CRIZA DATORIILOR DE STAT - COMPONENTĂ A CRIZEI MONDIALE ŞI GLOBALE (I)

Criza mondială şi globală zguduie lumea. O criză fără precedent. Unii politicienii superficiali şi iresponsabili au decretat, în mod grăbit, „ieşirea din criză”. Mulţi economişti fac studii aprofundate privind cauzele crizei, procesul prelungit de criză, căile de revenire la o evoluţie economică normală. Încercările unor lideri europeni de a arunca vina pentru criză numai pe SUA, în faza iniţială, s-au izbit de realităţile din Europa care suferea de aceleaşi „defecte”. Fenomenele de criză au izbucnit şi în Europa, cu aceeaşi vehemenţă, cu o profunzime şi mai mare în unele ţări, desigur cu un anumit decalaj.

CRIZA DE SISTEM. Criza este economică, financiară şi socială. Este o criză de sistem. În analizele privind natura crizei s-a pus accentul pe criza financiară. Cauzele şi soluţiile au fost mult examinate şi discutate de liderii marilor puteri, de G-8, de G-20, în comisii la ONU, în numeroase întîlniri ştiinţifice la nivel internaţional. S-a discutat intens şi despre „criza datoriilor de stat”, „criza datoriilor suverane” (sau datorii publice, datorii guvernamentale). Unii vorbesc acum ca despre „o nouă criză” - „criza datoriilor”, sau „un nou val al crizei”. Noi considerăm că mai potrivit ar fi să privim criza datoriilor de stat – ca o componentă a crizei mondiale şi globale în curs de desfăşurare. Contradicţiile sistemului au dus la forme de manifestare dure, profunde, de durată prelungită, cu caracter mondial şi global. În cercetările ce s-au făcut privind cauzele crizei mondiale şi globale au fost evocate: neoliberalismul fără limite, globalizarea, fundamentalismul economiei de piaţă cu „iluzia autoreglării”, dereglementările, mişcarea fără nici un control a capitalurilor, monetarismul, defecţiunile în sistemul bancar şi de credite, creaţiile bancare toxice, bula imobiliară şi alte bule, carenţele şi slăbiciunile organismelor internaţionale şi alte fenomene. Cercetătorii nu s-au mai oprit numai la „defectele principale ale economiei societăţii în care trăim, care constau în incapacitatea ei de a asigura folosirea deplină a mîinii de lucru şi repartizarea arbitrară şi inechitabilă a avuţiei şi a veniturilor” (J.M.Keynes). Între formele de manifestare a crizei de sistem, noi apreciem – ca şi alţi economişti – că trebuie să se abordeze şi să se aprofundeze dezechilibrele, disproporţiile, necorelările, la nivel macroeconomic, la scară europeană şi la scară globală.

SALVAREA SISTEMULUI. În ciuda ideilor extreme neoliberaliste despre statul minimal şi sub-minimal, în politicile şi acţiunile de combatere a crizei s-au impus în prim plan „statele salvatoare”, „statele providenţiale”, „statele maximale”. Statele au preluat misiunea de salvare prin utilizarea resurselor statului, prin majorarea extraordinară şi fără precedent a deficitelor bugetare şi a datoriilor de stat, suverane. Resursele mobilizate în planurile de salvare, mai ales în marile ţări ale lumii, se ridică la sute şi mii de miliarde de euro. În felul acesta, au fost protejate şi salvate de la faliment, în special, mari companii financiare şi bancare, mari companii industriale şi comerciale. Desigur, prăbuşirile economice caracteristice crizei de sistem s-au produs. Concedierile în masă, şomajul, scăderea veniturilor celor care trăiesc din muncă au atins cote extrem de înalte, atît în SUA, cît şi în Europa. Costurile crizei mondiale şi globale sînt enorme.

INTERVENŢIONISMUL STATAL ŞI SUPRASTATAL a atins culmi fără precedent în această criză mondială şi globală; toate curentele politice şi economice i-au recunoscut necesitatea.

SOLIDARITATEA ÎN SUFERINŢĂ. Europa s-a dovedit mai puţin solidară decît se aşteptau mulţi europenişti. Ideea doamnei Angela Merkel, rostită public, potrivit căreia combaterea crizei este o chestiune suverană şi fiecare stat trebuie să se descurce în criză, a dominat prea mult timp climatul european. Şi deciziile anti-criză la nivel european au întîrziat prea mult.

Zona Euro s-a dovedit a fi mai vulnerabilă decît se credea şi a ieşit în faţă cu problema crizei datoriilor de stat suverane. În ultimul timp, criza datoriilor suverane a devenit o preocupare de prim plan şi în SUA.

*  *  *

În studiul de faţă avem datoria să folosim mai multe cifre, pentru a argumenta adevăratele dimensiuni ale problemelor privind criza datoriilor de stat, localizările pe ţări, proporţiile, caracteristicile, dinamicile, efectele posibile de contagiune, amploarea fenomenelor, căile şi soluţiile de ieşire din criză la nivel de ţară şi la nivel global.

*  *  *

În studiul nostru publicat la data de 16 iulie a.c., am vorbit despre mărirea excesivă a deficitelor bugetare în anii de criză, în anul 2008 şi mai ales în anii 2009 şi 2010, ca mijloc esenţial de combatere a crizei, atît de către marile puteri europene, cît şi de către ţările mici şi mijlocii. În acest mod, a avut loc încălcarea generală a criteriului de la Maastricht privind deficitul bugetar de 3% din PIB. Din cele 27 de ţări membre ale UE au încălcat criteriul de la Maastricht privind deficitul bugetar, în anul 2009, 21 de ţări, iar în anul 2010 – 22 de ţări. În ansamblu, nivelul mediu al deficitelor bugetare în UE (în 27 de ţări membre) a fost mai mare de peste 2 ori decît criteriul de la Maastricht: în 2009 a fost 6,8% din PIB, iar în 2010 - 6,4% din PIB (deficitul bugetar a ajuns în 2010 la 10,2% din PIB în Marea Britanie, la 7% din PIB în Franţa, la 4,5% din PIB în Italia şi la 3,3% din PIB în Germania).

Suma anuală totală a deficitelor bugetare în UE (27) a crescut în anii de criză de 7,2 ori (de la 108 miliarde de euro în 2007 la 784 miliarde de euro în 2010), determinînd mărirea datoriilor suverane cu 2.518 miliarde euro sau cu 34%.

În SUA, prima putere economică a lumii, deficitele bugetare în anii de criză au fost de 8-10% din PIB; în anul 2011 deficitul bugetar este de 1400 miliarde de dolari sau 10% din PIB.

Mărirea excesivă a deficitelor bugetare pentru combaterea crizei a fost calea de bază prin care s-a realizat o amplificare fără precedent a datoriilor de stat (suverane, publice) ale ţărilor europene, ceea ce a condus şi la încălcarea criteriului de la Maastricht privind datoriile suverane – de 60% din PIB. În felul acesta, s-a produs o accentuare a crizei datoriilor suverane, cu situaţii explozive în anumite ţări şi cu ameninţări de contagiune, pe care le vom examina în studiul de faţă.

ÎNCĂLCAREA CRITERIULUI DE LA MAASTRICHT PRIVIND DATORIILE DE STAT ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

I) DATELE SINTETICE PRIVIND SITUAŢIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

1) În Uniunea Europeană (în cele 27 de ţări membre) în ansamblu, în anii de criză, s-a încălcat criteriul de la Maastricht privind datoria de stat care stabileşte limita maximă la 60% din PIB. Situaţia datoriilor de stat în UE ca proporţie din PIB a evoluat astfel:

a) Reiese că în 2007, la începutul crizei, datoriile de stat totale în Uniunea Europeană reprezentau 58,9% din PIB; deci erau aproape de limita maximă de 60% din PIB.

b) În anii de criză 2008-2010, datoriile de stat în UE, ca efect al funcţiilor de salvare exercitate de statele europene în criză, au înregistrat o creştere substanţială de 21 de puncte procentuale ajungînd la 80% din PIB.

În zona Euro (în cele 17 ţări membre), în ansamblu evoluţia datoriilor de stat a fost următoarea:

a) Se constată că în 2007, la începutul crizei, datoriile de stat totale ale ţărilor din zona euro reprezentau 66,2% din PIB, deci depăşeau cu 6,2 puncte procentuale limita maximă stabilită de criteriul de la Maastricht.

b) În anii de criză 2008-2010, datoriile de stat ale ţărilor din zona euro au sporit considerabil, cu 19 puncte procentuale, ajungînd la 85,1% din PIB.

2) Pentru a reda proporţiile, prezentăm evoluţia datoriilor de stat în sume absolute.

În Uniunea Europeană (în cele 27 de ţări membre) datoriile de stat au evoluat astfel:

în miliarde de euro

Reiese că partea principală a datoriilor de stat (74%) s-a acumulat înainte de începerea crizei.

b) În anii de criză, datoriile de stat au înregistrat o creştere însemnată de 2.518 miliarde euro sau de 34%.

În zona Euro (în cele 17 ţări membre) datoriile de stat au avut următoarea evoluţie:

în miliarde de euro

Partea principală a datoriilor de stat din zona euro (76%) s-a constituit înainte de începerea crizei.

b) În anii de criză, datoriile de stat din zona euro s-au mărit sensibil – cu 1.853 miliarde de euro sau cu 31%.

3) EVOLUŢIA PE ŢĂRI. Se remarcă, în anii de criză, o creştere a datoriilor de stat în toate ţările membre ale UE.

Constatăm că a fost încălcat criteriul de la Maastricht privind datoriile de stat, astfel: în anul 2008 – în 9 ţări, în anul 2009 – în 12 ţări, în anul 2010 – în 14 ţări. Între aceste ţări se constată depăşiri ale criteriului atît la marile puteri din Uniunea Europeană (Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie), cît şi în ţările mici şi mijlocii. În unele ţări situaţia a devenit extremă, explozivă. (Va urma)

Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”

FLOREA DUMITRESCU

GHEORGHE STROE

CRISTIAN APOSTOL

Share |

Articol vizualizat de 600 ori

19 Aug 2011