Seriale Documentare
EXPERIENŢA UNUI OM TRĂZNIT PRIN TELEFON ŞI ÎNVIAT DIN MORŢI (XVIII)
După ultimele viziuni, cea de-a 13-a Fiinţă de Lumină mi-a răspuns în sfîrşit la întrebări. Era în mod evident mai puternică decît celelalte, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Culorile sale erau mai intense, iar celelalte Fiinţe păreau să o respecte mai mult. Personalitatea ei era proiectată de această lumină şi însuma emoţiile tuturor celorlalte Fiinţe. Fără cuvinte, această Fiinţă de Lumină mi-a spus că toate scenele pe care le-am văzut aveau să se petreacă în viitor, dar nu erau bătute în cuie.
- Fluxul evenimentelor umane poate fi schimbat, dar nu fără ca oamenii să îşi schimbe felul de a fi.
Mi-a repetat apoi că, din punctul lor de vedere, oamenii reprezintă fiinţe spirituale măreţe, extrem de puternice şi de curajoase.
- Noi, cei de aici, mi-a spus ea, îi considerăm pe cei care se duc pe pămînt mari aventurieri. Voi aţi avut curajul de a merge pe această planetă, de a vă dilata conştiinţa şi de a vă ocupa locul în marea aventură pe care a creat-o Dumnezeu şi pe care voi o numiţi lumea fizică.
Mi-a transmis apoi care era menirea mea pe Pămînt:
- Te afli aici pentru a crea un capitalism spiritual; în acest scop, va trebui să schimbi modul de a gîndi al oamenilor. Învaţă-i să se bazeze mai degrabă pe sinele lor spiritual decît pe guvern sau pe biserică. Religia nu este neapărat ceva rău, dar oamenii nu ar trebui să se lase controlaţi în întregime de ea. Aşa cum spuneam, oamenii sînt nişte fiinţe spirituale foarte puternice. Ei trebuie să înţeleagă însă că iubirea înseamnă să îi tratezi pe ceilalţi aşa cum ai vrea să te trateze aceştia pe tine. Fiinţa de Lumină m-a informat apoi ce urma să fac după ce mă voi întoarce pe Pămînt. Trebuia să creez o reţea de centre în care oamenii să poată veni pentru a-şi reduce cantitatea de stres din viaţă. Dacă se vor relaxa, mi-a spus Fiinţa, ei vor înţelege - „la fel ca şi noi” - că sînt fiinţe spirituale superioare. În acest fel, se vor teme mai puţin de semenii lor şi îi vor iubi mai mult. Am avut apoi viziunea a 7 camere, care simbolizau cei 7 paşi ai procesului de vindecare:
* o „cameră a terapiei”, în care oamenii vin şi discută unii cu ceilalţi;
* o clinică de masaj, în care oamenii vin nu doar pentru a li se face masaj, dar şi pentru a face ei înşişi un astfel de masaj altora;
* o cameră a privării senzoriale, care le va permite să se relaxeze şi să se interiorizeze profund;
* o cameră echipată cu aparatură de biofeedback, care să îi ajute pe oameni să înţeleagă în ce măsură îşi pot controla emoţiile;
* o secţiune alocată exclusiv lecturilor psihice, care să le ofere mediumilor posibilitatea de a ţine astfel de lecturi pentru pacienţi;
* o cameră cu un pat şi cu o aparatură muzicală atît de complexă, încît să le permită oamenilor să se relaxeze complet şi să îşi părăsească trupul;
* o cameră de reflecţie căptuşită cu plăci de oţel inoxidabil sau de cupru, situate astfel încît persoana din interior să nu îşi poată vedea reflexia. Am văzut cum ar trebui să arate această cameră, dar nu am înţeles scopul ei. A opta componentă a procesului constă în întoarcerea pacientului în camera înzestrată cu un pat şi cu aparatură muzicală şi de biofeedback.
Pe măsură ce se relaxează profund, el trebuie ghidat către o lume spirituală. Aparatura de biofeedback îl va ajuta să îşi conştientizeze emoţiile necesare pentru a atinge această stare de transă profundă.
- Scopul acestor camere este de a le arăta oamenilor că îşi pot controla singuri viaţa, cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-a spus Fiinţa de Lumină. (Va urma)
DANNION BRINKLEY şi PAUL PERRY






