Cum a fost ocupată Insula Şerpilor de Armata Sovietică (I)

Momentul şi modul în care armata sovietică a ocupat Insula Şerpilor în luna august 1944 rămîn în continuare un mister. Mai multe mărturii ale unor militari români indică sfîrşitul lunii august, însă aceste mărturii nu cad de acord asupra datei exacte. Rămîne doar ca un studiu în arhivele din Rusia să aducă date noi care să indice momentul exact şi modul în care reprezentanţii autorităţilor române au fost evacuaţi - sau luaţi prizonieri. Cert este că ocuparea Insulei Şerpilor s-a produs concomitent cu ocuparea insulelor de la sud de Braţul Chilia din Delta Dunării şi cu ocuparea de către sovietici a oraşului Sulina după 23 august 1944. Toate acţiunile Armatei Roşii au fost în strînsă legătură cu diplomaţia de la Moscova, care îşi stabilise ca obiectiv stăpînirea pe ieşirea la Marea Neagră de pe Braţul Chilia. Volumul „Insula Şerpilor”, scris de dr. Dominuţ Pădurean, relatează pe larg ultimele momente în care cea mai mare insulă din Marea Neagră s-a aflat sub autoritate românească. Ocuparea Sulinei

La sfîrşitul lunii august 1944, Armata Roşie se afla în plină ofensivă la Gurile Dunării. Maiorul genist Silviu Ştefănescu descrie, în amintirile sale, o ultimă misiune îndeplinită pe Insula Şerpilor, unde a fost trimis pentru amenajarea amplasamentelor de artilerie: „În ziua de 8 iunie 1944, ne-am îmbarcat cu scule, unelte şi materiale pe nava P.T.A. (Ponton Transport Armat) 404. Noaptea, la orele 24, însoţiţi de remorcherul «Rîndunica», am ridicat ancora cu destinaţia Insula Şerpilor. Dimineaţa la orele 9,-9,30, am ajuns pe insulă. Eram complet izolaţi de restul lumii. Pe insulă nu aveam decît un singur post telegrafic fără fir, de la care aflam foarte puţine veşti. Am stat aici pînă în ziua de 20 aprilie 1944, cînd, printr-o radiogramă, am anunţat că nu mai avem mîncare, dar, în special, că apa se va termina în scurt timp, lucru pentru care am dispus raţionalizarea ei. Pe 22 august 1944, a sosit pe insulă nava P.T.A. 404, însoţită tot de remorcherul «Rîndunica», pentru a ne transfera la Sulina, la bază. Am încărcat totul şi, în seara zilei de 22 august 1944, la orele 24, navele au ridicat ancora. (…) Pe drum, dimineaţa, pe la 5-5,30, am fost atacaţi de aviaţie. La orele 9-9,30 ajungeam la Sulina”. Oraşul de la Gurile Dunării era atacat intens în această perioadă de sovietici: la 19 august, portul şi oraşul Sulina au fost bombardate intens; pe 20 august, bombardamentul a fost reluat. În aceeaşi zi, un submarin sovietic a patrulat în jurul Insulei Şerpilor. În dimineaţa zilei de 24 august – după ce România declanşase negocierile pentru încheierea unui armistiţiu cu Uniunea Sovietică –, la orizontul Portului Sulina au apărut cîteva nave sovietice, care au staţionat o oră şi jumătate, după care s-au retras fără a deschide focul. În ziua următoare, detaşamentul german de pe Insula Şerpilor a părăsit zona, împreună cu navele germane aflate la Sulina. În aceeaşi zi, oraşul Sulina a fost atacat de bombardiere sovietice – artileria antiaeriană română neripostînd, conform ordinelor primite. În dimineaţa zilei de 26 august, o patrulă sovietică a intrat în contact cu trupele române, pe traseul Letea-Sulina. Sovieticii au afirmat că nu au cunoştinţă de un armistiţiu şi nici de o linie de demarcaţie pe care să se oprească, însă au fost informaţi că nu vor fi primiţi cu foc, ci ca trupe aliate. Oraşul Sulina a fost ocupat de un batalion sovietic pe 26 august, la orele 17,30. Pe 28 august, după ce navele româneşti părăsiseră portul, au intrat în Sulina primele nave sovietice.

Desantul pe Insulă

Comandorul Constantin Necula afirmă că: „Începînd cu data de 28 august 1944, o dată cu sosirea primelor nave sovietice în Portul Sulina, operaţiunea de asigurare a funcţionării farului a fost preluată de marina sovietică. Aceasta a interzis accesul navelor noastre pe insulă. (…) Cele cîteva unităţi uşoare ale flotei sovietice au fost aşteptate, întîmpinate şi pilotate în Portul Sulina de nave româneşti. În drumul lor spre Sulina, unităţile sovietice au debarcat şi ocupat Insula Şerpilor, cu un mic efectiv de marinari. Pe insulă nu se află nici un om de-al nostru. Astfel, această operaţiune de ocupare cu forţa militară de către URSS a micuţei insule româneşti s-a realizat fără nici un foc de armă. Faţă de această răpire, partea română nu a reacţionat în nici un fel”. Comandorul Ion-Dănuţ Toader susţine că pe insulă se aflau militari români care au respectat ordinele primite, nu au deschis foc asupra sovieticilor şi au fost capturaţi, neştiindu-se nimic despre soarta lor ca prizonieri: „La 29 august, pe insulă au debarcat, fără a li se răspunde cu foc, efective sovietice. (…) Personalul românesc este făcut prizonier (deşi eram aliaţi şi nu ne-am opus debarcării pe insulă) şi internat în lagărul intermediar de prizonieri improvizat în clădirea spitalului din Sulina”. Alte mărturii susţin că militarii români de pe Insula Şerpilor ar fi fost doar dezarmaţi, aduşi la Sulina şi aici puşi în libertate, de unde s-ar fi deplasat, sub comanda unui subofiţer, spre Tulcea. Comandorul Corneliu Enăchescu susţine că pe insulă nu s-ar fi aflat la data ocupării decît personalul de deservire a farului: „În luna octombrie, pe cînd eram ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul «Mărăşeşti», am staţionat cîteva zile în Portul Sulina. Am avut ocazia, împreună cu comandantul distrugătorului, locotenent comandor Ionescu Jeanot, să discut cu doi dintre cei 6 farişti de serviciu la farul de pe Insula Şerpilor. Unul dintre ei era fiul unui fost negustor de vinuri, Barbă Maruliş, cu locuinţa pe Strada a II-a din Sulina. Dumnealui îmi relata că, într-o dimineaţă de august 1949, pe insulă erau de serviciu la far 3 farişti, ceilalţi 3 fiind în tură liberă la Sulina, cînd au zărit un număr mare de nave militare sovietice la orizont. Două nave s-au apropiat de insulă, iar din şalupe cu motor au debarcat ofiţeri şi soldaţi bine înarmaţi, care i-au somat să se predea. Au primit aprobarea de a-şi lua cu ei strictul necesar, apoi au fost transportaţi la Sulina fără a li se explica ceva. Speriaţi că nu vor mai avea serviciu şi că nu vor mai primi salariu, s-au plîns autorităţilor. Au primit sfatul să păstreze tăcerea, să nu comenteze nimic, dacă mai vor să fie în libertate. Aşa a fost ocupată Insula Şerpilor”. Datarea evenimentului în 1949 poate fi o greşeală, fie de tipar, fie în memoria martorului. Dominuţ Pădurean apreciază că este improbabil ca evenimentele menţionate mai sus să se fi petrecut în 1949. În orice caz, momentul ocupării Insulei Şerpilor de către militarii sovietice rămîne învăluit în mister. (Va urma)

Sursa: DOSARE SECRETE, VICTOR RONCEA

Share |

Articol vizualizat de 1507 ori

13 Mai 2011