Seriale Documentare
Credinţa poate vindeca şi cancerul… (IV)
Maica Domnului, zugrăvită în icoana Pantanassa (Atotîmpărăteasa), făcătoare de minuni (Secolul al XVII-lea), care se află în Mînăstirea Vatoped din Sfîntul Munte Athos, a vindecat multe cazuri dificile de cancer, atît la copii, cît şi la adulţi. „Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu - citim într-o lucrare publicată de părinţii de la Vatoped - este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în Secolul al XVII-lea şi a fost adusă la Vatoped de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul, mînăstire care a devenit astfel din nou obşte, în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stînga al bisericii mari. Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domnului-Pantanassa. De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, după ce au fost aduse - la cererea Patriarhului Moscovei - trei cópii ale icoanei Pantanassa: una la Biserica Tuturor Sfinţilor din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mînăstirea Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului din Novospaski, iar a treia la Mînăstirea Valaam. Îi îndemnăm, aşadar, pe credincioşi să alerge cu credinţă la ajutorul acestor icoane, cerînd ulei de la candela Maicii Domnului, agheasmă şi citind în faţa icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului”. Două cópii ale acestei icoane, aduse de monahii de la Vatoped în anul 2002, se află şi în România, la Biserica Rusă din Bucureşti şi la Mînăstirea Oaşa din judeţul Alba. Iată cîteva minunate vindecări ale cancerului, relatate de părinţii vatopedini. La Centrul Oncologic Infantil din Moscova era internat un băieţel de 8 ani, pe nume Mihail Iacunin, din oraşul Togliatti, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stînga, se afla o iconiţă de hîrtie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11 noiembrie 1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului împreună cu o prietenă pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste cîteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. Copilul murise. A alergat după infirmieră. Întorcîndu-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană două raze de lumină se îndreaptă către trupul copilului mort. Îndată, inima băiatului a început din nou să bată. (Va urma)
Preot EUGEN DRĂGOI






