EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XXXIII)

Spiritele care vin în această lume fizică sînt extrem de curajoase, întrucît sînt dispuse să experimenteze viaţa într-o lume extrem de limitată prin comparaţie cu cea din care au provenit. Spiritele susţin că toţi oamenii aflaţi în această lume ar trebui să se preţuiască enorm pentru gestul lor de curaj. I-am povestit apoi despre fişetele cunoaşterii, dar nu i-am spus şi ce informaţii conţineau acestea. Ajunsesem într-un punct al naraţiunii în care avansam atît de rapid, încît nu mai ţineam cont de detalii.

I-am spus apoi de centrele terapeutice, în special despre camera cu pat. Eram extrem de obsedat de acest pat şi mă întrebam de unde aş putea face rost de părţile componente necesare pentru a-1 construi. Nu-mi era clar nici măcar care erau aceste părţi, pentru că, deşi le puteam vedea, nu reuşeam să le identific. I-am povestit totul lui Moody şi am făcut acest lucru cu o înverşunare atît de mare, încît tirada mea trebuie să i se fi părut înspăimîntătoare, la fel ca monologul incoerent al unui nebun. Cel puţin aşa li se părea povestea mea celorlalţi oameni, care îmi spuneau în faţă că vorbeam ca un lunatic sau mă evitau pur şi simplu. Nu la fel s-au petrecut însă lucrurile cu Moody. Dimpotrivă, acesta s-a oprit din balansat, s-a aplecat în faţă şi m-a privit în ochi, spunîndu-mi:

- Nu eşti nebun. Nu am mai auzit pînă acum o relatare atît de detaliată ca a ta, dar am ascultat suficiente poveşti care conţin elemente din ceea ce ţi s-a întîmplat ţie. Nu eşti nebun, dar ai trăit o experienţă care te face să fii unic. Este ca şi cum ai descoperi o ţară nouă, cu oameni complet diferiţi, după care ai încerca să-i convingi pe ceilalţi de existenţa acesteia.

Ceea ce mi-a spus atunci m-a reconfortat şi m-a liniştit. Am înţeles că voi putea găsi şi alţi oameni care au văzut „noua ţară”, la fel ca mine. Pe scurt, am fost cuprins de un mare entuziasm, fiind conştient că mă voi integra din nou în această lume şi că nimic nu mă va putea opri din misiunea mea. În continuare, Moody mi-a povestit cîteva dintre cazurile pe care le-a întîlnit de-a lungul studiului său. Cercetarea acestor experienţe şi publicarea lor într-o carte i-au schimbat dramatic viaţa lui Moody. Deşi prima lui carte nu apăruse încă, publicase deja un articol pe această temă în ziarul „The Atlanta Journal Constitution”, şi de atunci primea în continuu apeluri telefonice de la oameni care avuseseră experienţe în apropierea morţii. Acest lucru era extrem de inedit pentru Moody, care dusese pînă atunci o viaţă academică liniştită.

- După ce va apărea această carte, mi-a spus el, nu voi mai avea nici un minut de linişte. Era neliniştit de pierderea intimităţii sale, necesară îndeosebi pentru a-şi continua studiile. Aşa cum aveam să aflu mai tîrziu, cele două activităţi preferate ale lui Moody erau: cititul şi gînditul. După ce Moody a plecat, în atitudinea mea faţă de viaţă s-a produs o schimbare fundamentală: am început să ripostez. Am renunţat să îmi mai plîng singur de milă, lucru deloc uşor, dată fiind condiţia mea fizică precară, care părea să excludă orice normalitate viitoare. În loc să mai acţionez ca şi cum aş fi suferit o lovitură necruţătoare a sorţii, am început să privesc aspectele pozitive ale vieţii mele, de pildă noile progrese pe care le făceam de-a lungul procesului de recuperare. Spre exemplu, acum puteam ajunge la baie trecînd prin hol în numai 20 de minute, de unde, cu cîteva săptămîni în urmă, nu reuşeam niciodată să ajung la timp la baie, aşa că făceam, inevitabil, pe mine. Lumina încă îmi deranja ochii, dar cu fiecare nouă zi care trecea mi se părea mai suportabilă. Mîinile mele îşi recăpătau treptat puterea şi libertatea de mişcare, iar durerea permanentă pe care o simţeam în corp ca urmare a arsurilor provocate de trăznet începea să se estompeze. (Va urma)

DANNION BRINKLEY

şi PAUL PERRY

Share |

Articol vizualizat de 794 ori

14 Iul 2011