Etnogeneza Poporului Român (I)

În paleolitic, pelasgii au cuprins întregul spaţiu european, de la cel carpato-dunărean şi direct pînă în Norvegia, Sahara, Orientul Mijlociu şi pînă în estul Indiei. Pelasgii, de acum 6 milenii î.Chr., au devenit: arieni, vedici, sumerieni, egipteni, iudei, frigieni, geţi, sabini şi populaţiile latine de astăzi. O hartă a distribuţiei arienilor arată amplasarea acestora în spaţiul carpato-dunărean, între Carpaţi şi Nistru, între Carpaţi şi Peninsula Balcanică, ajungînd pînă în Asia centrală. Din spaţiul carpatic s-au extins peste tot în lume, generînd explozii de civilizaţii în Mesopotania, Egipt, Creta şi formînd apogeul culturii carpatice. Întîetatea în cultură este demonstrată de scrierea heroglifă de pe tăbliţele din localitatea Tărtăria din judeţul Alba, care au o vechime mai mare de 2.500 de ani, faţă de cele din Summer, considerate ca fiind cele mai vechi din lume. Aryenii danubieni se răspîndesc peste tot în Europa, ocupă o parte a Poloniei, sudul Germaniei, întîlnindu-se cu populaţiile rasei nordice şi s-au răspîndit în Balcani, în special în Tesalia, cuceresc Troia şi Anatolia, Insulele Egeene pe liberii şi ligurii din Spania, Italia, francii de mai tîrziu şi o parte a vechilor heleni. Cercetători de mare prestigiu au stabilit că singurul spaţiu, care răspunde condiţiilor din veche literatura vedică, este cel carpatic, unde a apărut faza primară a culturii vedice. Religia şi cultura vedice au reprezentat cea mai veche manifestare culturală, iar trăirile oamenilor vedici, foarte apropiate de cele ale creştinilor, au continuat să fie practicate de populaţia românească ca obiceiuri transmise de milenii, astfel românii sînt creştini dinainte de „creştinarea formală”, administrativă, în Istoria lor. De fapt, creştinismul ulterior nu este altceva decît o transmitere, într-o formă mai modernă, a vechii culturi spirituale vedice, care credea în magi, profeţi şi profeţie, în „trinitatea metafizică”, responsabilă cu geneza cosmică. Arienii din spaţiul carpato-dunărean aveau o organizare simplă comunitară, bazată pe relaţii de egalitate, fără structuri sclavagiste, care promovau cu prioritate viaţa de familie, transmiterea bunurilor între generaţii. În familie era dominant TATA, numit în sanscrită PITAR (cel ce aduce „PITA” în casă), în latină PATER şi MAMA sau MATAR şi în latină MATER. Casta preoţilor arieni, deveniţi brahmani (stăpîni) în estul Indiei, iniţiaţi în ştiinţa vedică, se împart în două grupuri: a) auzita, ştiuta, care în traducerea fonetică din literatura sacră se pronunţă „ştiuţi” – „sruti”; b) scrisă, „smrti” în sanscrită. În literatura sacră „shruti” are o mare autoritate, ca fiind transmisă oamenilor de către zei şi din această grupare fac parte: RIG VEDA (regele care vede), SAMA VEDA, ATHARUA VEDA, ARANYAKAS, UPANIŞADELE. Cuvîntul „vede”, în sanscrită, înseamnă „a cunoaşte”, „a vedea”, cuvinte asemănătoare cu acelea din limba română. Dacă primele 4 combinaţii conţin imnuri dedicate unor zeităţi, UPANIŞADELE conţin gînduri speculative, filozofice, în explicarea realităţilor, dar şi instrucţiuni rituale, ceremonii, reguli de comportament, din care mai cunoscute sînt 10 şi menţionăm pentru exemplificare: „OM (KATHA... May Brahman protect US ... May He guide US”; „OM – PEACE, PEACE, PEACE”.

Cuvîntul „OM” nu a putut fi tradus din sanscrită, cuvînt neînţeles în toată lumea, dar în templele hinduse se pronunţă cu mult respect şi simbolizează legătura dintre fiinţa supremă şi materie. Cuvîntul DEVA ori DAVA (ZEU) era al strămoşilor noştrii; SUCIDAVA (oraşul zeilor); MOLDAVA (ţinutul zeului MOL); cuvîntul IAMA, este domnul şi judecătorul morţilor în religia vedică. Cuvîntul BAN este mai vechi cu cel puţin 4.500 ani în religvele lingvistice. În România este întîlnit cuvîntul BANAT, ca drumul banilor, BĂNEASA etc. Cuvinte sanscrite asemănătoare cu ale noastre, ca de exemplu PARA, în sensul de monedă de schimb, asociat cu BAN cu înţeles de unitate monetară, dar şi de stăpîn, ca rang social privilegiat. Progresul în lumea ştiinţelor atestă cu 4.000 de ani în urmă cuvintele „valac” şi „dac”, ca aparţinînd naţiunii române. Se remarcă faptul că alături de zeitatea „Valac-Hilya” este la mare preţ în mitologia vedică zeul „Daksa”, considerat un zeu creator „strămoşul primordial al tuturor fiinţelor lumii”. Sub denumirea de Valac erau acei nobili Arya, care au devenit clasa conducatoare în estul Indiei. Zona carpaţilor a fost spaţiul de dezvoltare a culturii vedice, dusă de nobili arieni (preoţi) în India, dovada fiind că limba română are peste 1.000 de cuvinte comune cu sanscrita (limba moartă), printre care şi cuvintele sacre ale vedetelor - Om, Sa, Roma, Daksa, Valac, Vede etc. Tandemul „valac-dac”se regăseşte între cuvintele de uz comun ale limbi sanscrite: „valaka” cu înţelesul de procesiune şi daksa, ca sărbatoare a solstiţiului de iarnă, iar ca ajectiv „daksa” are înţelesul de capabil, priceput,  respectiv diksa defineşte totalitatea pregătirilor pentru un act religios. Cuvintele menţionate şi sutele de cuvinte comune limbii române şi sanscrite formează fondul româno-sanscrit, care trebuie să fie inclus, în mod oficial, în istoria limbii române. Etnonimele valac şi dac, alături de teonimele Valac-Hilya şi Daksa, cuvintele sanscrite de uz comun „valaka, daksa, diksa” au o semnificaţie sacră şi pun în evidenţă statutul sacru acordat valahilor din Dacia şi acordă o întîietate acestora faţă de primele scrieri vedice, cum este Rig-Veda din prima jumătate a mileniului doi înainte de Cristos. Sub semnul Dragonului Dacic s-a făcut istoria lumii din Persia pînă în Bretania timp de 2.500 ani, iar simbolul Dragonului Dacic este heroglită pentru numele lui Dumnezeu. Explicarea etnonimelor valac şi dac ne conferă nouă, celor care vieţuim de la Facerea Lumii pe pămîntul Daciei, statutul unic de entitate sacră, etalon pentru civilizaţiile din Orient, dar şi pentru cele din Occident. (Va urma)

Prof. univ. dr. ANTON DRĂGOESCU

Share |

Articol vizualizat de 1124 ori

27 Sep 2011