Călcîiul lui Ahile Povestiri de la Balcaniade

Din păcate, cuvintele balcanic sau balcanisme au şi un sens peiorativ, dar în sport nu poate fi vorba de aşa ceva. Ba chiar, în perioada comunistă, de cele mai multe ori, Balcaniadele erau competiţia principală a anului. La atletism, de pildă, Balcaniada era la un moment dat singura competiţie în care se putea lua contact, în afara ţărilor socialiste, şi cu sportivi din ţări capitaliste, ceea ce constituia un stimul în plus. Nu numai atît, dar Balcaniadele de Atletism sînt considerate de Federaţia Internaţională ca fiind cele mai vechi competiţii regionale ale continentului european, născute în al treilea deceniu al secolului trecut. Iar istoria atletismului nostru este plină de episoade petrecute la aceste întreceri, care provocau o fantastică rivalitate. Îmi amintesc cum, la una din Balcaniadele desfăşurate la Bucureşti, campionul şi recordmanul nostru la semifond, Gheorghe Ghipu, om de bază al echipei, de la care se aştepta să cîştige două probe şi o ştafetă, nu apărea la încălzirea pentru proba de 1500 m. Toată lumea era agitată, însemna pierderea unor puncte preţioase, care anihilau speranţa la victorie a echipei noastre. Cu doar 12 minute înainte de probă, apare Gheorghiţă. De abia a avut timp să se dezbrace şi să ajungă la start. Încălzirea a făcut-o în timpul cursei, cînd a plecat foarte încet, fiind la coadă, spre disperarea tribunei, care pe vremea aceea era plină la competiţiile atletice. După traseu ca în filme, pînă la urmă, cu un finiş distrugător, Ghipu a cîştigat. Ce se întîmplase? Doar de cîteva zile, Gheorghiţă reuşise să-şi procure o Dacie, lucru rar în acele vremuri, deoarece trebuia să aştepţi uneori 2-3 ani ca să-ţi vină rîndul. Şi cum venea el mîndru la stadion, un taximetrist a frînat brusc în faţa lui. Accident, scandal, Poliţie, proces-verbal, de era să rateze omul cursa. La o altă ediţie, mai veche, în goana asta nebună după puncte, un atlet excepţional al nostru, dar fără noroc, Ion Moina, a luat startul de 8 ori, concurînd la 5 probe, pe care toate le-a cîştigat (100 m, 200 m, 400 m la toate cursele serii şi finală, săritura în lungime şi ştafetă)! De abia termina o probă şi se pregătea pentru alta. Spuneam „fără noroc”, deoarece în anul 1946, la Campionatele Europene de la Oslo, unde România nu a avut bani să-l trimită, proba de 100 m se cîştiga cu performanţa de 10,6 secunde. În timp ce „Moci” - aşa îi  spuneam toţi –  alerga în aceeaşi zi, la Predeal, în 10,4 secunde!

Ne-am adus aminte de aceste întîmplări cu prilejul Campionatului Balcanic de Marş, desfăşurat, sîmbăta trecută, la Bucureşti, în Parcul Herăstrău. O organizare excepţională, cum nici o ţară nu a reuşit să facă pînă acum, cu marcaje moderne ale unui spectaculos traseu, cu cronometre vizibile pentru concurenţi şi spectatori, cu arbitraje impecabile şi un crainic tare iscusit, cu rezultatele oferite pe Internet, la minut, şi, în sfîrşit, cu tot dichisul pentru un concurs model. Dar, din păcate fără spectatori, doar cu aceia care, întîmplător, erau la acea oră prin parc. Sorin Matei, preşedintele F.R.A., ne-a explicat că au făcut tot ce era necesar (adrese, telefoane, invitaţii pentru mass-media) dar fără  rezultat. Poate era nevoie şi de ceva „atenţii”, spunem noi mai răutăcioşi. De altfel, Leonidas Caraiosifoglu, fost campion european şi actualmente antrenor federal, ne-a spus că şi în alte ţări concursul se ţine în anonimat, cu excepţia turcilor, care reuşesc să obţină aprobarea Poliţiei să oprească circulaţia pe bulevardele principale. Cît despre concurenţi, sîntem puţin îngrijoraţi. La băieţi, cel mai bun român, sosit doar al 5-lea, are 36 ani. Cea mai bună concurentă, de departe a fost Claudia Ştef, care, la 33 de ani, nu are urmaşe pe măsura ei. Spunea un mucalit aflat întîmplător pe acolo că, pînă a sosit a doua clasată, după aproape 14 minute, Claudia avea timp să facă şi un duş şi apoi să vină să asiste la sosirea celorlalte concurente...

SILVIU DUMITRESCU

Share |

Articol vizualizat de 1240 ori

11 Apr 2011