Seriale Documentare
Enciclopedia „Tricolorul“ Creioanele englezeşti în Secolul al XVI-lea
Cu mult înainte să facă primii paşi Cristofor Columb în Lumea Nouă, aztecii din America de Nord foloseau grafitul, o formă de carbon negru, moale şi lucios, găsită în natură, pentru a inscripţiona diferite însemne ceremoniale pe tăbliţe sau pe piatră. Însă primul popor ce a venit cu ideea folosirii unor vergele lungi de grafit montate în tije de lemn şi ascuţite la un capăt pentru a scrie au fost germanii, în Secolul al XVI-lea. Din acel moment, creionul a devenit cel mai răspîndit obiect de scris din lume. Înaintea apariţiei creionului modern în Germania, acesta s-a regăsit sub diferite forme şi în alte ţări. Creioanele de grafit (cunoscute sub numele de creioane cu mină) erau confecţionate la început într-o formă mai primitivă în Anglia, la scurt timp după descoperirea depozitului cu cel mai pur grafit din lume, într-o mină din apropiere de Borrowdale, Cumberland, în 1564. Acea mină a fost exploatată timp de aproape 3 secole, o parte din producţia rezultată fiind folosită pentru confecţionarea creioanelor, numite pe atunci „pietre pentru însemnare”. Aceste creioane primitive erau de fapt bucăţi de grafit tăiate sub forma unor mici baghete cu colţuri drepte, care lăsau la fel de multe urme şi pe hîrtie, şi pe mîinile celui ce le folosea. În Anglia şi în Germania, baghetele respective au fost învelite ulterior cu sfoară, obţinîndu-se un fel de creioane (sfoara era desfăcută progresiv, pentru a se putea folosi întreaga baghetă de grafit), iar în final s-au introdus în scobituri realizate în suporturi înguste din lemn. Datorită utilizărilor din ce în ce mai numeroase ale grafitului în industrie, resursele s-au epuizat destul de repede, în condiţiile în care cea mai mare parte a materiei prime provenea din mina din Borrowdale. Spre sfîrşitul Secolului al XVIII-lea, mina era aproape epuizată, iar preţioasele cantităţi de grafit rămase se foloseau în producţia de creioane, acestea ajungînd o raritate. În încercarea de a reduce conţinutul de grafit din creioane, chimiştii au testat mai multe materiale. Prima combinaţie ce a dat rezultate a fost un amestec de pulbere de grafit şi de argilă moale, ars într-un cuptor. Acest proces, descoperit de francezul Nicolas-Jacques Conté în anul 1795, rămîne, cu mici modificări, la baza industriei contemporane de fabricare a creioanelor. Primul producător american de creioane a fost William Monroe. În 1812, acesta a pus pe picioare o afacere ce a reuşit curînd să înlăture dependenţa americanilor de piaţa germană de creioane, care domina în acea vreme întregul mapamond. În anul 1858, Hyman Lipman, un inventator din Philadelphia, a obţinut un patent pentru o mică modificare, ce aducea, însă, avantaje majore şi conferea creioanelor aspectul bine cunoscut din prezent: o mică bandă metalică montată la capătul superior al creionului, ce susţinea o radieră. Lipman şi-a vîndut patentul noului model de creion lui Joseph Rechendorfer din New York, în anul 1872.
CHARLES PANATI





