CONSTANTIN BRÂNCUŞI ŞI MARIA TĂNASE (III)

Se aflau într-un mic restaurant new-yorkez, unde cînta o orchestră cu balalaici şi cu muzicanţi recrutaţi dintre ruşii albi emigraţi. Trecuseră prin România. Învăţaseră şi cîteva cîntece româneşti. S-au apropiat de masa lor şi le-au cîntat melodia: „Colea-n grădiniţă, Sub bolta de viţă“. Melodia se cîntă la noi de-o jumătate de veac. Cînd a fost la Paris şi la New York, Maria Tănase i-o cîntase mereu „la ureche” statuarului celebru. Cîntăreaţa avea o adoraţie pentru Brâncuşi, împinsă pînă la fetişism. S-a certat cu Brâncuşi, cînd a ştampilat-o ca „bocitoare” şi a sfătuit-o să iasă din zaiafeturile boierilor şi să ajungă la marele bocet antic şi la cînt, la operă şi la recital, iar nu la crîşmă. Pentru muzica vocală, sculptorul avea o înaltă preţuire. Vocea omenească era pentru Brâncuşi, ca şi pentru Joyce, cea mai înaltă şi mai curată minune a expresiei muzicale. Cînd Brâncuşi a murit în 1957, Maria Tănase 1-a plîns cu lacrimi fierbinţi şi în bocete adevărate. Cu acest prilej, am fost iarăşi împreună, mai multe ore, cu clienta mea. După cîteva luni de la bocetele patetice şi zguduitoare, Maria s-a dus la arhitectul Octav Doicescu şi 1-a implorat să-i facă planurile pentru o şcoală de muzică folclorică la Tîrgu-Jiu. Dorea să se aşeze acolo, pentru ultimii ani ai vieţii sale agitate, şi să crească, la început, generaţii noi de cîntăreţe, de fetiţe aduse de pe plaiurile provinciei natale. Apoi, dorea să aducă eleve din toate colţurile pămîntului, pentru a le învăţa muzica folclorului românesc şi al altor naţiuni. Josephine Baker a strîns orfani de diferite naţionalităţi şi culori şi i-a crescut într-un castel din Dordogne, în Franţa. Din cîntăreaţă a vrut să devină mamă. Bocitoarea Maria Tănase, cîntăreaţa favorită la chiolhanuri, şansonetista grădinilor de vară, cu mititei şi frigărui, stilizatoarea folclorului la radio, a vrut să facă pedagogie la sfîrşitul vieţii sale agitate. Mulţimile au adorat-o pe Maria Tănase. Discurile, apariţiile la radio şi televiziune au popularizat-o. Cînd Maria Tănase a încercat să cînte într-un rol prim de operetă, în Pericola de Offenbach, s-a achitat cu conştiinciozitate şi inteligenţă. S-a adeverit, însă, profeţia lui Brâncuşi. N-a fost apariţia scontată şi n-a urcat o treaptă. Şi-a dat seama şi a suferit cumplit. Am încercat s-o consolez cu vorbe vane şi n-am reuşit. Pe-atunci, se războia cu impresarul unui turneu al său, protejat de oficialităţi. Jalea şi durerea şi-au găsit întruparea în bocitoarea Maria Tănase. Acesta era specificul stilistic al cîntăreţei. Fiorul pe care-1 aducea din străfundurile subconştientului şi dintr-un lut firav, cu un cap adolescentin, care semăna vag cu Eminescu, ca o soră cu un frate, în anumite momente patetice, cu o frunte prea boltită, cu membre fragile, se transmitea mulţimilor îndoliate. Visul de retragere la Gorj, ca profesoară de folclor muzical, nu s-a realizat. Nu a murit la umbra stejarilor din Gorj şi a monumentelor lui Brâncuşi. Visul ei suav a fost de curcubeu poli-naţional şi pacific. Seminţiile umane au, într-adevăr, rădăcini şi climat specific, dar sînt în emulaţie permanentă pe cerul întregii umanităţi. (Sfîrşit)

PETRE PANDREA

Share |

Articol vizualizat de 631 ori

23 Aug 2011