EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XXVI)

Pînă la sfîrşitul anului 1975, am ajuns falit. Facturile medicale şi pierderea veniturilor ajunseseră la 100.000 de dolari, iar datoriile mele erau în creştere. Pentru a-mi putea plăti facturile, am fost nevoit să vînd tot ce aveam. Am început cu cele 5 maşini ale mele, toate antichităţi, dar recondiţionate perfect, pe care le-am scos la licitaţie. Dat fiind că nu mai puteam lucra, am fost nevoit să îmi vînd şi partea mea de afacere. Natura contractelor independente pe care le făceam pentru guvern s-a schimbat. Înainte am lucrat în domeniul securităţii, care mă obliga să mă mişc rapid şi sigur. De bună seamă, nu existau misiuni pentru o persoană pe jumătate oarbă, care se tîra pe jos ca un crab. Tot ce puteam face acum era munca de birou. Nu mă deranja prea mult să renunţ la munca de teren. Deşi era mult mai palpitantă decît cea de birou, aveam mult prea multe amintiri neplăcute. Experienţa mea în apropierea morţii m-a învăţat cît de mult rău le-am făcut semenilor mei de-a lungul anilor. După ce mi-am revăzut retrospectiva vieţii, nu-mi mai doream astfel de experienţe. Aveam şi aşa un „cazier” destul de bogat. Le spuneam tuturor celor dispuşi să mă asculte: „Fii atent ce faci în viaţă, căci vei retrăi aceste momente după ce vei muri, cu diferenţa că te vei afla la primire, nu la serviciu”.

Mi-am schimbat locuinţa, întrucît vechea casă îmi amintea în permanenţă de trăznetul care m-a lovit. Amintirile erau atît de puternice, încît nu m-am mai întors niciodată în dormitorul în care am fost trăsnit. Am insistat chiar ca Sandy să ţină întotdeauna închisă uşa acelei camere şi am refuzat pînă şi să mă apropii de ea, deşi respectivul dormitor era cel mai mare din casă. Înainte de a vinde casa, am schimbat covorul din dormitor. Am fost nevoit să fac acest lucru, întrucît vechiul covor avea amprenta piciorul meu imprimată pe el, sub forma unei arsuri. Cu siguranţă, această imagine ar fi redus valoarea casei la fel cum ar fi făcut-o conturul cu creta al unui cadavru, făcut de criminalişti. Cînd lucrătorii au scos covorul afară, mă aflam în sufragerie, stînd pe canapea. L-am auzit pe unul dintre ei fluierînd şi exclamînd:

- Uită-te la asta!

Un altul a ieşit din cameră cu un rînjet pe faţă şi le-a spus colegilor săi:

- Întreaga podea este străbătută de dungi negre, care arată pe unde a trecut electricitatea pentru a face priză cu cuiele!

Nu prea mă interesa faptul că eram falit. Am primit foarte mult ajutor de la părinţii mei, iar Sandy avea o slujbă. În ceea ce mă privea, am pierdut tot ce aveam înainte de a fi lovit de trăsnet. Mult mai tîrziu, cînd am reuşit să lucrez din nou, aveam facturi medicale în valoare de zeci de mii de dolari. Singurul lucru la care mă puteam gîndi erau centrele terapeutice despre care mi-au vorbit Fiinţele de Lumină. Acestea erau menirea mea în viaţă, destinul pe care trebuia să îl îndeplinesc. Trebuia să construiesc cu orice preţ aceste centre, dar nu ştiam cum să fac asta. Vorbeam în permanenţă despre aceste „centre” tuturor celor care erau dispuşi să mă asculte, ba chiar şi celor care nu erau atît de dispuşi. Centrele reprezentau raţiunea mea de a fi în viaţă, aşa că trebuia să le construiesc. Am început să povestesc în detaliu despre ceea ce mi s-a întîmplat după ce am murit, sau cel puţin am încercat să fac acest lucru. La acea vreme eram încă destul de incoerent, aşa că nu prea reuşeam să mă fac înţeles. Totul era clar în capul meu, dar cînd încercam să povestesc despre aceste lucruri, constatam că îmi lipsesc componente esenţiale din imaginea de ansamblu, aşa că cei din jur credeau că vorbesc prostii. Chiar şi aşa, am continuat să discut despre experienţa trăită, de la părăsirea corpului meu şi pînă la vizitarea acelui loc celest, la primirea viziunilor despre viitor pe care le-am văzut în fişetele cunoaşterii şi la necesitatea de a construi centrele terapeutice. Nu puteam vorbi despre nimic altceva, pentru simplul motiv că nu aveam nimic altceva în cap. (Va urma)

DANNION BRINKLEY

şi PAUL PERRY

Share |

Articol vizualizat de 1047 ori

06 Iul 2011