Tricolorul nr 139

din 24 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Seriale Documentare

Cabbage Forte

EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XXXIV)


Din punct de vedere psihic, mă refăceam încă şi mai rapid. Continuam să vorbesc despre experienţa mea cu toţi cei dispuşi să mă asculte, dar nu mai sunam chiar ca un fundamentalist fanatic şi dus cu pluta. După ce am aflat că mai există şi alţi oameni care au trecut prin experienţe comparabile cu a mea, nu am mai simţit o nevoie atît de disperată să îi conving pe ceilalţi de ceea ce mi s-a întîmplat. Am început să citesc Biblia şi am studiat natura viziunilor prezentate în aceasta. În plus, am citit în manuscris (încă înainte de publicare) Viaţa după viaţă. Am început să vorbesc zilnic cu Moody. Într-una din convorbirile noastre telefonice, acesta şi-a amintit că nu i-am spus în ce consta viitorul care mi-a fost revelat în fişetele cunoaşterii. M-a întrebat dacă eram dispus să i-l dezvălui. Am stabilit imediat o întrevedere în acest scop. Peste două zile, m-am prezentat împreună cu Sandy acasă la Moody. Acesta ne-a invitat în sufragerie, unde ne-a oferit o răcoritoare. Am început apoi să vorbim despre cele 13 fişete şi despre revelaţiile cuprinse în ele. I-am povestit de marele război care urma să aibă loc în deşertul din Orientul Mijlociu în anii ’90, care va distruge complet una din armatele combatante şi care va schimba total configuraţia zonei. I-am spus că Uniunea Sovietică se va destrăma şi că vor avea loc revolte de stradă din cauza foametei şi o mare agitaţie politică, urmate de schimbarea sistemului politic în această ţară. I-am relatat apoi că lumea va deveni din ce în ce mai balcanizată, diverse state mari destrămîndu-se în altele mai mici. I-am descris conţinutul fişetelor, aşa cum mi-a fost revelat el de Fiinţele de Lumină.

Discuţia s-a prelungit timp de mai multe seri la rînd. Moody stătea pe balansoarul lui şi se legăna, luînd uneori notiţe. A scris tot ce i-am spus, dînd cîteodată din cap în sens afirmativ. Printre multele calităţi ale lui Moody se numără şi aceea că este un excelent ascultător. Ştie că oamenilor le place să vorbească şi că modalitatea cea mai bună de a afla adevărul despre cineva  este de a-1 lăsa să spună tot ce are de spus. De aceea, m-a ascultat în tăcere, în timp ce eu am vorbit. L-am şocat cînd i-am zis că vom fi împreună în ziua în care lumea va începe să se prăbuşească. Vom fi siguri atunci că şi celelalte viziuni pe care le-am contemplat în fişete se vor adeveri.

- Unde vom fi?, m-a întrebat el.

- Vom fi în Uniunea Sovietică atunci cînd aceasta va începe să se destrame, i-am răspuns. Vom fi amîndoi acolo şi vom şti că tot ce ţi-am spus acum este adevărat.

- Înţeleg, mi-a zis el, notînd ceva în agenda lui. Îmi dădeam seama că nu credea ce îi spuneam. De altfel, erau momente în care nici mie nu-mi venea să îmi cred propriile afirmaţii. Prin anii ’70, Uniunea Sovietică era o ţară închisă, iar vizele pentru cetăţenii americani erau foarte greu de obţinut. În plus, colaborarea mea cu guvernul american făcea ca şansa mea de a călători vreodată în această ţară să pară foarte improbabilă, exceptînd o eventuală vizită oficială. Cît despre Moody, acesta nu avea dreptul să călătorească în Uniunea Sovietică, întrucît cartea sa era considerată subversivă. (Va urma)

DANNION BRINKLEY

şi PAUL PERRY

 

Share |

Articol vizualizat de 792 ori

Afisari

15 Iul 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.