Femei spion Gabriele Gast, cea care a dansat cu lupul (V)

La despărţire, în zorii zilei, s-au sărutat, iar Gast i-a promis craiului ei că se va întoarce în curînd. Trebuia totuşi să stea de vorbă cu cîteva femei şi să-şi ia cărţile promise în ziua precedentă. Schmidt voia să se ocupe de un nou permis de intrare. Nici o problemă, spuse el, doar lucra la Consiliul Local. Aşa şi făcu. La sfîrşitul anului 1968, la puţine zile după Marşul de la Varşovia, tînăra nemţoaică îndrăgostită s-a întors în oraşul Karl-Marx. Schmidt o aştepta şi a pretins că-şi luase concediu. Au vizitat împreună Munţii Erz, o excursie standard pentru iniţierea în „legături cu Serviciul de Inteligenţă”. Urmele clar vizibile ale tancurilor sovietice au creat un efect puternic asupra vizitatoarei idealiste.

Perechea de amorezi se certa mereu în privinţa doctrinei pure. Karl-Heinz şi Gabriele, căci acum se tutuiau, nu erau sub nici o formă de aceeaşi părere cînd a venit vorba de răsturnarea guvernării reformate de la Praga. Ea era deschisă către nou, în timp ce el se îngropa în spatele poziţiilor dogmatice şi mai puţin flexibile.

De această dată, studenta a rămas 3 săptămîni. Pretextul îl reprezenta tema femeii. Acum avea timp suficient să-1 cunoască mai bine pe Karl-Heinz. Nopţile în barul „Kosmos” erau lungi. Tînăra pereche nu voia să mai plece de pe ringul de dans, de parcă ar fi fost ultima dată cînd se mai vedeau. Existau multe teme de discuţie, nu numai rolul femeii în socialism.

„Ziua despărţirii a venit foarte repede. Mă îndrăgostisem de Karl-Heinz. Nu mă îndoiam nici de sentimentele lui pentru mine. Îmi mărturisise că, înainte să ne cunoaştem, avusese o relaţie, dar că se hotărîse de mult să-i pună capăt. Nu mi-a spus că din această relaţie avea şi un fiu. Am aflat abia peste 10 ani, cînd i-am comunicat decizia de a adopta un copil.”

Karl-Heinz a ascuns şi faptul că se numea, de fapt, Schneider. Acest lucru putea fi înţeles de colaboratoarea SFI, dar că i-a dat o zi de naştere falsă, nu. Fără vreo mustrare de conştiinţă, şi-a sărbătorit-o alături de ea timp de 20 de ani, cu o lună înainte, pe 24 noiembrie. Doar din politeţe descrie ea astăzi această minciună drept un „stil prost între prieteni şi tovarăşi”. În cele din urmă i-a aflat şi porecla: Karlicek. Perechea germană a schimbat scrisori pasionate şi s-a întîlnit din nou în noiembrie 1968, în cadrul unei vizite în Berlinul de Est. Karl-Heinz şi-a adus acum şi „prietenul cel mai bun”, pe Gotthard Schiefer, care aparent lucra în Ministerul de Interne. Gast 1-a considerat imediat ca fiind „cordial şi sensibil”. Avea ceva important de spus. „Există posibilităţi care v-ar uşura revederea. Ar trebui să vorbim în linişte despre asta. Nu aici. Propun să veniţi din nou în Berlin mîine dimineaţă şi să mergeţi cu Karl-Heinz în Karl-Marx. Seara ne întîlnim la el şi ne gîndim ce putem face. O să-i dau lui Karl-Heinz un permis de călătorie pentru dumneavoastră din partea Ministerului de Interne”.

Era senzaţional, pentru că permisele de călătorie erau date mereu cu zgîrcenie de către autorităţile din RDG. Doar autorităţile de Siguranţă puteau face excepţii. Pentru un permis de zi în Berlinul de Est trebuia să treci graniţa din nou, la scurt timp înainte de miezul nopţii. Altfel existau pedepse grave. Gast ştia că oferta nu era legală. Se consola totuşi cu gîndul că o să spună nu „cu toată hotărîrea şi indignarea”, dacă Stasi ar încerca să o recruteze. Apoi a acceptat să meargă în Karl-Marx-Stadt cu Karl-Heinz. În seara următoare totul era pregătit. După ce băuse deja ceva alcool, Schiefer „a pus cărţile pe masă”. „Există o posibilitate să-1 vedeţi mai des pe Karl-Heinz. Asta e valabil doar dacă ne ajutaţi puţin.” Ar putea să le raporteze din cînd în cînd despre studiile din Aachen, despre Universitate, despre profesori.

„Schiefer” a recunoscut sincer că făcea parte din Ministerul pentru Securitatea Statului. Făcea tot ce-i stătea în putere: „Uitaţi ce-i, dvs. îl iubiţi pe Karl-Heinz şi el pe dvs. Amîndoi vreţi să puteţi fi împreună. Asta e posibil doar dacă veţi colabora cu noi. Nu mult. Doar din cînd în cînd. Aşa putem să justificăm cumva întîlnirea voastră. Dacă nu sînteţi de acord, n-o să-1 mai vedeţi niciodată. Ar fi imposibil, i s-ar interzice”.

Gabriele Gast era prinsă în capcană. A acceptat ezitant să raporteze „doar despre studiile mele şi Universitate”. Bărbaţii îşi făcură cu ochiul şi dădură din nou noroc cu ea. Atmosfera era exuberantă. Karl-Heinz îşi luă iubita în braţe: „Mulţumesc, draga mea. Pe viitor ne va fi mai uşor să ne vedem. Te iubesc. Să nu uiţi asta niciodată”. Recrutarea fusese executată. Începînd cu a doua zi în Karl-Marx, Gast a început să simtă „farmecul, accesul către o lume închisă”. (Va urma)

WILHELM DIETL

Share |

Articol vizualizat de 1330 ori

06 Mai 2011