pentru asta şi-a cumpărat din Aachen un radio obişnuit, cu bandă de unde scurte lărgită, de tipul Grundig Ocean Boy. Pentru ea erau emise de acum înainte anumite informaţii marţea, între orele 21 şi 23. Mai tîrziu a început să primească mesaje şi miercurea. Atunci îşi punea căştile şi îşi nota cifrele. În echipamentul audio se auzea muzică de operă, pentru a-i deruta pe posibilii ascultători. Din şcolirea pentru SFI făcea parte şi practica în cadrul unor întîlniri conspirative. Trebuia să-şi dea seama dacă era observată, iar în cazul unei probleme să revină în acelaşi loc după o oră. Tehnicienii de la Ministerul pentru Securitatea Statului (MSS) au pregătit-o şi pentru contactul cu scrisori invizibile şi fotografierea documentelor. Era, acum, un spion cu drepturi depline pe frontul invizibil. Siguranţa de sine necesară venea o dată cu trecerea timpului. Gast era o spioană extrem de talentată, avînd un „stil de muncă atent şi o mare capacitate de a fi mereu gata de acţiune”. Asta urma să scrie şi SFI în actele ei personale. Gabriele Gast, alias Gisela Gehlert, călătorea, de regulă, o dată la două luni să-şi vadă noii prieteni. Era cazată de MSS în pensiuni ale Serviciului. Era vorba de obiective izolate, care semănau cu pensiunile de familie. Vizitatorii erau serviţi de personal şi se împrieteneau de cele mai multe ori cu aceşti oameni. Împreună cu Karl-Heinz, a cutreierat regiunea din jurul oraşelor Karl-Marx şi Plauen, dar şi pădurile din jurul Lacului Werbellinsee, unde saxonii mai aveau o pensiune. Din discuţii lungi a cunoscut RDG, dar şi Securitatea, în mod nemijlocit mai tîrziu, din hîrtiile SFI. „Era nevoie urgent de o îmbunătăţire, de altfel şi în Vest, nu doar în Est. Dar eu am văzut o şansă de ameliorare în măsura în care RDG ar fi reuşit să se consolideze economic, să se elibereze de sentimentul de inferioritate faţă de RFG şi să devină suverană în politica internă, încît să poată îndura şi contradicţia, fără a mai ceda constrîngerii de a o urmări pentru o presupusă erezie politică. În perioada de tranziţie a avut această şansă pentru un moment scurt. Apoi a fost îndepărtată totuşi de puterea banului”.

Saxonul şi femeia din Renania discutau şi despre viitorul lor, poate despre o căsătorie. Pentru o relaţie într-adevăr strînsă ar fi trebuit să se mute în RDG. Asta nu permitea însă Stasi, care era deja pregătită să investească în viitor. În plus, nici Karl-Heinz Schmidt nu voia acest lucru. Cea mai mare dovadă a iubirii a fost o logodnă. Asta a împovărat idila.

„Era, cum nu mi-a rămas ascuns prea mult timp, prea solitar încît să se implice într-o căsnicie şi să-şi asume responsabilitatea pentru un alt om. Ca să spunem aşa, nu era pregătit şi nici capabil de o căsătorie, cu oricine ar fi fost. Nu întîmplător a lăsat-o baltă pe femeia pe care o cunoscuse înaintea mea, cînd aceasta a rămas însărcinată, aşa cum m-a lăsat baltă şi pe mine cînd am fost arestată. Acest comportament al bărbaţilor şi neasumarea responsabilităţii personale nu era ceva neobişnuit. Iar un agent secret este în primul rînd bărbat, cînd ajunge la jurămînt”. Cei doi amorezi se îndepărtau încet unul de celălalt. Din marea iubire rămăsese doar o prietenie stabilă, care a continuat pînă cînd s-a năruit totul. „Schiefer” a făcut atunci propunerea ca noua „neoficial colaboratoare” să aplice pentru un loc de muncă la Ministerul de Externe din Bonn. Trebuia să se gîndească bine, deoarece voia să-şi ia mai întîi doctoratul. Îi devenise clar între timp că RDG dorea să o vadă într-o poziţie interesantă din punct de vedere politic. Şeful DPASM, Markus Wolf, fusese familiarizat încă de la început cu acest caz. Voia să se implice, totuşi, indirect. Wolf ştia că profesorul Mehnert avea contacte strînse cu SFI, fiind posibil, prin urmare, să o plaseze pe Gast acolo. În plus, aplicanţii care nu erau acceptaţi aveau o şansă bună la München-Pullach. Gîndul i-a declanşat Gabrielei „o groază nemărginită, amestecată cu un sentiment efervescent de emoţie”. Acum erau prezente toate opţiunile. (Va urma)

WILHELM DIETL

Share |

Articol vizualizat de 1295 ori

07 Mai 2011