Cărţi interzise ŢARA CELOR LIBERI: O ISTORIE A STATELOR UNITE ALE AMERICII (VI) (THE LAND OF THE FREE: A HISTORY OF THE UNITED STATES)

Una dintre obiecţiile celor din consiliu era legată de unghiul de interpretare a istoriei oferit de carte: „Elevii de clasa a VIII-a nu sînt pregătiţi să facă interpretări ale istoriei - mai ales interpretări părtinitoare, fie ele liberale sau conservatoare”, însă şi faţă de conţinuturi au existat destule obiecţii, de exemplu „defăimarea eroilor noştri”: Nathan Hale şi David Crockett nu sînt nici măcar menţionaţi, la fel cum nici faptele militare al generalilor George Patton sau Omar Bradley. Discursul lui Patrick Henry este denumit „tiradă”, şi „Partida de ceai de la Boston” este descrisă ca o scenă în care „o gloată de oameni deturnează navele britanice”. Pe 14 decembrie 1967, consiliul educaţional de stat a decis să insiste pentru studierea cărţii în şcoli; la mijlocul lunii ianuarie, districtul Downey a decis să conteste în justiţie dreptul autorităţilor de la nivel de stat de a impune spre studierea în şcoli anumite manuale sau materiale. Districtul susţinea faptul că legea educaţiei nu prevede manuale obligatorii pentru liceu. Grupuri de părinţi şi persoane particulare şi-au exprimat, de asemenea, părerea. „Părinţii îngrijoraţi din Rialto”, pe 23 august 1967, au denunţat „numeroasele greşeli” şi absenţa unor evenimente semnificative din istoria americană. În Wheatland-Chili, trei localnici au cerut înlocuirea manualului Ţara celor liberi, pe motiv că acesta ar fi „defăimat America”. Districtul şcolar Santa-Paula a primit de asemenea mai multe „apeluri din partea unor părinţi îngrijoraţi”. Părinţilor din Rialto li s-a spus că şcoala nu are de ales în privinţa manualelor pentru clasa a VIII-a; solicitarea localnicilor din Wheatland-Chili a fost respinsă, consiliul dînd credit politicii de selecţie existente.

Un grup de cetăţeni, „Protestatari împotriva cărţii Ţara celor liberi”, a luat naştere pentru a forţa excluderea din lista de manuale din şcolile aparţinînd de Orange County. Grupul deja înaintase petiţii şi oamenii erau pregătiţi să prezinte între „200 şi 300 de semnături” consiliului şcolii. Ţinta grupului era de a obţine 10.000 de semnături. Acuzaţiile lor susţineau că textul „nu reuşeşte să descrie marile tradiţii ale Americii, de exemplu dragostea de ţară, individualismul puternic, slăvirea lui Dumnezeu şi întreprinzătorii privaţi... şi acordă o importanţă nepotrivită unor evenimente istorice minore, îndoctrinează în favoarea colectivismului, ia în derîdere Justiţia americană, apără modele de gîndire negativiste şi promovează o propagandă străină de idealul american”. Mulţi părinţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de respectivul manual, interzicîndu-le copiilor să ia parte la lecţiile în care acesta era studiat. Obiecţiile lor susţineau că acesta „nu constituie un portret real al istoriei acestei ţări” şi că reprezenta „o viziune părtinitoare a istoriei şi o batjocură la adresa credinţelor religioase americane”. Copiii respectivi au fost exmatriculaţi din cauza refuzului părinţilor de a le permite participarea la cursuri; a fost înaintată o plîngere penală împotriva părinţilor pentru împiedicarea copiilor să beneficieze de dreptul la educaţie. În aprilie 1968, părinţii unui copil au fost găsiţi vinovaţi şi au fost condamnaţi la 10 zile de închisoare sau la plata unei amenzi de 10 dolari. Verdictul de fapt le-a impus părinţilor să îşi lase copiii să vină la şcoală. (Deznodămîntul celui de-al doilea caz nu este cunoscut.)

Cu toate că David Shew în relatarea sa afirmă că Ţara celor liberi, este „folosită fără nici un fel de probleme în Cleveland, Denver, Philadelphia, Kansas City, Detroit, Washington şi Milwaukee,”, Gerald Grant a descoperit un caz explicit în afara graniţelor Californiei, în Columbus, Ohio. Manualul a fost ţinta organizaţiei Let Freedom Ring, care descris cartea drept nepatriotică şi comunistă, fapt demonstrat şi de refuzul unuia dintre autori de a semna jurămîntul de loialitate (practică prin care un om îşi atesta loialitatea faţă de naţiunea americană şi îşi declina apartenenţa la idealurile comuniste - n. tr.). Mai mult, cartea predică „vina şi ruşinea” faţă de trecutul Americii, şi mai mult, în mod inacceptabil, nu include nici o poză cu Betsy Ross brodînd steagul american.

În ianuarie 1968, Asociaţia Naţională pentru Educaţie relata, bazîndu-se pe un chestionar administrat pe 1.700 de oficiali din domeniul educaţiei, a concluzionat că Ţara celor liberi a primit cele mai multe critici din partea publicului şi a organizaţiilor. Studiul a întocmit de asemenea o listă cu organizaţiile care au găsit potrivit să aducă „critici destructive”, adică să critice pentru a cauza dificultăţi mai degrabă decît a ajuta. Societatea John Birch şi Sindicatul Profesorilor au fost pe primele două locuri.

Şaptesprezece profesori din California au contribuit la elaborarea unui document de 45 de pagini, Manualul „Ţara celor liberi” şi criticii săi, în care au evaluat competenţele celor mai importanţi critici ai cărţii - numai unul dintre ei era istoric, dar un specialist în istoria Irlandei şi a Europei - şi au analizat controversele referitoare la carte. Profesorii au citat anumite pasaje din text care contraziceau criticile aduse, atît în ce spuneau, cît şi în informaţiile pe care le invocau. Cîteva exemple sînt date în cele ce urmează:

* Răspunsul la acuzaţia de „comunism moderat”: „îi proslăveşte pe radicali şi pe comunişti, abordează cu neatenţie documentele americane, promovează internaţionalismul”. Autorii scriau: „Comunismul părea mai idealist decît fascismul sau nazismul. Scopul său se pare că era să asigure fiecăruia ceea ce i se cuvine;

* Se presupunea că beneficiile sale ar ajunge la muncitori mai degrabă decît la clasa elitelor şi a stăpînilor. Dar comunismul nu acorda nici o valoare vreunei libertăţi, în afara eliberării de lipsuri. Liderii comunişti credeau că numai ei ştiu ce este bine pentru tot poporul, toate celelalte partide erau suprimate. La fel şi bisericile. Scrierile şi discuţiile erau controlate. Criticii erau întemniţaţi sau ucişi. Se făcea totul pentru a forţa oamenii să accepte comunismul şi să se supună necondiţionat  în faţa liderilor de partid. În realitate, Rusia comunistă era un stat poliţienesc brutal la fel ca Italia lui Mussolini sau Germania lui Hitler.

* Răspuns la acuzaţia că patrioţii sînt omişi: „Probabil de aceea, încă una din cuvîntările sale legendare şale lui Patrick Henryn (1736-1799, om politic şi orator american, care s-a distins în timpul Războiului de Independenţă prin poziţia sa antibritanică - n. tr.), «Daţi-mi libertatea, sau daţi-mi moartea», este doar îngropată într-unul din discursurile lui Lyndon Johnson...”. Autorii scriau: „Discuţiile pe tema însemnătăţii libertăţi au atins punctul culminant în anii 1760 şi 1770”. „Alte contribuţii din partea unor persoane includ şi cuvîntarea lui Patrick Henry, „DAŢI-MI LIBERTATE SAU DAŢI-MI MOARTE!”

* Răspuns la acuzaţia că evenimentele istorice sînt defăimate: criticii acuzau citatul: „Această scenă în care mulţimea deturna vapoarele britanice în portul Boston, a rămas în istorie sub mult mai fericitul nume de Ceaiul de la Boston”. Concluziile studiului spun: „... o mulţime deghizată ca indieni Mohawk şi negrii s-a repezit către port şi au golit 342 de cufere mari de ceai foarte valoros”. Samuel Eliot Morison, Oxford History of the American People (New York, 1965).

(Sfîrşit)

NICHOLAS J. KAROLIDES

MARGARET BALD

DAWN B. SOVA

Share |

Articol vizualizat de 1216 ori

08 Apr 2011