EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XXXVIII)

„Poate n-o să mă crezi, dar am ajuns în faţa unor porţi dincolo de care se afla Raiul! Acestea erau confecţionate din perle uriaşe şi luceau. Străzile care se vedeau dincolo de porţi aveau o culoare aurie, iar clădirile străluceau atît de puternic, încît mă orbeau. Am văzut atunci o Fiinţă de Lumină despre care cred că era Isus. Nu i-am putut vedea faţa, dar strălucea indescriptibil de puternic. Chiar dacă nu m-am putut uita direct la El, tot Îi puteam simţi strălucirea, atît era de intensă. Am ajuns apoi la o grădină plină de flori, de iarbă şi de pomi plini cu fructe. Dacă cineva culegea un fruct, acesta creştea instantaneu la loc. M-am plimbat prin acea grădină şi am văzut şi alte spirite la fel ca mine. Apoi am văzut-o pe sora mea! A fost minunat. Ne-am plimbat mult timp împreună, iar ea mi-a povestit cît de fericită era în acest loc, care cred că era Raiul. Am petrecut mult timp împreună, vorbind şi ascultînd muzica aceea celestă care se auzea de pretutindeni. Totul era minunat de frumos. Mă simţeam împăcată şi senină, aşa că mi-am dorit să rămîn. După o vreme a trebuit să mă întorc şi să vorbesc cu persoana despre care cred că era Isus. Acesta mi-a spus că mă iubea şi că dorea ca eu să mă întorc în lumea pămîntească. I-am răspuns că doream să rămîn acolo, dar El a insistat să mă întorc, întrucît avea o misiune pentru mine. Am vrut să ştiu în ce consta aceasta, dar nu mi-a spus decît atît: «Vei fi călăuzită de-a lungul fiecărui pas al drumului»”.

Şi pentru această femeie a fost o uşurare să afle că mai existau şi alte persoane care au ajuns în acelaşi loc ca şi ea. Soţul ei era plictisit să audă în mod repetat aceeaşi poveste, iar preotul ei făcea tot ce-i stătea în puteri pentru a o evita. Ori de cîte ori femeia încerca să îl viziteze, devenea brusc „foarte ocupat” şi nu o putea primi. „De cînd i-am povestit ce mi s-a întîmplat, nu a mai vrut să ştie de mine”, mi-a spus ea. „Încerc să nu fiu supărată pe el, întrucît îmi dau seama că marea majoritate a oamenilor nu înţeleg aceste lucruri.”

„AM PRIMIT RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE MELE”

O femeie mai în vîrstă pe care am cunoscut-o în Midwest mi-a povestit, plină de entuziasm, despre „călătoria ei în Rai”, dar şi despre atitudinea de respingere pe care au avut-o de atunci ceilalţi oameni faţă de ea. Era atît de inteligentă şi avea un spirit atît de viu, încît mi-a fost greu să cred că a suferit mai multe atacuri cerebrale şi că inima ei era foarte slăbită. Iată povestea ei: „Mă aflam într-un spital din Michigan, la care fusesem dusă din cauza unor atacuri cerebrale, care îmi dădeau crize de epilepsie. Inima mea nu era suficient de puternică pentru a suporta aceste crize, aşa că s-a oprit. Am simţit timp de un minut durerea provocată de infarct, după care asupra mea a coborît o stare de pace şi am văzut în partea dreaptă o lumină. M-am simţit atrasă de această lumină ca de un magnet. M-am apropiat din ce în ce mai mult de ea şi am simţit o stare de iubire şi de înţelegere atît de intensă, încît eram gata să explodez.

În interiorul acestei lumini orbitoare se afla un spirit. Bănuiesc că era Isus. Spiritul m-a îmbrăţişat. M-am simţit minunat, ca şi cum aş fi fost îmbrăţişată de tata, care m-a iubit întotdeauna, orice aş fi făcut. La fel era şi iubirea acestui spirit. Lumina în care mă scăldam nu era o lumină simplă. Era alcătuită din miliarde de scîntei micuţe, comparabile cu nişte diamante, care străluceau şi erau vii. Ştiam că fac parte integrantă din această lumină. Am ajuns apoi pe o pajişte înverzită, unde mă aştepta bunica mea, care era decedată de cînd eram mică. L-am găsit, de asemenea, pe unchiul meu, care decedase pe cînd eram adolescentă. Apoi, într-o singură clipă, am părăsit pajiştea înverzită şi m-am trezit din nou în compania lui Isus. Acesta m-a întrebat: «Ce ai făcut pentru semenii tăi?». Deşi a formulat aceste cuvinte ca pe o întrebare, am înţeles că de fapt ele conţineau şi răspunsul: trebuia să mă întorc pe Pămînt, ca să fac mai multe lucruri pentru semenii mei. Oamenii cărora le-am povestit această istorie insistă să mă facă să cred că a fost doar un vis. Eu ştiu însă cum arată un vis sau o reacţie la medicamente, şi pot să îţi spun că a fost o experienţă reală ceea ce am trăit atunci”. (Va urma)

DANNION BRINKLEY şi PAUL PERRY

Share |

Articol vizualizat de 802 ori

20 Iul 2011