Cărţi interzise „FARSA SECOLULUI XX” (III)

Epidemiile erau de asemenea „răspîndite şi în ghetouri”, potrivit germanilor, din cauza „lipsei de disciplină din partea evreilor”. Printre numeroasele tipuri de lagăre germane, doar 13 erau „lagăre de concentrare” şi numai 6 erau „presupuse” a fi „lagăre de exterminare”. Doar două lagăre, Auschwitz şi Lublin, intrau în ambele categorii sus menţionate. Numărul de deţinuţi din întreg sistemul german de lagăre era de „224.000 în august 1943 şi 524.000 un an mai tîrziu”. Butz se concentrează pe Auschwitz datorită notorietăţii pe care a căpătat-o. De fapt, era doar un grup de lagăre învecinate, care constituiau un obiectiv industrial uriaş, care includea procese de hidrogenare şi o fabrică de cauciuc sintetic „Buna”, care folosea atît personal liber, cît şi prizonieri. Birkenau era un lagăr-satelit foarte important, avînd cel mai mare număr de deportaţi şi prizonieri. Capacităţile de deţinuţi ale acestor două lagăre erau de 20.000, respectiv 35.000 (între 30 şi 60% femei), fiind cel mai mare complex de lagăre din sistemul german. Pe lîngă discutarea activităţilor şi funcţionării lor, Butz examinează ideea cum că la Birkenau „se desfăşura un program de exterminări în massă a evreilor prin folosirea de camere de gazare, evreii fiind transportaţi la Auschwitz pentru acest scop”. Pentru a discredita „legenda exterminării”, Butz contestă datele existente, scoţînd la iveală anumite „inconsecvenţe şi imposibilităţi”. Printre acestea sînt şi inconsecvenţele numărului de exterminaţi, variind între 750.000 şi 7.000.000. Colonelul Rudolf Hoess, comandant la Auschwitz din mai 1940 pînă spre sfîrşitul lui 1943, recunoaşte în mărturia sa că au existat 2,5 milioane de victime, fapt pe care Butz îl pune la îndoială. Acesta din urmă, de asemenea respinge existenţa camerelor de gazare pentru scopuri de exterminare, afirmînd că ele erau folosite pentru dezinfectarea hainelor şi pentru distrugerea păduchilor - purtătorii tifosului. Camerele de gazare, deghizate ca duşuri, erau într-adevăr duşuri: „Toate scrierile supravieţuitorilor, sincere sau inventive, relatau aceeaşi procedură de primire în lagărele germane: dezechiparea, raderea părului, duşul şi îmbrăcarea cu haine noi sau cu haine vechi dezinfectate”. Hoess se referea la această procedură ca la o încercare de a păcăli victimele. În schimb, Butz spune: „În orice caz, Birkenau era, într-adevăr, «o tabără a morţii»; morţi, muribunzi şi oameni bolnavi erau trimişi acolo şi, după construirea crematoriilor, morţii erau incineraţi“. Dacă este să se pretindă existenţa unui „lagăr de exterminare” cînd nu există aşa ceva, ce variantă mai bună decît un „lagăr al morţii” există? (Va urma)

NICHOLAS J. KAROLIDES

MARGARET BALD

DAWN B. SOVA

Share |

Articol vizualizat de 955 ori

25 Iul 2011