Enciclopedia „Tricolorul“ Fenicienii descoperă lumea (XI)

„Nu departe de ea, pe o latură spre mare, se află Utica, iar pe cealaltă, în apropiere de zona mlăştinoasă, se află Tunisul”. Pe o colină se ridica Acropolea Cartaginei, cu lăcaşurile sfinte, apărată de ziduri bine consolidate. Un val de pămînt şi mai înalt înconjura întreg oraşul. Tot acolo se aflau şi locurile de înmormîntare. În sudul oraşului se găseau instalaţiile portuare. Un bazin pătrat era destinat corăbiilor comerciale, altul, rotund, celor de război. Şi astăzi mai pot fi văzute urmele acestora, respectiv rampele de unde corăbiile erau trase pe apă. Ne putem face o imagine din descrierea făcută de romanul Appianus (Secolul al II-lea d. Chr.): porturile au fost astfel amplasate, încît corăbiile puteau naviga dintr-unul în celălalt. De pe mare se intra printr-un culoar lat de aproape 70 de picioare (circa 21 m), închis cu lanţuri din fier. Primul port era rezervat negustorilor. În mijlocul portului, situat mult înăuntru, se afla o insulă. Atît insula, cît şi portul erau înconjurate de diguri înalte. Pe ele erau spaţii întinse, unde puteau intra 220 de corăbii. Deasupra halelor se aflau magazine. În faţa fiecărei hale se ridicau două coloane ionice, care dădeau impresia că insula şi portul formau o hală cu colonade. Pe insulă fusese construit un pavilion pentru amiral; de acolo răsunau alarma trompeţilor şi anunţurile strigătorilor. Amiralul putea ţine totul sub observaţie de aici. Insula se afla în faţa intrării în port, era destul de ridicată, deci amiralul putea vedea de acolo ce se petrecea pe mare, în schimb, cei ce soseau în port nu aveau o imagine de ansamblu. Arsenalele rămîneau ascunse privirilor negustorilor sosiţi în port. Au fost înconjurate de un zid dublu şi de porţi, prin care treceau negustorii, fără a trebui să traverseze arsenalele.

De-a lungul secolelor, peisajul mediteranean a suferit modificări. Etruscii au construit în Italia o flotă de care trebuia să se ţină seama; apoi au apărut coloniile oraşelor greceşti în colţul sudic al uscatului, în Sicilia, în Galia sau la Gurile Ronului. Fenicienii din Cartagina au înţeles că vor fi curînd înconjuraţi de concurenţă şi obligaţi să facă şi concesii teritoriale. Aristotel relatează că în ţările din jur cartaginezii şi-au trimis colonişti, ca să le ofere un trai comod. A considerat că a fost un pas înţelept din partea lor, deoarece au putut evita în acest fel pericolul latent de turbulenţă, reprezentat de o populaţie prea numeroasă.

Tyros a devenit în timp unul din cele mai mari oraşe ale Antichităţii, alături de Alexandria şi, ulterior, Roma. Se pare că a avut peste 1 milion de locuitori. Curînd după fondarea Cartaginei apar o serie de colonii: Creta, Rhodos, Cipru, Sardinia, Sicilia, Malta şi Ibiza. Astfel, partea vestică a Mediteranei a revenit, pentru vreo 3 secole, fenicienilor. În anul 480 î. Chr., Cartagina izbuteşte să închidă Strîmtoarea Gibraltar, pînă cînd grecii şi-au redobîndit forţa şi au devenit din nou un rival puternic. În anul 397 î. Chr., tiranul Dionysos I (cca. 430-367 î.Chr.) a reuşit să recapete de la fenicieni treimea vestică a Siciliei. La vremea respectivă, casele din oraşul-insulă Motya, situat în extremul vestic al insulei, pe Mozia, erau deosebit de frumoase şi înalte. Atunci cînd l-au atacat, grecii au trebuit să facă turnuri de asediu cu 6 nivele pentru a ajunge la ele. În zilele noastre se mai pot vedea porţiuni din zidurile exterioare, care erau prevăzute cu turnuri. În oraş se putea intra prin poarta nordică sau prin cea sudică. De la cea nordică un drum pietruit ducea pe uscat, acoperit astăzi de apă. O descoperire arheologică ne demonstrează cît de bogată era şi această aşezare feniciană. În lumea ştiinţifică au avut loc numeroase controverse legate de provenienţa acestei statui în mărime naturală. Modul de sculptare indică un artist grec, dar faldurile togii demonstrează clar că a fost un fenician. Astăzi s-a ajuns la un compromis: un grec a sculptat statuia pentru un fenician bogat din Motya. Ne-au mai parvenit şi urme ale unei părţi întunecate a culturii fenicienilor: un cimitir cu rămăşiţele unor copii incineraţi. (Va urma)

 HANS-CHRISTIAN HUF

Share |

Articol vizualizat de 755 ori

18 Iul 2011