Enciclopedia „Tricolorul“ Fenicienii descoperă lumea (VIII)

În interiorul vasului de luptă vîslaşii erau aşezaţi pe două rînduri în număr de pînă la 50. Ei trebuiau să îl mînuiască cu îndemînare în timpul luptei. Se foloseau de o mică velă pătrată numai dacă era vorba de distanţe mai mari. De la proră pînă la pupă, deasupra capetelor vîslaşilor, se afla o construcţie îngustă din lemn, „podul de luptă”, prevăzut cu scuturi pentru apărarea arcaşilor şi a catapultelor. Vîslaşii se aflau de ambele laturi, în partea din spate. Fenicienilor li se atribuie o îmbunătăţire decisivă a corăbiilor de război. Pentru a putea avea la bord mai mulţi vîslaşi, au construit un al doilea nivel. Specialiştii nu îşi explică în totalitate nici pînă astăzi cum arătau concret cele două rînduri, pentru ca vîslaşii să nu se împiedice unul de altul. Vîslitul în ritm egal a fost dintotdeauna o problemă. Puntea dublă făcea necesar un timp şi mai mare de exerciţiu pentru formarea unei echipe. Multă vreme, superioritatea fenicienilor s-a datorat acestui timp îndelungat de exerciţiu al echipei de vîslaşi. Este semnificativ că, spre deosebire de armata de uscat, pe mare nu foloseau mercenari. Obositorul vîslit era încredinţat numai celor de încredere, deoarece victoria în bătălie depindea foarte mult de aceştia. În Antichitate nu s-au folosit aproape niciodată deţinuţi la această istovitoare muncă. Condamnaţii au început să fie trimişi la galeră abia în Evul Mediu şi în perioada imediat următoare. Anticii îi apărau cum puteau mai bine pe aceşti experţi foarte valoroşi. Corăbiile de război, foarte uşoare, nu dispuneau de spaţii de depozitare, de aceea timpul lor de manevră era redus. De cîte ori aveau posibilitatea, ele reveneau în portul de baştină, alteori echipajul pleca pe uscat. Ştim mai exact cum şi-au construit fenicienii corăbiile după ce au fost scoase la suprafaţă două epave. Ele au fost găsite după numeroase scufundări în Sicilia, în golful Marsala, în faţa fostului oraş fenician Lilibayon. Acum sînt restaurate în muzeu. Pentru un neiniţiat, ele pot fi o deziluzie, din cauza stării avansate de degradare. Este vorba de un vas uşor de transport, deci unul cu întrebuinţări multiple. Fiind mici şi uşor de manevrat, erau folosite cu precădere pentru recunoaştere şi transmiterea ştirilor. Erau făcute din scînduri dinainte pregătite şi ajustate. Acest mod de asamblare din piese „prefabricate” le-a dat posibilitatea romanilor, în timpul primului război împotriva Cartaginei, să descifreze modul de construire şi să şi-1 însuşească. A fost, poate, momentul decisiv în lupta pentru supremaţie în Mediterana.

Navigaţia

Astronomul şi matematicianul grec Eudoxos din Knidos a descoperit, în Secolul al IV-lea î.Chr., că grecii se orientau în navigaţie după Carul Mare, singura constelaţie care nu se scufunda în mare. Fenicienii se orientau după Carul Mic, ale cărui stele aveau o orbită mai mică pe cer şi erau mai bune pentru navigaţie. Grecii au învăţat şi acest lucru de la fenicieni - au aflat inclusiv că stelele Carului Mic nu se scufundă niciodată în valurile mării, deşi aşa părea. Avînd în vedere că axa Pămîntului s-a rotit în decursul timpului, Steaua Polară, după care se orientează astăzi navigatorii, se afla pe atunci într-o altă poziţie. O altă stea (Kochab) din Carul Mic se situa, pe vremea lor, mai aproape de Polul Nord. Probabil navigatorii antici măsurau cerul „cu degetul”, adică stabileau distanţa faţă de orizont cu mîna şi degetele întinse. Este posibil să fi folosit şi gnomonul, descoperit în Babilonia. Precursorul ceasului solar măsura lungimea umbrei şi prin aceasta unghiul soarelui deasupra orizontului. Fenicienii au devenit meşteri în arta navigaţiei - aceasta le-a creat mobilitate, a deschis pieţele pentru negustori şi a asigurat superioritatea flotei lor de război împotriva oricărui duşman care încerca să îi atace în afara teritoriului propriu.

La „Coloanele lui Heracle”

Distanţa dintre coasta Africii şi Peninsula Iberică este de numai 14 kilometri în Strîmtoarea Gibraltar. Navigatorii antici au ştiut că aici începea oceanul nesfîrşit, unde nu se întrezărea nici o bucată de pămînt care să ofere ocrotire. Fenicienii din Tyros au denumit locul „Coloanele lui Melkart”, deoarece stîncile li s-au părut că seamănă cu cele două coloane din tempul zeului lor, Baal Melkart, cel puţin aşa ne transmite grecul Arrianos. Conaţionalii acestuia, eternii rivali ai fenicienilor, au recunoscut în acelaşi loc unul din punctele în care Atlas susţinea Universul. Pentru fenicieni, dar şi pentru Marea Britanie, puterea colonială de mai tîrziu, „Coloanele lui Melkart” aveau o importanţă strategică unică. Controlul asupra lor însemna dominaţia pe mare: „Britannia rule the waves”. Tartessos, legendarul oraş comercial, era situat nu departe de Gibraltar. Fenicienii au fondat în apropierea lui colonia Gadir (Gades, în latină). Casele din partea veche a Cadizului de astăzi sînt clădite pe ruinele vechii colonii feniciene. Iniţial, oraşul a fost ridicat pe trei insule, într-o lagună întinsă, aşa cum au fost construite multe din aşezările feniciene. Era un mod de a asigura protecţia oamenilor şi a corăbiilor. (Va urma)

 HANS-CHRISTIAN HUF

Share |

Articol vizualizat de 839 ori

13 Iul 2011