Seriale Documentare
Cărţi interzise din motive sexuale AMINTIRI DIN ŢINUTUL HECATE (III)
Frank Hogan a răspuns la aceasta, evidenţiind că textul conţinea „cea mai intensă concentrare de episoade sexuale, fără nici o reţinere în descrieri”. Hogan mai spunea, pe scurt, că: „Sînt 20 de raporturi sexuale diferite... Acestea au loc între protagonist şi patru femei diferite. Optsprezece dintre acestea au loc într-un interval de o oră sau două, cu două femei diferite. Trei dintre acestea au loc cu femei căsătorite”.
Mai mult, au fost evidenţiate paginile unde acestea erau prezentate, cu detalii suplimentare despre visurile, discuţiile şi alte episoade cu tentă sexuală, precum şi „conversaţii murdare despre sex”. Decizia a fost în cele din urmă dată de Divizia de Apel a Curţii Supreme a Statului, în procesul People vs. Doubleday & Co. Inc. (1947), iar editorul a primit o amendă de 1.000 de dolari. De asemenea, procurorul districtual a avertizat că librarii care vor pune în vînzare cartea vor fi condamnaţi la 1 an închisoare. Comentînd decizia, revista „Time”, observa că „decizia i-a determinat pe mii de cetăţeni să fie nerăbdători să îşi distrugă cu voioşie morala. De asemenea, decizia a dovedit încă o dată că alcătuirea unui etalon pentru indecenţă este la fel de dificilă ca şi cîntărirea unui grup de şoareci valsînd”.
În 1948, cazul a ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite, care a refuzat să întoarcă decizia instanţei inferioare şi care, în schimb, a emis o decizie care reafirma că textul este obscen, judecătorul Felix Frankfurter refuzînd să se implice în caz. Condamnarea a rămas în vigoare, dar votul de 4 la 4 însemna că nu urma a fi emisă nici o opinie pentru cazul Doubleday & Co. vs. New York (1948). Cartea nu a fost publicată în Anglia decît în 1951, întrucît editorul, Frederic Warburg, cunoştea cazurile Doubleday & Co. din Statele Unite şi dorea să evite o situaţie similară. El a încercat să publice cartea, apelînd la Wilson, care însă a refuzat. Astfel, opera nu a fost publicată pînă în 1951, cînd W. H. Allen a hotărît să înceapă acest demers.
În 1961, Editura New American Library a publicat ediţia de buzunar a lucrării, cu menţiunea următoare pe copertă: „A nu se vinde în statul New York”. O altă ediţie, publicată de Ballantine Books a apărut în 1966, pe copertă fiind făcute următoarele menţiuni: „autentică şi ne-expurgată”, precum şi: „încă interzisă în statul New York”. (Sfîrşit)
NICHOLAS J. KAROLIDES,
MARGARET BALD,





