Enciclopedia „Tricolorul“ Fenicienii descoperă lumea (II)

Cedrii Libanului

Libanul înseamnă deşert şi munţi. Nici nu se termină bine îngustul şi roditorul ţinut de coastă, că şoseaua începe să urce şi să şerpuiască mereu. Zărim satele montane albe. În urmă cu cîţiva ani era foarte periculos să treci pe aici. De altfel, nici noi nu am fost scutiţi de urmările războiului civil. Soldaţii opresc maşinile care urcă muntele, caută în bagaje şi permit continuarea călătoriei numai după ce primesc bacşiş. Poate că negustorii fenicieni de lemne trebuiau să facă acelaşi lucru în urmă cu 3.000 de ani: plăteau tribut de trecere popoarelor avide de bani din ţinuturile muntoase, ca să poată aduce trunchiurile cedrilor în vale, la Byblos, multă vreme portul cel mai important. Lemnul de cedru este rezistent la dăunători, nu putrezeşte, deci e ideal pentru construcţii şi constituia un alt articol de bază pentru ascensiunea fenicienilor. Flota lor era făcută tot din lemn de cedru. Acelaşi lemn era şi un important articol de schimb cu marele imperiu din sud, Egiptul faraonilor. În jurul anului 2550 î.Chr., scribul faraonului Snofru nota: „El a adus 40 de convoaie cu lemn de cedru”. Lemnul nu putea proveni decît de la fenicieni. Ţara a aprovizionat lumea mediterană, timp de milenii, cu cele mai importante materii prime. După ce corăbiile din Byblos nu au mai venit în porturile egiptene, cultura, foarte dezvoltată, a avut probleme: „Nimeni nu mai pleacă spre nord, la Byblos”, se plîngea un cronicar de pe Nil. „Cum să ne procurăm cedrii de care avem nevoie pentru mumiile noastre, lemnul în care ne îngropăm preoţii, cu al căror ulei se îmbălsămează nobilimea?”. Lemnul de cedru asigura paza de dăunători şi pentru călătoria în lumea de veci. O rolă de papirus, păstrată printr-un noroc intactă, descrie importanţa lemnului de cedru pentru Egipt. Cam prin anul 1130 î.Chr., un cleric important, Wenamun, pleacă la Byblos. Preotul se închina zeului Amun, a cărui statuie era purtată în fiecare an în timpul unei procesiuni pe Nil. Mijlocul de transport era o corabie specială, care în acel an a trebuit reconstruită. Preotul suprem din Teba i-a cerut lui Wenamun să facă rost de lemn. Pentru lunga deplasare a primit 5 pfunzi de aur şi 7 şi jumătate de argint, în bare, cum era obiceiul pe vremea aceea. Drumul lor a trecut mai întîi prin Tanis, apoi s-au îmbarcat pe vase şi şi-au continuat călătoria spre Siria, prin Delta Nilului şi Mediterană. Preotul este deposedat de metalul preţios încă de la prima escală în Palestina, spre părerea de rău a autorităţilor din această ţară primitoare. (După aproape 3.000 de ani, şi noi am păţit acelaşi lucru. Ca şi atunci, şi acum prietenoasele autorităţi şi-au exprimat părerea de rău, ne-au promis tot sprijinul lor, dar degeaba.) Wenamun atacă nişte locuitori de pe coastă şi fură mai mulţi pfunzi de argint, ca să nu ajungă la fenicieni cu mîinile goale. Vestea s-a răspîndit foarte repede. Din ordinul stăpînului acelor locuri (Zakar-Baal), lui Wenamun i se interzice debarcarea la Byblos. (Va urma)

HANS-CHRISTIAN HUF

Share |

Articol vizualizat de 1065 ori

06 Iul 2011