Cît de lungă va fi viaţa omului? (II)

Bolile bătrîneţii

Indiferent de teoriile vehiculate, îmbătrînirea omului este condiţionată, în cele din urmă, de frecvenţa îmbolnăvirilor. În prezent, printre principalele boli ale bătrîneţii se numără în mare măsură afecţiunile infecţioase. Din cauza slăbirii sistemului imunitar la o vîrstă înaintată, frecvenţa acestor boli creşte, în timp ce durata perioadei de însănătoşire se dublează faţă de anii tinereţii. În plus, creşte vizibil numărul afecţiunilor autoimune. Tot atît de frecvente sînt bolile sistemului circulator. Inima îmbătrînită are de produs o tensiune mai mare, ceea ce-i sporeşte activitatea. Alte inconveniente ale circulaţiei sangvine, pe lîngă această hipertonie, sînt ateroscleroza şi infarctul miocardic. În plus, din cauza modificărilor toracelui, se reduce capacitatea pulmonară. Ar mai fi de menţionat tulburările digestive, a căror cauză trebuie căutată în diminuarea producerii de secreţii ale anumitor organe, ceea ce debutează o dată cu modificările danturii, care influenţează prelucrarea hranei. Acestora li se adaugă boli ale tractului stomacal şi intestinal, cum ar fi ulcerul, constipaţia, ocluzia intestinală. Foarte răspîndite sînt şi bolile aparatului locomotor. În special artroza şi osteoporoza le provoacă adesea vîrstnicilor mari dificultăţi. Deşi tumorile maligne sporesc o dată cu vîrsta, cancerul nu este o boală a bătrîneţii. Dar suma substanţelor cancerigene asimilate de-a lungul vieţii acţionează la vîrste înaintate. Alte îmbolnăviri frecvente la persoanele vîrstnice sînt apoplexia, glaucomul, ca şi cataracta, aşa-numita stea cenuşie. În plus, creşte numărul cazurilor de demenţă senilă, caracterizată prin modificări psihice.

Un păhărel de vin

Unele dintre aceste boli ar putea fi evitate dacă s-ar lua, cu decenii înainte, măsurile necesare. Importante sînt mai ales hrana sănătoasă şi menţinerea condiţiei fizice. Studiile arată că şi mici cantităţi de alcool - renumitul păhărel de vin - pot proteja împotriva îmbolnăvirilor. O problemă spinoasă rămîne însă tratamentul anti-îmbătrînire cu hormoni, la modă acum şi în Europa, după SUA. Chiar dacă terapiile hormonale sînt efectuate sub strictă supraveghere medicală şi pot înregistra anumite succese, o dată ajunse pe mîini greşite, maxima precauţie nu mai este suficientă. Oricum, aceste tratamente nu pot frîna în mod esenţial procesul de îmbătrînire. Pe de altă parte, potrivit unor evaluări ale cercetărilor demne de luat în considerare, este posibilă obţinerea unei prelungiri a duratei vieţii. Astăzi, specialiştii sînt unanim de părere cel puţin în privinţa faptului că o medie de viaţă de 100 de ani şi chiar mai mult nu mai este doar o iluzie. Astfel, cercetarea telomerilor se concentrează asupra modului în care procesele îmbătrînirii pot fi frînate, prin intervenţia în anumite structuri celulare. Telomerii sunt micile porţiuni finale ale cromozomilor, purtătorii substanţei genetice. În 1990, biologul american Robin Allishire a descoperit că în aceştia se află memoria cu care celulele – conform observaţiilor făcute de Leonard Hayflick - îşi ţin socoteala propriilor divizări. Deoarece, la fiecare divizare, se pierd cîteva mici segmente sau unităţi de substanţă genetică, celula ştie, conform numărului de unităţi rămase, cît mai are de trăit. Şi în cazul celulelor somatice umane, lucrurile se petrec la fel.

Celule nemuritoare

Dacă s-ar reuşi stoparea acestui proces, viaţa ar putea fi prelungită. Într-adevăr, există chiar celule somatice care nu îmbătrînesc şi sînt, astfel, nemuritoare. Este vorba de celulele canceroase. Ele îşi aduc în permanenţă telomerii la aceeaşi lungime, uitînd, din această cauză, de cîte ori s-au divizat. Ele realizează acest lucru cu ajutorul enzimei telomerase, care nu este activă în celulele somatice normale (cu excepţia celor germinative). În concluzie, se ştie bine, celulele canceroase sînt bolnave în cel mai înalt grad. Ele au scăpat de sub control şi, de aceea, se divizează nestăvilit.

Probleme etice

Medicina regenerativă deschide alte perspective. Ea încearcă să producă înlocuitori din culturile de hemoblaste. Numai că, în momentul de faţă, aceste cercetări au ajuns în tirul violent al criticii, deoarece ridică, în mod special, probleme etice. În cele din urmă, toate eforturile de prelungire a vieţii sînt legate de numeroase probleme extraordinar de importante, de natură etico-socială, care sunt deseori „ascunse sub preş“. Cum s-ar desfăşura la bătrîneţe o existenţă lungă, chiar şi beneficiind de o înaltă calitate a vieţii? La ce i-ar folosi unui onorabil centenar ca, în cel de-al patrulea sfert de viaţă, să-şi ducă zilele imobilizat la pat, total dependent, avînd permanentă nevoie de îngrijire şi putînd fi, eventual, hrănit numai pe cale artificială? Merită, oare, să-ţi doreşti o asemenea viaţă? Care sînt, apoi, consecinţele în plan social? Cine trebuie să suporte, de pildă, costurile pe care le implică această situaţie? Nu încape nici o îndoială că augmentarea duratei de viaţă este legată de prelungirea perioadei de activitate. Acesta va fi foarte curînd cazul multor ţări cu un înalt grad de industrializare, cum este Germania. Dar vor putea oare fi create atîtea locuri de muncă, încît această soluţie să devină realitate? Dacă avem în vedere condiţiile actuale, acest lucru pare imposibil de realizat. Şi, apoi, cum ar trebui creat, pe această bază, un sistem viitor de pensii, astfel încît un mare număr de persoane centenare, care nu mai pot munci, să poată trăi satisfăcător? În sfîrşit, cum s-ar prezenta, din acest punct de vedere, dezvoltarea bogatelor naţiuni industriale, faţă de cea din ţările sărace? Privit dintr-o asemenea perspectivă, visul despre o viaţă îndelungată se poate preface rapid într-un coşmar. Un lucru însă este clar de pe acum: speranţa mai mare de viaţă nu mai este un vis! Cine nu se mai împacă deloc cu dezavantajele vîrstei înaintate, rămîne doar cu speranţa în legendara fîntînă a tinereţii. Cercetătorii ar avea o propunere în acest sens: mult mai puţină mîncare!

Experimentul cu şoareci

Rick Weindruch şi colaboratorii săi de la Universitatea din Wisconsin-Madison (SUA) au putut dovedi, prin experimente cu şoareci, că viaţa acestora se prelungeşte cu aproximativ 50% dacă primesc numai 60% din cantitatea normală de hrană, dar porţiile sînt suplimentate cu vitamine şi minerale. Încă nu s-a dovedit dacă această constatare este valabilă şi pentru oameni. Chiar dacă, pentru mulţi oameni din ţările dezvoltate, o hrănire mai economică ar fi fără îndoială benefică, asemenea cure de înfometare n-ar putea fi recomandate nelimitat, pe scară largă. (Sfîrşit)

Share |

Articol vizualizat de 1270 ori

28 Mai 2011