Experienţa stranie a lui Carl Jung

Carl Jung credea că nevoia noastră de a comunica cu Dumnezeu este absolut firească şi nu este o boală psihică, aşa cum declarase contemporanul lui, Sigmund Freud. Aceasta s-ar putea datora faptului că Jung a avut o experienţă în vecinătatea morţii, în 1944, o experienţă care 1-a dus „sus, în spaţiu” şi apoi înapoi, pe pămînt. I s-a părut că fusese golit de eul lui şi de restul bagajului vieţii, ceea ce i-a permis să se examineze pe sine pînă la esenţă. A scris o minunată relatare a acestei experienţe în apropierea morţii, care a survenit ca rezultat al unui foarte serios atac de inimă. Iată o parte din ce a scris Jung în autobiografia lui, Memorii, vise, reflecţii: „S-a întîmplat un lucru straniu: am avut senzaţia că eram dus departe; toate lucrurile pe care le ţintisem sau le dorisem sau la care mă gîndisem, întreaga fantasmagorie a existenţei pămînteşti, au căzut sau mi-au fost smulse - un proces extrem de dureros. Cu toate acestea, ceva a rămas; era ca şi cum acum eram transportat alături de tot ce făcusem sau trăisem vreodată, tot ce se întîmplase în jurul meu. Pot să spun, de asemenea: era cu mine şi eu eram ceea ce era cu mine. Ca să zic aşa, substanţa mea era toate acestea. Eram propria mea istorie şi simţeam asta cu mare certitudine: ăsta sînt eu. Sînt ansamblul a ceea ce a fost şi a ceea ce s-a realizat. Această experienţă mi-a dat o senzaţie de sărăcie extremă, dar în acelaşi timp şi de mare împlinire. Nu mai aveam nimic să-mi doresc sau să vreau. Existam într-o formă obiectivă; eram ceea ce fusesem şi trăisem. La început, a predominat senzaţia de anihilare, senzaţia că am fost jupuit, jefuit; dar brusc toate acestea au devenit neimportante. Totul părea să fie în trecut; ceea ce rămăsese era „fait accompli”, fără vreo referire în urmă, la ceea ce fusese. Nu mai exista nici un regret că fusese ceva scăpat pe jos sau fusese luat. Dimpotrivă: aveam tot ce eram, iar asta era totul...

În realitate, au trecut 3 săptămîni bune pînă să fiu în stare să mă decid că vreau să trăiesc. Nu puteam mînca, pentru că toate mîncărurile îmi păreau respingătoare. Vedeam oraşul şi munţii, din patul meu de boală, şi îmi păreau ca o draperie pictată cu găuri negre sau o foaie de ziar mototolită, plină de fotografii care nu însemnau nimic. Dezamăgit, m-am gîndit: „Acum trebuie să mă întorc la «sistemul cutiilor». Pentru că mi se părea că în spatele orizontului cosmosului fusese construită o lume tridimensională, artificială, în care fiecare persoană stătea singură, într-o cutioară. Iar acum trebuia să mă autoconving din nou că această cutie era importantă! Viaţa şi lumea întreagă mi se păreau acum o închisoare şi mă irita peste măsură faptul că ar trebui să consider din nou că totul e liniştit şi în ordine. Fusesem atît de bucuros să mă lepăd de toate acestea, iar acum reieşea că eu - alături de tot restul omenirii - voi atîrna de o sfoară, într-o cutie“.

După această experienţă incredibilă, Jung a scris că este perfect normal să te gîndeşti la viaţa de după moarte fără să fii bolnav psihic. El a spus că bolnavi psihici sînt cei care încearcă să respingă din minţile lor gîndurile legate de viaţa de apoi şi de Dumnezeu. „Psihicul inconştient crede în viaţa de după moarte“, a scris Jung, în preajma momentului în care a avut experienţa morţii împărtăşite cu una dintre verişoarele soţiei lui: „Am visat că patul soţiei mele era un puţ adînc, cu pereţi de piatră. Era un mormînt care prezenta cumva un aspect de antichitate clasică. Apoi am auzit un suspin adînc, ca şi cum cineva îşi dădea sufletul. O figură care aducea cu aceea a soţiei mele urca spre gura puţului, plutind. Purta o rochie albă, în care erau întreţesute ciudate simboluri negre. M-am trezit, mi-am trezit şi soţia şi m-am uitat la ceas. Era ora 3 noaptea. Visul fusese atît de curios, încît m-am gîndit pe loc că s-ar putea să însemne moartea cuiva. La ora 7 dimineaţa ne-a parvenit ştirea că, la ora 3 noaptea, murise una dintre verişoarele soţiei mele“.

În conştiinţa lui Jung, faptul că avem capacitatea de a comunica cu Dumnezeu nu este deloc ciudat. Într-un eseu ntitulat Despre viaţa de după moarte, Jung a scris că cel puţin o parte din suflet nu se supune legilor spaţiului şi timpului. El a susţinut că o viziune completă asupra lumii ar necesita existenţa unei dimensiuni suplimentare. Atunci şi numai atunci viaţa ar putea căpăta o „explicaţie unificată”.

RAYMOND MOODY

Share |

Articol vizualizat de 1277 ori

26 Mar 2011