Cît de lungă va fi viaţa omului? (I)

Din cele mai vechi timpuri, oamenii îşi doresc o viaţă lungă, pe deplin sănătoasă. Creşterea speranţei generale de viaţă înregistrate în ultimul timp este rezultatul acestei dorinţe. S-a atins, cumva, limita?

La 4 august 1997, în Arles, Franţa, a murit Jeanne Calment. Ea atinsese vîrsta de 122 de ani bătuţi pe muchie. Deşi, spre sfîrşitul vieţii, bătrîna campioană se deplasa într-un cărucior cu rotile, nu mai vedea deloc şi aproape că nu mai auzea, ea a rămas perfect lucidă pînă în ultima clipă. Încă din timpul vieţii, vîrsta ei matusalemică îi conferise o mare notorietate. Căminul de bătrîni în care trăia era un adevărat loc de pelerinaj pentru medici, cercetători gerontologi şi, nu în ultimul rînd, pentru jurnalişti. Dar bătrîna doamnă este doar unul din exemplele de persoane cu vîrste centenare care, între timp, nu mai constituie o raritate -o evoluţie observată de multă vreme. Un studiu comun realizat în luna mai 2002 de Institutul Max Planck pentru cercetări demografice din Rostock şi Universitatea din Cambridge a relevat, fără nici o urmă de îndoială: în ultimii 160 de ani, speranţa de viaţă record, cu alte cuvinte durata de viaţă a oamenilor înregistrată la nivel mondial, a crescut cu regularitate, şi anume cu aproximativ 3 luni pe an.

Cercetătorii s-au înşelat

Se pare că toţi oamenii de ştiinţă care se ocupă cu îmbătrînirea şi care, timp de decenii, au afirmat că limita superioară a speranţei de viaţă a omului a fost atinsă, s-au înşelat. Studiul arată că acest parametru a evoluat, chiar dacă, în unele ţări, ritmul creşterii speranţei de viaţă s-a încetinit. Acest fapt nu constituie însă o dovadă că limita superioară a speranţei de viaţă a fost atinsă. În Germania, speranţa de viaţă a crescut între 1900 şi 1990 de la 46,5 la 77,5 de ani. Prognozele prevăd că şi în următorii 30 de ani numărul persoanelor în vîrstă va creşte considerabil. Grupul persoanelor de peste 85 de ani creşte cel mai rapid şi încă de pe acum există 25 de milioane de persoane care au depăşit 50 de ani. În prezent, grupul reprezentativ este cel al persoanelor cu vîrste cuprinse între 35 şi 45 de ani, dar pînă în anul 2050 va fi vorba de cei cu vîrste între 58 şi 63 de ani. Conform Raportului din 2003 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, speranţa de viaţă la naştere la nivel mondial a crescut cu 20 de ani, în ultimii 50 de ani. Fireşte că există mari discrepanţe între ţările bogate şi cele foarte sărace, unde speranţa de viaţă a scăzut, în acelaşi interval, cu 20 de ani. Astfel, dacă în 2003 speranţa de viaţă a femeilor din Japonia era de 85 de ani, în Sierra Leone aceasta atingea doar 36 de ani. În ţările sărace ale Europei de Est şi în fosta Uniune Sovietică, speranţa de viaţă pentru bărbaţi era, în 2003, de doar 58 de ani. În România, speranţa de viaţă este de 68-69,9 ani pentru bărbaţi şi de 72-75,9 ani pentru femei.

Factori importanţi

Creşterea speranţei de viaţă este întotdeauna coroborată cu Produsul Intern Brut al unei ţări şi, în plus, este rezultatul unei complicate combinaţii de factori. O mare importanţă au, de pildă, instruirea, venitul, hrana, asistenţa medicală, ca şi igiena şi grija personală pentru sănătate. La rîndul ei, această combinaţie variază în funcţie de vîrstă, intervalul de timp, anul naşterii şi chiar de poziţia geografică. Deşi nu putem încă indica limita superioară pe care o poate efectiv atinge speranţa de viaţă, să nu ne amăgim totuşi cu gîndul că omul a fost creat pentru o viaţă pămîntească eternă.

Îmbătrînirea organismului

Ca majoritatea celorlalte fiinţe, omul este supus unei îmbătrîniri generale permanente. Fireşte, gerontologii - aşa se numesc biologii şi medicii care se ocupă cu fenomenul îmbătrînirii - caută de mult timp cauzele acestui fenomen. Au rezultat diferite teorii referitoare la îmbătrînire, care pot fi împărţite în teorii ale erorilor şi teorii programatice. Conform teoriilor erorilor, îmbătrînirea este consecinţa inevitabilă a uzurii. Asemenea erori apar la divizările succesive ale celulelor din organism. Dacă acestea vizează ADN-ul, e vorba de mutaţii. O altă cauză a erorilor ar putea fi radicalii liberi, adică moleculele cu un electron necuplat, cu o extraordinară capacitate de reacţie, care provoacă daune ireparabile în mitocondrii. Dacă ne orientăm după teoriile programatice, îmbătrînirea şi moartea sînt, de fapt, programate de la început în celule, mai ales în nucleu.

50 de divizări ale celulei

În anii ’70, gerontologul american Leonard Hayflick a observat că celulele embrionare ale ţesutului conjunctiv se divid de circa 50 de ori, apoi pier. Oricum, aceste teorii sînt mai degrabă ipoteze, pentru că nici una dintre ele nu poate explica cu adevărat fenomenul îmbătrînirii, iar împotriva lor pot fi ridicate obiecţii. Cert este doar că îmbătrînirea reprezintă un fenomen complex, determinat de cauze diferite. (Va urma)

Share |

Articol vizualizat de 1398 ori

27 Mai 2011