Enciclopedia „Tricolorul“ Fenicienii descoperă lumea (X)

Parcurseseră 21.000 de kilometri cu micile lor corăbii. Despre Libia (Africa) ştiau că este înconjurată de apele mării, în afară de porţiunea unde se învecina cu Asia. Herodot nu a dat crezare acestei poveşti, mai ales ideii că soarele se afla, la amiază, pe partea dreaptă în drum spre vest, ceea ce corespunde cu direcţia nordului. Pentru locuitorii emisferei nordice, această călătorie trebuie să fi părut fantastică şi totuşi tocmai acest lucru o face verosimilă: soarele are această poziţie numai la sud de Ecuator. Emisfera sudică a rămas pentru acea vreme Terra incognita. Dacă fenicienii au putut traversa Golful Biscaia cu corăbii bine încărcate cu metale, arunci au putut să înconjoare şi Capul Bunei Speranţe - aceasta este concluzia experimentatului navigator contemporan Alan Villiers, care a traversat, de multe ori, Atlanticul. Mai ales că fenicienii au navigat dinspre est, nu ca portughezii, care au trebuit să se lupte cu vîntul potrivnic.

„Lumea nouă” a fenicienilor: Cartagina

„Ţinutul din mijloc, care trebuia traversat, era plin de flori şi livezi; numeroase rîuri au fost canalizate astfel că fiecare locşor era irigat. Cît vedeai cu ochii, se întindeau case albicioase din rocă calcaroasă, ce atestau bogăţia stăpînilor. Casele erau pline cu bunătăţi ce îndulceau viaţa, deoarece populaţia a putut agonisi din toate după o îndelungată perioadă de pace. Cultivau vie, măslini, aveau foarte mulţi pomi fructiferi. Văile erau pline de vite şi oi care păşteau, iar pe cîmpiile înverzite erau o mulţime de cai. Ţinutul vădea bogăţie - acolo locuiau cele mai puternice familii de nobili, care îşi permiteau orice lux”. Cartagina pare a fi o ţară a minunilor. Deşi cronicarul Diodor nu a fost niciodată acolo şi deseori nu reprezintă o sursă demnă de încredere, totuşi în paradisul descris de el trebuie să fie un sîmbure de adevăr.

Numeroase surse clasice relatează despre fondarea Cartaginei: Didona (sau Elissa), fondatoarea Cartaginei, a avut un frate, Pygmalion, rege în Tyros. Avid de putere, el i-a asasinat pe marele preot al zeiţei Astarte, pe unchiul lui şi pe soţul Didonei. Văduva, însoţită de cîţiva oameni de încredere, s-a refugiat în Cipru. Acolo a ales 80 de fete pentru prostituţie în templu, ca fugarii să aibă companie. După aceea, au navigat spre coasta Africii de Nord, unde Didona a obţinut o bucată de pămînt, ca să întemeieze o aşezare. Locul urma să fie numai atît de mare, cît să poată fi înconjurat cu o piele de bou. Vicleana feniciană a tăiat pielea în fîşii foarte subţiri şi le-a legat astfel că a putut înconjura cu ele o întreagă colină, pe care grecii au numit-o după aceea Byrsa (pielea). În acel loc a fost ridicată Cartagina, iar Didona a devenit regină. Legenda este confirmată de analele de la Tyros. Se pare că aşezarea întemeiată de Didona a fost fondată în anul 814 î.Chr. Ea a devenit repede o puternică metropolă. Caracterul ei oriental provoca, în acelaşi timp, admiraţie şi respingere, în funcţie de modă sau gust. Gustave Flaubert ne descrie apariţia prinţesei Salambo la o masă festivă, în timp ce sclavele aduceau păuni fripţi şi antilope, cu tot cu coarne: „Părul ei presărat cu o pulbere viorie era împletit pe creştet în chip de turn, după vechiul port al fecioarelor din Canaan, făcînd-o să pară mai înaltă. Şiraguri de perle îi îmbrăţişau tîmplele, coborînd pînă în colţul gurii ei, roşie ca o rodie despicată în două. Pe piept, îi strălucea o podoabă de pietre scumpe, într-un amestec de culori amintind solzii unei murene. Braţele ei goale, împodobite cu diamante, răsăreau dintr-o tunică neagră, fără mîneci, înstelată cu flori roşii”. (Va urma)

 HANS-CHRISTIAN HUF

Share |

Articol vizualizat de 820 ori

15 Iul 2011