EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XXVIII)

Articolul nu avea mai mult de patru paragrafe, dar citirea lui mi-a schimbat viaţa într-o măsură tot atît de mare ca şi trăznetul care m-a lovit. Iată ce spunea acesta: „Dr. Raymond Moody urmează să ţină o conferinţă la Universitatea din Carolina de Nord cu tema: «Ce se întîmplă cu unii oameni care au fost declaraţi morţi din punct de vedere clinic, dar care au supravieţuit.» Moody, un psihiatru din Georgia (la vremea respectivă), a analizat numeroase studii de caz ale unor oameni declaraţi morţi, dar care s-au întors la viaţă şi au povestit despre întîlnirea lor cu rudele moarte, cu Fiinţe de Lumină, sau despre retrospectiva vieţii pe care au trăit-o. Moody a numit acest fenomen «experienţe în apropierea morţii» şi susţine că acesta li se poate întîmpla foarte multor oameni“.

Am fost cuprins imediat de o stare de entuziasm. Pentru prima dată după ce am fost lovit de trăznet, mi-am dat seama că nu eram singurul care a trăit o experienţă atît de neobişnuită. După ce am citit aceste cîteva paragrafe, am înţeles că şi alţi oameni au trecut prin tunelul prin care am trecut eu şi au văzut Fiinţele de Lumină. În sfîrşit, puteam da un nume experienţei prin care am trecut: experienţă în apropierea morţii. M-am uitat la data evenimentului şi am constatat că nu mai erau decît două zile pînă la conferinţa anunţată. De la întoarcerea mea acasă nu mi-am părăsit locuinţa decît de cîteva ori şi aproape de fiecare dată am avut parte de incidente stînjenitoare. Cu toate acestea, am decis că doresc să particip la conferinţa doctorului Moody, dacă nu dintr-un alt motiv, măcar pentru a vorbi cu cineva care înţelegea cu adevărat drama prin care treceam. Deşi nu a trecut foarte mult timp din 1975 şi pînă în prezent, pentru cei care au trăit o experienţă în apropierea morţii această perioadă era un fel de Ev Mediu întunecat. Medicii nu ştiau mare lucru despre acest fenomen, iar dacă pacienţii pomeneau ceva despre el, îl respingeau, afirmînd că aceştia au avut un vis urît sau o halucinaţie. Dacă vreun pacient insista să vorbească despre experienţa sa, era trimis de regulă la psihiatru. În loc să-i asculte şi să încerce să înţeleagă despre ce era vorba, foarte mulţi psihiatri le prescriau medicamente grele pacienţilor care au trăit astfel de evenimente spirituale. Preoţii erau încă şi mai răi, afirmînd că aceste călătorii spirituale erau opera diavolului. Există numeroase poveşti care ilustrează cît de greşită era atitudinea oamenilor faţă de aceste experienţe. Una dintre cele mai interesante din punctul meu de vedere era povestea unui soldat care a luptat în Războiul din Coreea şi care a murit în luptă, dar a înviat la loc. Soldatul s-a ales cu o rană gravă la cap, provocată de artileria inamică, şi a fost internat în spital. La scurt timp după ce a simţit explozia, el şi-a părăsit corpul fizic şi a plutit pe deasupra cîmpului de luptă. S-a trezit imediat înconjurat de alţi soldaţi morţi sau răniţi şi a simţit o stare de regret pentru prietenii săi, dar şi pentru victimele inamice. A fost proiectat apoi cu mare viteză într-un vîrtej întunecat şi s-a îndreptat către o lumină strălucitoare. Cînd a ajuns la lumină, s-a simţit „scăldat într-o senzaţie de bunăstare”. Şi-a revăzut întreaga viaţă, în detalii surprinzător de vii. „Era ca un film la care asistam cu toate cele 5 simţuri”, a povestit el. La sfîrşitul retrospectivei, a primit un mesaj special: „Iubeşte-i pe toţi oamenii”, i-a spus o voce din cap, după care a revenit la viaţă. În zilele care au urmat, soldatul a început să îşi povestească experienţa, la început medicilor şi asistentelor, iar apoi şi altor pacienţi. Problema era că vorbea prea mult. Medicii, care nu ştiau nimic despre experienţele în apropierea morţii, l-au trimis la un psihiatru militar, care nu auzise nici el de acest fenomen. Nu a trecut mult şi bietul soldat s-a trezit internat într-un ospiciu, tocmai din cauza mesajului spiritual pe care încerca să îl propage: „Iubeşte-i pe toţi oamenii”. Ignoranţa medicilor era de înţeles. Deşi astfel de experienţe au fost cunoscute dintotdeauna, ele au fost publicate exclusiv în cărţile de istorie sau în documentele religioase, nu în tratatele medicale. Spre exemplu, anumite episoade din Biblie nu se pot referi la altceva decît la astfel de experienţe în apropierea morţii. (Va urma)

DANNION BRINKLEY

şi PAUL PERRY

Share |

Articol vizualizat de 895 ori

08 Iul 2011