Femei spion Gabriele Gast, cea care a dansat cu lupul (IX)

Spioana RDG a arătat considerabile lacune de memorie cînd a fost interogată în 1990 pentru trădare. „Asta îmi servea propriei protecţii, era însă şi în interesul SFI, care nu voia să prezinte tribunalului toate documentele secrete care au trecut prin biroul meu”. În acuzaţia de mai tîrziu, lista cu predările către Est ocupă, totuşi, 13 din cele 63 de pagini. Era vorba despre analiza situaţiei interne a unei Uniuni Sovietice bolnave, precum şi a întregului bloc sovietic, despre proiectul chimic din oraşul libian Rabta, dezvoltarea periculoasă din Pakistan şi Afganistan, afaceri cu arme în Orientul Apropiat, forţele Contra şi Nicaragua, relaţiile dintre Moscova şi Berlin în „cîmpul de tensiune al politicii de reformare sovietică”.

Administraţia locală a Stasi din Karl-Marx nu mai putea face faţă mulţimii de materiale primite şi a trebuit să se pună de acord cu DRASM pentru a renunţa la unele surse. Agenta Gisela era foarte importantă, aşa că i s-a inclus un punct de sprijin pe post de curier al Securităţii în Hägen. Perechea Bruno şi Margitta Scheffler prelua documentele, cînd Gast îşi vizita mama în învecinatul Remscheid, şi le trecea în RDG. Angajatul Lothar Müller din München le-a luat locul mai tîrziu. Gast trimitea cel mai mult filme, pe care le băga în tuburi de spray sau în compresoare de aer. Curierul Müller le depunea în toaletele trenurilor de tranzit dintre RDG şi RFG. Gast îşi întîlnea logodnicul, pe Karl-Heinz, destul de des, cel mai mult în hotelurile austriece şi italiene. De cînd începuse să lucreze la SFI, se răcise legătura cu el. Foarte curînd „Gabriele Leinfelder” s-a refugiat în braţele unui coleg de curs, care, ironia sorţii, lucra pentru Departamentul de Siguranţă şi căuta în principal „cîrtiţe”. Acest lucru a aruncat-o într-un „puternic conflict de conştiinţă”. Pentru o clipă s-a gîndit să-i spună totul despre viaţa sa dublă, însă doar pentru un moment. Apoi s-a rezolvat totul de la sine. Prietenul s-a despărţit de ea. Se simţea neglijat după ce Gast adoptase un copil. Această adopţie nu ar fi putut fi prevăzută nici de cel mai bun strateg al Serviciilor Secrete. Sora lui Gast luase în grijă un copil handicapat, pe post de camarad de joacă pentru fiul ei, însă nu se descurcase şi voia să-1 ducă înapoi la orfelinat. Băiatul avea 5 ani şi se numea Harry. În ciuda „conflictelor interne puternice”, agenta se ocupa de el. A decis apoi, fără ezitare, să-1 adopte. DRASM a reacţionat cu o groază reţinută. „A fost cel mai mare preţ pe care l-am plătit în această viaţă dublă - să renunţ la gîndul de a face un copil. Chiar şi propriul copil ar fi reprezentat un act de iresponsabilitate. Eram, totuşi, cu un picior în închisoare. Acum duceam la îndeplinire multe lucruri. Într-o primă fază voiam chiar să renunţ la munca pentru RDG. Mai tîrziu, cînd mă aflam în faţa ruinelor vieţii mele, m-am gîndit spontan că, dacă aş fi renunţat atunci, aş fi scăpat ieftin”. Nu a renunţat, nu a putut opri mecanismul. Mai tîrziu a avut onoarea de a-1 întîlni pe „bărbatul fără faţă”, respectiv Markus Wolf, şeful spionajului extern din RDG, în jurul căruia au apărut multe legende în Vest. Elegantul şi înaltul cuceritor a intrat în viaţa ei în primăvara anului 1975, după luni întregi de pregătiri. Se întîmpla în oraşul iugoslav Rabac. Gast era curioasă în privinţa lui. Îşi făcuse temele şi ştia că mama lui se născuse în Remscheid şi că era considerat un adevărat maestru al meseriei. În ciuda aspectului neprotocolar, 1-a considerat imediat o „apariţie impozantă”. „Avea un caracter agreabil, foarte comunicativ şi afabil. Am intrat uşor în contact cu el şi am observat că se folosea de oameni pentru a-şi accentua poziţia distinsă. Era foarte cult, avea interes pentru artă, o părere echilibrată despre politică, o concepţie diferenţiată despre lume”. Gast îşi aminteşte că putea vorbi şi critic cu şeful aproape extraterestru al spionajului, de exemplu despre rezistenţa blocului comunist în faţa reformei germane. (Wolf înseamnă lup; de aici titlul capitolului.) Şi chiar şi despre RDG. Răspundea la fiecare întrebare, chiar dacă nu era mereu de acord. Cu toate acestea, el s-a arătat încîntat de ea, în ediţia germană a memoriilor sale: „Femeia asta a fost o raritate, o excepţie într-o lume dominată de bărbaţi”. În anul următor s-au văzut din nou, şi apoi regulat, în total de 7 ori. Între cei doi a luat naştere un „contact uman bun”, care a condus chiar la faptul că Wolf a gătit şi i-a turnat şampanie în pahar. Pentru ultimele întîlniri a călătorit cu un paşaport diplomatic al RDG, ca secretară a ambasadei, sub numele de Angelika Weise. Astăzi Markus Wolf este o persoană inexistentă chiar şi pentru cea mai bună agentă a lui. „Nu vreau să-1 mai întîlnesc. După ce am citit ediţia americană a memoriilor sale, am rupt orice relaţie cu el. M-am simţit trădată. A fost o carte foarte proastă. Astăzi, mai mult decît oricînd, am dificultăţi în a mă adapta la noua situaţie, aşa cum a făcut-o el. Nu mărturiseşte nici o greşeală, se află pe un piedestal prea înalt. I-aş fi salutat idea, dacă ar fi fost mult mai rectiliniu şi ofensiv în biografia sa”.

Cum a trăit Gast căderea Zidului? „În Londra, la discuţii de parteneriat cu MI6. Luam cina la un restaurant. Deodată vine unul dintre clienţi şi spune: «Ţineţi-vă bine, graniţa e deschisă». În acel moment, femeia plină de succes a SFI încă nu credea că lucrurile or să ia o întorsătură periculoasă pentru ea. În ianuarie 1990, centrala MSS a fost luată cu asalt de popor. Acum se strecurau noaptea demonii şi-i puneau întrebări fatale: Cine mă ştie acolo? Cine mă poate găsi? O dată cu tranziţia a venit şi timpul trădătorilor. La Departamentul 9 al DRASM, recunoscut pentru apărarea şi recunoaşterea Serviciilor adverse, se afla aşa-numitul „micul mare” Grofsmann, care nu trebuie confundat cu succesorul lui Wolf Werner. Subordonatul se numea Karl-Christoph Grofsmann, poreclit şi Charly. A informat la timp despre semnele particulare distincte ale mai multor surse, precum Gabriele Gast. Asta i-ar fi salvat viaţa. Cînd a sosit timpul, superiorul DRASM a turnat tot („40 pînă la 45 de ani, necăsătorită, cu ochelari, puţin răutăcioasă, excesivă, cu un tic social”), iar pentru asta a încasat o sumă considerabilă de bani. (Va urma)

WILHELM DIETL

Share |

Articol vizualizat de 1343 ori

11 Mai 2011