EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XXXVI)

De aceea, aveam foarte multe lucruri de făcut. Trebuia să răspund la telefon, să notez solicitările pentru interviuri cu mass-media şi să organizez conferinţele lui Moody în cele mai variate destinaţii din Statele Unite şi din restul lumii. Pe lîngă faptul că doream să îl ajut pe Moody, această activitate mi-a permis să intru în contact cu foarte mulţi oameni la fel ca mine, care au trecut prin experienţe în apropierea morţii şi care descopereau acum pentru prima dată că nu erau singurii. Trebuie să mărturisesc că foarte puţini supravieţuitori ai unor astfel de experienţe au această şansă. Chiar şi în zilele noastre, cînd acest tip de experienţe este bine cunoscut şi documentat, rareori se întîmplă ca aceia care au trecut prin ele să se adune laolaltă. În acea perioadă, însă, rezultatele unor astfel de întîlniri erau cu totul remarcabile. Spre exemplu, la o conferinţă ţinută în Washington D.C., o femeie a venit la mine, după discursul lui Moody, şi mi-a povestit următoarea experienţă: „Cînd  eram tînără, am plecat în vacanţă în California, împreună cu soţul meu. Înainte de plecare am simţit o durere acută în partea dreaptă, care s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult. În cele din urmă, soţul meu m-a dus la spital. Primul medic care m-a consultat mi-a spus că apendicele meu era pe punctul de a exploda. Al doilea mi-a spus că durerea era cauzată de o infecţie. Al treilea era de părere că aveam o sarcină ectopică. Singurul lucru asupra căruia au fost de acord toţi trei era că trebuia să fiu operată de urgenţă. Cînd m-au deschis, medicii au descoperit că diagnosticul corect era cel de apendicită. Apendicele meu se inflamase într-adevăr şi dăduse naştere unei infecţii, în regiunea abdomenului, de mărimea unui pepene galben. Am stat mai mult de o lună la spital, în cea mai mare parte a timpului în comă. La un moment dat, medicii au spus familiei mele că voi muri. Se părea că aveau dreptate. Făcusem deja  pneumonie, venele mi-au cedat, iar sistemul respirator nu mai făcea faţă. Puteam auzi tot ce se întîmpla în salon. Îi auzeam pe membrii familiei mele plîngînd şi rugîndu-se. Auzeam asistentele vorbind şi pe medici venind şi plecînd. Eram pe deplin conştientă, dar nu puteam reacţiona. Subit, mi-am luat zborul! Parcă aş fi fost într-un montagne-russe. Era foarte amuzant! Cînd m-am oprit din zbor, m-am trezit într-un loc care mi s-a părut la fel de real ca şi oraşul în care ne aflăm acum. Ştiam exact unde mă aflu: în Rai! Am păşit pe o pajişte verde şi am fost întîmpinată de un înger. Acesta avea o înălţime de 2,40 metri. Ne-am plimbat împreună şi în scurt timp ni s-au alăturat şi alţi oameni pe care îi cunoşteam şi care erau decedaţi. Printre aceştia se numărau un unchi şi fratele meu mai mare, amîndoi morţi de circa 10 ani. Ne simţeam la fel de bine împreună cum ne-am fi simţit dacă am fi fost pe Pămînt. Am urcat apoi un deal, alături de înger. Acesta a deschis o poartă frumoasă şi am intrat dincolo de ea, unde m-am trezit în mijlocul unei lumini aurii de o mare frumuseţe. În această lume nimeni nu te eticheta. De pildă, nimeni nu m-a întrebat cărei biserici îi aparţin. Pur şi simplu, am fost invitată să intru. Am ajuns într-o încăpere luminată feeric şi am văzut ceea ce bănuiesc a fi fost Lumina Tatălui Ceresc. Aceasta era atît de strălucitoare, încît am fost nevoită să mă uit în altă parte. Privind în lateral, am văzut că lumina se reflecta într-un bulevard de cristal, care trecea prin centrul unui oraş. Am văzut multe alte lucruri, unul dintre cele mai interesante fiind acela că rugăciunile ajungeau în această lume celestă ca nişte raze de lumină. Era minunat să vezi ce se întîmplă cu rugăciunile noastre”. După această experienţă, femeia a început să se simtă imediat mai bine. Ea a ieşit din comă şi a început să povestească ce i s-a întîmplat. Medicul ei a fost chemat la spital de acasă. Spre marea sa stînjeneală, apucase să semneze certificatul de deces, iar acum trebuia să îl „contrasemneze”, după cum s-a exprimat femeia. Cînd medicul a ajuns la spital, ea i-a povestit plină de entuziasm ce a văzut în călătoria sa prin lumea de dincolo. Spre uimirea ei neplăcută, medicul nu a fost deloc impresionat. La sfîrşitul conversaţiei noastre, femeia a început să plîngă.

- Ştii, mi-a spus ea, i-am povestit medicului toate aceste lucruri şi acesta mi-a răspuns: „Scumpo, spune-i preotului aceste lucruri”. I-am povestit şi preotului, iar acesta mi-a spus: „Scumpo, spune-i medicului aceste lucruri”.

Am început amîndoi să rîdem. Am auzit atunci foarte multe poveşti. De pildă, un bărbat din Chicago mi-a relatat următoarea istorie: „În urma unei operaţii de bypass, am trăit ceea ce trebuie să fi fost o experienţă extracorporală. Medicii mi-au spus mai tîrziu că au avut probleme atît de mari în a-mi reporni bătăile inimii, încît erau cît pe-aci să mă declare mort. Experienţa a fost extrem de intensă. Am ajuns într-o cameră mare, care strălucea într-o lumină aurie. Am privit în jur şi am văzut mii de feţe, ca şi cum aş fi fost înconjurat de fotografii. Atenţia mi-a fost atrasă de una dintre ele. M-am apropiat de ea şi am privit-o. Faţa afişa cea mai mare bunătate pe care am văzut-o vreodată şi, întrucît am fost întotdeauna un om religios, înclin să cred că era Regele David, sau poate Regele Solomon, dar nu am primit nici o confirmare în acest sens. În timp ce priveam această fotografie, am auzit un cor celest, la care participau mii de voci. A fost cea mai frumoasă muzică pe care am auzit-o vreodată. M-am întors şi am văzut miile de oameni care cîntau în cor”. Experienţa i-a confirmat bărbatului existenţa unei vieţi de apoi, deşi alţi oameni au interpretat-o diferit. (Va urma)

DANNION BRINKLEY şi PAUL PERRY

Share |

Articol vizualizat de 755 ori

18 Iul 2011