EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XXXVII)

- Cîteva zile mai tîrziu, i-am spus mătuşii mele ce s-a întîmplat, iar aceasta s-a albit ca varul. Mi-a spus: „Nu mai povesti la nimeni. Astfel de lucruri nu li se petrec decît celor care sînt posedaţi de diavol!”

Un alt bărbat, din Atlanta, a avut un accident de motocicletă care i-a făcut praf ficatul. Din cauza hemoragiei, a leşinat. Medicii nu au descoperit hemoragia internă decît mult mai tîrziu. Pînă să îl ducă la operaţie, bărbatul a pierdut suficient de mult sînge pentru a fi declarat mort. În timp ce medicii îl deschideau, bărbatul s-a trezit că se înalţă la cer, într-o lumină divină. A privit în jos şi şi-a văzut corpul, pe care medicii tocmai îl operau. S-a gîndit că ar fi trebuit să îi fie teamă, dar nu îi era deloc.

- O voce mi-a spus să nu-mi fac probleme, întrucît totul se va sfîrşi cu bine. M-am rostogolit apoi pe spate şi am revenit în corpul meu. I-am povestit medicului ce s-a întîmplat, dar acesta nici măcar nu şi-a ridicat privirea din fişa pe care scria ceva. A rînjit atotştiutor şi mi-a spus că probabil am visat.

Oamenii de ştiinţă au căzut de acord la ora actuală că experienţele în apropierea morţii nu sînt vise. Visele apar numai în cazul oamenilor adormiţi şi lor le corespund anumite unde cerebrale specifice. Oricum, afirmaţia medicului 1-a deranjat pe omul nostru, care cunoştea perfect diferenţa dintre vise şi realitate. Experienţa lui a fost reală, şi abia acum i se confirma acest lucru, în această sală în care era înconjurat de alţi oameni la fel ca el.

Am ascultat, de asemenea, relatările multor asistente medicale. Deşi medicii tind să ignore experienţele în apropierea morţii, asistentele îi ascultă cu mult mai multă atenţie pe pacienţi şi se folosesc de experienţele acestora pentru a-i ajuta să se vindece. Spre exemplu, o asistentă medicală din California mi-a povestit de o pacientă care suferea de cancer şi care a avut o viziune înainte de a muri. Femeia şi-a văzut mătuşa decedată de mai bine de 10 ani. Aceasta stătea în picioare la căpătîiul patului ei. Strălucea într-o lumină divină şi nu părea să sufere de vreo durere. „Vom fi împreună în curînd”, i-a spus ea. Cîteva secunde mai tîrziu a dispărut. Cînd medicul oncolog şi-a făcut tura în dimineaţa următoare, femeia i-a povestit ce a văzut. Era plină de entuziasm în faţa viziunii avute şi a semnificaţiei acesteia. Pentru ea nu mai era nici o îndoială că exista o viaţă după moartea corpului fizic. După cum s-a exprimat asistenta:

- Această viziune a fost singura veste bună pe care a primit-o femeia în ultimele 6 luni.

Medicul a ascultat-o cu o expresie indiferentă. Cînd femeia a terminat de povestit, şi-a fluturat nepăsător mîna şi i-a spus:

- Mie îmi sună ca un vis.

Entuziasmul a dispărut de pe faţa femeii. După plecarea medicului, s-a aşezat înapoi pe pat, ascunzîndu-şi faţa în pernă. Asistenta a venit imediat în ajutorul ei. I-a mai pus o pernă sub cap şi i-a zis că, după părerea ei, medicul a spus o prostie.

- Nu observă niciodată aceste lucruri, întrucît este mai interesat de aparate decît de oameni. Foarte mulţi pacienţi povestesc astfel de lucruri, care reprezintă în mod evident orice altceva, numai vise nu. Cele două femei au avut apoi o discuţie lungă despre semnificaţia viziunii şi despre moarte.

- Pînă la acea viziune, sărmana nu putea accepta ideea că avea să moară, mi-a spus asistenta. Acum vorbea însă deschis de acest lucru, iar propriul ei medic a ratat această evoluţie a pacientei sale.

În timpul acestor conferinţe am cunoscut zeci de oameni care au trăit ani de zile tulburaţi la gîndul că au avut o experienţă spirituală cutremurătoare despre cei la fel ca mine, iar nimeni nu era dispus să îi asculte. Am auzit veritabile poveşti de groază despre oameni luaţi peste picior de propriile lor rude, pe motiv că au ajuns în diverse locuri celeste, la fel ca şi mine. De aceea, aceste adunări aveau un rol terapeutic pentru ei, la fel ca şi pentru mine, fiindcă, în sfîrşit, ne aflam în mijlocul unor oameni care ne înţelegeau. Multe dintre poveştile pe care mi le-au relatat aceşti oameni mi s-au părut atît de interesante, încît am început să le notez, făcîndu-mi propriul dosar cu studii de caz. Iată cîteva dintre ele: „Porţile erau confecţionate din perle gigantice”. O femeie din Chicago s-a apropiat de mine, mergînd cu dificultate, ca şi cum ar fi suferit o operaţie la spate. S-a prezentat şi pe urmă, fără să mai piardă timpul, a început să îmi povestească ce i s-a întîmplat: „Într-o perioadă foarte scurtă de timp, sora mea şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, cea mai bună prietenă a mea a murit, iar eu mi-am fracturat coloana vertebrală. Maşina mea a fost agăţată de un alt automobil, care mă depăşea cu mare viteză. A fost o minune că nu am paralizat, şi una încă şi mai mare că nu am murit pe masa de operaţie. Am fost operată timp de 4 ore pentru a-mi fi realiniate două vertebre. În final, medicii au recunoscut deschis că mi-au dat prea mult anestezic şi că inima mea s-a oprit de cîteva ori pe masa de operaţie, iar apoi în salonul de reanimare. La un moment dat în timpul acestui proces, am trecut printr-un loc întunecat şi m-am trezit în prezenţa Domnului. Eram chiar în faţa Lui!”. (Va urma)

DANNION BRINKLEY

şi PAUL PERRY

Share |

Articol vizualizat de 766 ori

19 Iul 2011