Enciclopedia „Tricolorul“ Fenicienii descoperă lumea (I)

Pe neaşteptate, în timp ce ne pregăteam de aterizare, ni s-a cerut să ne punem centurile de siguranţă. Pilotul a făcut o manevră de întoarcere. O voce agitată ne anunţa din cabină că pista de aterizare a fost lovită de artilerie. Ne-am întors în Cipru, la Nicosia, unde am aşteptat cîteva zile redeschiderea Aeroportului din Beirut! În 1976, cînd am văzut pentru prima oară pe fereastra avionului coastele libaneze, războiul civil atinsese unul din punctele culminante. Vecinii din Sud şi Est, Israelul şi Siria, trăiau în pline confruntări dintre creştini şi musulmani, dintre bogaţi şi săraci, dintre libanezi şi palestinienii din lagărele de refugiaţi. Statele Majore Generale de la Damasc şi Tel Aviv erau în expectativă: aşteptau ca Beirutul, metropola comercială şi bancară concurentă, să se transforme în cenuşă, pentru ca apoi să trimită armatele şi să pună mîna pe cadavru. Cine a stăpînit această lume în antichitate a controlat comerţul dintre Africa, Asia Mică, Mesopotamia şi Europa. Egiptenii, hitiţii, perşii, asirienii şi grecii şi-au trimis mereu soldaţii, fără a putea obţine o victorie completă. Numai romanii au reuşit să cucerească totul. Oamenii care trăiau în aceste locuri au fost numiţi de greci ,,Phoinikes”, fenicieni. Cuvîntul grecesc „Phoinos” înseamnă „roşu purpură”. El aminteşte de o ramură economică care i-a făcut vestiţi. Nu după multă vreme, ei au devenit una din cele mai puternice naţiuni comerciale. Cea mai importantă ramură: vopsitul în roşu. Un melc de tipul murex asigura materia primă. Astăzi mai putem vedea importanţa economică a purpurei la Sur, pe locul anticului Tyros, aruncînd o privire asupra colinelor formate din cochiliile melcilor. Mărfurile de lux foarte căutate au ajuns din cele mai vechi timpuri la cei ce le puteau cumpăra, chiar dacă erau la distanţe foarte mari. Teritoriile de pe malul estic al Mediteranei se aflau la întretăierea multor drumuri comerciale. India trimitea mătase, fildeş şi mirodenii; Arabia - uleiuri mirositoare şi tămîie; Africa - aur şi fildeş. Mai tîrziu, veneau şi cupru şi argint din Cipru şi Iberia sau zinc din Anglia. Oraşele feniciene deveniseră acum un fel de pînză de păianjen, care aduna mărfuri din toată lumea. Aceasta însemna cîştiguri. Nimeni nu îi putea întrece cînd era vorba de găsirea unor noi rute comerciale. Ca şi evreii, fenicienii au fost semiţi şi vorbeau o limbă înrudită cu ebraica. Istoricii antici, precum Herodot şi Iustinus, au presupus că se trăgeau din ţinuturi situate în jurul Golfului Persic. Noua lor patrie a fost la vest de Kanaan. S-au adaptat repede atît noilor ţinuturi, cît şi noilor stăpîni: egiptenii, babilonienii, asirienii, hitiţii, perşii, grecii şi romanii. Şi-au schimbat zeii şi modul de a se îmbrăca după obiceiurile cuceritorilor. În realitate, au rămas fideli zeilor lor. Arheologii au descoperit în palatul lui Salmanassar al III-lea (858 - 824 î.Chr.), suveranul asirian, reliefuri care împodobiseră pereţii. Făcute cu fineţe de sculptori asirieni, ele îi înfăţişau pe fenicieni: navigau în corăbii lungi, înguste, cu punte şi proră înălţate, avînd forma unui cap de cămilă. Aduceau în faţa regelui sculurile cu lînă vopsită într-un albastru lapislazuli, bare de aur, argint, cupru sau fier. Solii erau îmbăcaţi în veştminte duble, strîmte. Purtau turbane strînse pe cap, mustăţi şi pantofi cu vîrful în sus. Servitorii lor aduceau dulciuri în castroane, purtau lăzi pe umeri, pe cap aveau un fel de capişoane mari. (Va urma)

HANS-CHRISTIAN HUF

Share |

Articol vizualizat de 1098 ori

05 Iul 2011